Mam uitat eu pe aici prin temele de la sport shi nam vazut o tema asemanatore asha ca am hotarat sa o deschid.
Spuneti totul ce este nou si se intampla peste hotare legat de football
coolgreetings
01-19-2002, 05:40 PM
Jucătorii lui Olympique Marseille nu au putut pleca de la antrenament, din cauza protestului neobisnuit al presei
Olympique Marseille rămîne un club al tuturor posibilitătilor. Cel putin atît timp cît directorul sportiv, Bernard Tapie, îsi face de cap, gruparea idolatrizată de fanaticii care asediază stadionul "Velodrome" la fiecare meci reprezintă un "deliciu".
Mai nou, cotidianul "L'Equipe" a prezentat un articol la adresa lui Tapie. Omul a fost atît de tare deranjat, încît a decis că trebuie să se răzbune. Astfel, uzînd de înalta sa functie, B.T. a anuntat că ziaristilor nu li se va mai permite accesul la antrenamentele echipei decît o dată sau de două ori pe săptămînă. Cum amenintarea a devenit realitate, jurnalistii chiar s-au trezit cu portile trîntite în nas. Însă ei nu s-au resemnat si au pus la cale un protest cu totul neobisnuit, replicînd cu aceeasi monedă. Joi seară, după ultima sedintă de pregătire a zilei, 30 de "presari" au blocat, pentru cîteva minute, iesirea jucătorilor de la vestiare. Motivatia: "Dacă voi nu ne lăsati să intrăm, noi nu vă lăsăm să iesiti!".
Debandadă la nivel înalt
Bineînteles, fotbalistii au rămas încremeniti înăuntru, nestiind cum să reactioneze în fata unei asemenea manifestări nemaiîntîlnite si neprevăzute. După ce au atras atentia si au dat de înteles că nu-i acceptă ifosele lui Tapie, ziaristii i-au lăsat pe nevinovati să părăsească zona, în acelasi timp clamînd că nu se vor opri aici dacă situatia nu revine la normal.
Interesant este că, mai devreme, în aceeasi zi, directorul general al lui Olympique Marseille, Etienne Ceccaldi, a criticat hotărîrea subalternului său, fiind alături de scriitori: "Dezaprob total fapta lui Bernard Tapie, pe care o consider un atentat la libertatea omului de a munci. Trebuie să existe un echilibru între posibilitatea presei de a-si exercita functiile si confidentialitatea necesară fiecărei echipe". Această replică pertinentă dovedeste că, la gruparea de pe malul Mării Mediterane, în continuare, "nu stie stînga ce face dreapta".
coolgreetings
01-19-2002, 07:02 PM
Azi începe cea de-a 23-a editie a supremei întreceri africane, găzduită în premieră de Mali
De azi pînă la 10 februarie, Mali va găzdui, pentru prima oară în istoria sa, cea de-a 23-a editie a Cupei Africii pe natiuni (CAN). Din punctul de vedere al structurii, lucrurile sînt simple: cele 16 finaliste au fost împărtite în patru grupe a cîte patru echipe, primele două din fiecare grupă urmînd să se califice în "sferturi", lor succedîndu-le semifinalele si finala.
Africa înseamnă spectacol, care, deseori, sacrifică tactica, dar e greu de spus dacă traditia va fi confirmată si în acest an, în care, parcă mai mult ca niciodată, destule finaliste sînt conduse de tehnicieni renumiti prin pragmatismul lor, tot asa cum, la un nivel nemaiîntîlnit, echipele au în componentă sumedenie de "stranieri", Camerunul si Senegalul prezentîndu-se exclusiv cu jucători care activează peste hotare. Între paranteze fie spus, Senegalul, calificată în premieră si la Campionatul Mondial, are antrenor francez, 19 dintre cei 22 de jucători cîstigîndu-si pîinea cea de toate zilele în Franta.
Doar două tări si-au apărat "avutia"?
Camerunul e detinătoarea trofeului, adjudecat după o finală dramatică, cîstigată după loviturile de departajare, în fata Nigeriei. Anul 2000 a fost unul "de gratie" pentru "leii neîmblînziti", care, în acelasi an, au devenit campioni olimpici. Uitîndu-ne pe palmaresul "all time", observăm că doar Egiptul (1957 si 1959) si Ghana (1963 si 1965) au izbutit să cîstige două editii consecutive, dar asta nu înseamnă, pînă la proba contrarie, altceva decît statistică. Important este că "leii" se află acum la ora de germană, noul selectioner, Winfried Schäfer, încercînd nu neapărat să altereze spiritul elevilor săi, cît, îndeosebi, să-l tacticizeze.
Cine e favorit? Greu de spus. Poate "Bafana Bafana", condusă de portughezul Carlