(Capsunicai pentru talentul sau, cu scuzele de rigoare. Uneori barbatii se poarta ca un elefant intr-un magazin de portelanuri)
Cautarea Perfectiunii.
Sculptorul isi savura momentul de glorie.
El, fiul unui om de rand, un taiator de marmura ca oricare altul sa se bucure de o asemenea onoare, era maximumul a ceea ce putea spera de la viata. Ba. Poate putin mai mult decat atat.
Cand Despotul il declarase Marele Sculptor, il singularizase. Nu era un mare sculptor ci Marele Sculptor. Singurul.
Ce-i drept, in sufletul sau stia ca meritul este al imaginatei sale care il ajutase sa recurga la o mica stratagema.
Cu multi ani in urma incercase sa sculpteze un bust. Cuiva i se paruse ca semana cu adminstratorul carierei de marmura.
Acela cand aflase ii cumpara statueta, nu mai mare decat pumnul unui barbat.
Apoi, cineva il ruga sa sa sculpteze un bust al sefului pazei Marelui Templu. Dorea sa ii faca un cadou.
Dupa un timp, busturile facute de Scuptor se regaseau in toate casele. Marimea diferea in functie de treapta sociala pe care se gasea beneficiarul.
Marele Preot a ii ceru intr-o zi sa sculpteze o statuie a Zeului, o statuie care urma sa stea in fata Marelui Templu.
Cum nu exista o dovada certa a felului in care arata Zeul, se hotari sa-l faca sa semene cu Despotul.
La sfarsit, se temu sa nu fie acuzat de cineva de blasfemie.
Nu se intamplase.
Despotului, care era considerat el insusi un semizeu, ii placu. Astfel considera ca prestigiul sau va creste.
Sculptorul deveni Marele Sculptor.
Titlul de Marele Sculptor fu asimilat Marii Nobilimi, grupul restrans care se bucura de fafvoruri speciale. Incepand de la locuinta si terminand cu o indemnizatie detul de consistenta in bani pe toata durata vietii.
In scara sociala fu asezat sub cei zece Mari Sfatuitori si peste Marele Judecator.
De cand capatase demnitatea respectiva nu mai sculpta.
Doar, trebuia sa se exprime asupra muncii unor sculptori.
Plictisit clasifica sculpturile dupa cum ii placeau sau nu. Nimeni nu indraznea sa puna la indoiala priceperea sa. Era Marele Sculptor.
Incet, timpul trecu. Fortele incepura sa ii slabeasca. Imbatranea.
Veni si Ziua Trecerii.
Ziua cand trebuia sa se prezinte in fata Zeului pentru a da socoteala pentru faptele vietii sale.
Era profund impresionat de camera in care se gasea. Totul era din alabastru, in afara de jiltul de jad.
Constata ca Zeul nu semana deloc cu statuia care ii aduse gloria.
Zeu il privea cu ochii sai patrunzatori.
- Tu Sculptorule nu ai reusit sa iti indeplinesti rostul pentru care ai trait. Rostul tau era sa sculptezi Perfectiunea. In consecinta ai de ales intre doua variante. Fie intrii in Lumea Eterna ca un om obisnuit fie te intorci in viata de muritor sa cauti in continuare. Sa faci ce nu ai facut.
- Aleg cautarea, spuse Scupltorul si in clipa urmatoare, se trezi in atelierul sau.
Un bloc de marmura il astepta.
Cu furie isi lua dalta si ciocanul. Intra in starea de euforie in care intra in tinerete cand indeparta partile inutile, facand ca statuia care era ascunsa in blocul de marmura sa iese la iveala. Muncea cu daruire si cu furie, aschiile sareau ca o ploaie de roca.
Termina.
- Ei, am terminat, isi spuse.
- Priveste-ti opera, e Perfectiunea? - se auzi de nicaieri vocea Zeului.
O privi. Era o femeie frumoasa, cu forme prelungi dar, cand ii privi fata, vazu ca avea o expresie rea, taioasa.
Lua un baros si o zdrobi. Se apuca iar. De data asta nu mai era furios. Dupa ce termina iar spuse bucuros.
- Am terminat.
Din nou vocea Zeului rasuna:
- Este Perfectiunea?
Da, avea dreptate. Statuia reprezenta o femeie voluptoasa, cu forma generoase, cu o privire pofticioasa. Cu toata raceala pietrei, statuia parea a emite caldura. Insa, nu era nici un strop de iubire in expresia statuii. O zdrobi si pe asta.
Afara se intunecase. Ceva nu ii dadea pace. Lua dalta si ciocanul si se indrepta spre blocul de marmura din coltul incaperii. Nu vedea mare lucru. Lovea orbeste unde ii spunea instinctul ca trebuie sa loveasca. Nu se opri pana nu termina. Apoi adormi.
Cand il trezi vocea Zeului afara era lumina.
- Priveste-ti opera, e Perfectiunea?
Sculptorul isi privi opera. Abia acum reusi sa o vada clar. Avu o surpriza: era mama sa.
Sculptorul se insenina:
- Da, acum am reusit. Este Perfectiunea.

ANA
Fumul si scrumul tigarilor noastre ne ridicau la cer. Ce aiurea zis pentru ceva care n-are nici pe dincolo o legatura cu tigarile si mai ales cu cerul.
Am facut dus si ma scarpina toata pielea. Asa e cind pielea e foarte uscata. Ma roade ca atunci cind am cistita si ma gindesc cind am facut ultima data sex. “Nu e adevarat. Nu am nici o boala. Am facut-o cu prezervativul.” Si ma maninca si ma scarpina pina cind imi dau seama ca incep sa ma masturbez… Termin si fac baite cu musetel… Merg la doctor si acolo, hop, am candidoza. Si iar trebe’ bani. In fine. M-am masturbat crezind ca am cistita si aici… Tot in ceea ce am crezut se darima si ma fac praf.

Ma simt si eu ca in clipul ala… Je t’aime moi non plus, Jane Birkin & Serge Gainsbourg. Si cu barci si cu camasha aia albastra a lui care zboara zboara si face lumea sa se invirta si lucrurile mici conteaza ca-n American Beauty. Film aiurea si final prea bun pt Kevin Spacey. „He’s so hot”. Ana ma intreaba: „Cu cine din actori te-ai culca?” Si eu zic: „Cu Spacey”. La care ea zice ca nu-i hot. Dar ea e proasta. M-as fi culcat total cu el in „The usual suspects”... Si l-as fi lasat sa ma impuste. Asha nemilos cum era. As fi vrut sa ma traga de par, sa ma plesneasca peste fata si peste fund. Foarte tare.

Sunt voci care ca pot taia ca lama. Altele parca zgirie. Da’ ea venise si le luase pe toate cu ea… Si vocile si lamele si cutitele si acum sa-mi tai venele pe de-a lungul lor n-am cu ce. Ca venele nu se taie la incheietura. Corect e sa le tai de-a lungul. Asha mi-a zis ea. Nu-I asha ca Ana e superba? E mica, torace gros, buze mici si sini invizibili.
In mintea mea se-nvirt bucati de metal. Cui nu-I place metalu’, s-o frece nabii de-aici… Si ea mi-a zis ca vrea sa ucida 2 oameni. 2 oameni i-au distrus viata chipurile. Nu-I tin minte, daca sincer. Eu rar ascult oamenii. Nici nu prea-mi pasa de majoritatea… In fine. Doi oameni i-au distrus viata. Si eu i-am promis ca o sa-I ucid. Doar ca nu tin minte cum ii cheama si cine sunt si-n genere… cum au distrus-o. Nu te mai gindi la mine. Nu te mai gindi la mine.

Imi trece o racoare usoara printre vene… Asa e de fiecare data cind imi aduc aminte de ea. Tot timpul era in mine. Dar e o catzea. Pur si simpu trecea peste mine ca peste o groapa si ma futea si mi-o tragea si ma facea sa ma simt bine si imi citea carti inainte de somn si –mi zicea ce faine suntem in doua, ca dupa asta in pizda ma’sii sa ma lase... Inauntru se facea omleta. Mai aveam un om si o pushca imaginara si glontele fix intre ochii ei. Verzi ca baltoacele. Sau in gura ei. Oriunde, sange sa iasa. She should die. She should cry for me.
Demult nu ma mai suna. Sau poate ca mi-am schimbat numarul. Ea-mi citea. Si avea cea mai frumoasa voce din lume. Si intruna “Ana, eu te parasesc. Ana, eu te parasesc. Ana.” Bine ca tot timpul mi-o tragea in lyricsuri. Curva mica. Scirba. Absenta ei ma lasa proasta si slaba… As mai fi vrut sa ne plimbam in Malldova, sa mincam cu betisoarele pseuodamincare chinezeasca, sa jucam ping-pong. But she’s gone.
Purta tot timpul haine de culoare verde si… se iubea cu un vocalist. Adormeam cu mina pe burta ei. Si ea-mi vorbea de tot felul de chestii. Ca vrea sa plecam in Franta, ca astfel, noi tot timpul sa avem Parisul. Zau daca citeodata nu mi se parea idioata… De fapt, tot ce facea erau cadre de film. Era prea limitata ca sa inventeze. “Tot ce se merita trait, era deja filmat”. Si eu in pizda ma’sii… m-am indragostit de ea.

Pe data de 16 a fost ziua ei. Vocalistul ei era demult nebun dupa mine. L-am luat in dormitor si ne futeam. Voiam si eu s-o tai. Si ea ne prinde si sare-n pat. Eu i-o sugeam si ea ma rastoarna si-ncepe sa ma linga. A zis ca a fost cel mai fain cadou pe care l-ar fi putut primi. Ori e proasta ori se prefacea. Dar ea nu face niciodata prea mult efort. Am nevoie de ea. Pur si simplu am nevoie de ea ca sa ma ratacesc in parc si sa dansez pe piese demult uitate/ sa stau cu ea si s-o apuc de sini/ sa vad cum s-a epilat /sa-I ucid cosurile de pe fata si s-o privesc cum sforaie. Vreau sa stau pe closet cit ea face dus… Am nevoie de ea. She’s like heroine to me. She’s my little slut... My beautiful… Nimeni n-ar intelege… Cred ca e momentul in care imi dau seama ca tre’ sa ma fac emo.

Stateam in pat si ma ruga sa-I vorbesc. “Suntem in New York. Porti un tricou verde-marin, si eu -un palton galben. Si ne plimbam si ne minunam si ridem. Noi ridem foarte mult. Vrei sa intri intr-o cladire inalta. Imi spui ca ti-e foame. Si eu iau 2 hot-dog-uri de la ashtia care tot apar in filme…” Am continuat parafrazind scenariul din preferatul ei “Vicki Cristina Barcelona”… Nici n-a observat asemanarile. Dar a ramas incintata de terasa si de chitaristul care ne cinta. Cit si de pictor. “Pictorul te place mai tare pe tine sau pe mine?” “Ana Ana New York”…

Nici macar nu vreau s-o sun. Mi se face scirba cind stiu ce-o sa spuna. Ca sunt atit de faina. Ca hai sa ne vedem. Ca vocalistul ei n-are nici o sansa la nu stiu ce festival… Ca are leucemie sau o alta boala inventata de labilitatea ei isterica. Micuta mea schizofrenica. My beautiful.
Citeodata, cind sunt obosita am impresia ca am proiectat-o eu... ca ea sunt eu. Ca eu de mine m-am indragostit… Ultima data cind am vazut-o, am lovit-o puternic cu boxa de la computer pe umarul sting. Sa ma asigur ca nu ma doare. Si ea a inceput sa plinga si sa ma intrebe tot felul de chestii banale. “Ce-I cu tine?”, “S-a intimplat ceva?”. M-a enervat cumplit. Dar nu vroiam sa-I explic ca oricum n-ar fi inteles. Am mai spus- e proasta. Tzipa si se misca isteric. Urasc chestia asta, mai ales ca o face urita. Ii zic sa inceteze. Si ea pune muzica. Daft Punk. Urasc Duft Punk-ul. Mi se pare lipsit de gust. Pare inculta cind ii place genul asta de muzica. Insist sa schimbe si ea nu vrea. Imi tot repeta: “Fute-o de-aici. Te-ai timpit de tot!” Evident ca m-am suparat… Nu eram vocalistul ei imputit pentru asha cuvinte… S-o fi crezut brusc prea importanta sau nu stiu… O apuc de git si o lipesc de perete. In momente de genul asta, chiar ma bucur ca e josuta si are 44 de kg. Parea foarte ushoara. Ii zic sa taca. Se invineteste nu stiu cum si ma zgirie. Ma enervez cind oamenii, efectiv nu vor sa discute calm o problema. Am vrut sa plec, dar mi-am dat seama
ca nu aveam de ce. Sunt totusi o fire rationala. O rog sa se calmeze. I-am cerut iertare, a recunoscut ca si ea s-a purtat cam urit. Imi zice ca ma iubeste. Eu ma topesc... Era atit de frumoasa.
Eram enervate totusi... Voiam ambele sa fumam. Am iesit la balcon. Aveam impresia ca fumul si scrumul tigarilor noastre ne ridicau la cer. O tineam strins… O imbratisam si imediat mi-am dat seama ca niciodata n-as fi putut s-o las. Ca nu vreau s-o las. Ca am nevoie de ea. Ca o iubesc foarte mult. Toracele ei gros si buzele ei subtiri… Ii miroseam parul si era evident. Era parul meu preferat. Am impins-o brusc, la care ea se anina cu toata puterea de mine. O apuc de coapse si-o ridic si ea iar se tine de mine. Si ma zgiriia si ma batea cu miinile, si am vazut scrumiera si i-o dau in cap… Si ea probabil a ametit. Era atit de slaba. Ca o jucarie. O iau si o arunc peste geam. Parea atit de usoara…
M-am speriat mult. Era totusi etajul 6. Cobor repede scarile. Si ea sta acolo linga copacul de cirese si-mi zimbeste. Imi zice: “Ce, te-ai speriat?”… Ii zic ca nu stiu ce era cu mine ca na… se mai intimpla sa-mi ies din fire. Si ea iar imi zimbeste. Mi-am dat seama ca niciodata n-o sa mai fim impreuna. Nu m-ar fi iertat niciodata pentru iesirea asta. Am vrut s-o mai imbratisez o data… Dar mi-a facut din miini. “Paaa…”

Sunt convinsa ca o sa ma sune. Ma va suna odata. Nu in curind – e sigur. Se va simti o data singura si trista si ma va suna. Si eu n-o sa ma mai intorc. S-a terminat. Trebuie sa inteleg. Ea nu ma iubeste. Idioata, nu ma iubeste…
Vocalistul ei ma suna, cica vrea sa ne intilnim sa discutam nu stiu despre ce. Ca cica e important ce vrea sa-mi spuna. Am vrut sa-l intreb ce mai face Ana, dar am tacut. N-are rost. Trecutul e in trecut. N-o sa ma vad cu el. Sigur vrea sa ma futa…

Absenta ei ma arde cumva si ma nelinisteste. As vrea s-o aud. Ca are nevoie de mine. As fi fugit pina la ea… I-as fi facut supe… Nu-mi vine sa cred ca… Dar nu pot sa ma umilesc in halul asta… Ea isi bate joc de mine cu cea mai faina voce din lume. Ea maninca atit de fin. Atit de putin. Are unghiile lungi si cind fumeaza… ea parca zboara. I-am dedicat de mii de ori “Je t’aime moi non plus” si parea foarte fericita. Ana este cea mai tare femeie. Cu cea mai faina burtica pe care sa adormi… O sa-mi treaca. Acum trebuie sa dorm. Am facut dus si pielea mi-e foarte uscata. Am impresia ca o sa ma scarpin pina la singe. Miine o sa-mi cumpar crema hidratanta. Noapte buna. Ana, noapte buna. Te iubesc dar n-o sa ma faci sa ma reintorc la tine. Niciodata. Noapte buna, Ana.

__________________
stop the things you do, i ain't lyin'..

poeti nebuni
profeti cu par pubian nemijit inca
activ sexual inca, neprotejati sidosi agatandu-se de ultima farama de viata
jungla de cioturi de membre expuse la vedere
pasarici indecente pestindu-se in masini scumpe
datator de relax in cluburi de fite si uitare in guri de canal
poppers pentru unii diluant pentru altii
in strai bisericesc imbracati, pacatuid cu barbati, femei si copii, necaindu-se,
slujind numele Domnului in Casa Lui
batrane fara par, cu ochii adanciti in cap, asteptand mila in mana ce o tin intinsa
posircari zdrentarosi borandu-si matele pe usa bodegii unde tocmai au baut ultima suta
coloane oficiale lasand doar ura in urma lor
copii cu ochi tristi si vineti vanzandu-se pentru o paine
pederasti ascunsi in intunericul caselor proprii de frica uri tuturor
pe tv in prime time, "senzationale" show-uri cu ucigasi nevinovati
playboy cu tati importanti pozand cu fiice cu tati importanti
analfabeti afaceristi strigandu-si piosenia si credinta dar instigand la ura
de LV si CK purtatoare, mari doamne ajunse cunoscute din buna-vointa unor domni
necunoscand confortul unui X5, cu mirosurile si senzatiile din conservele pe sub pamant umblatoare te multumesti
castigand 500 si platind 200 intr-o casa unde mai ai doi colocatari te inneci in uitare si bere la pet
in acelasi oras in care traim,
in fiecare zi ne bucuram de acelasi cer gri

__________________
Ignoranta este dusmanul nostru cel mai mare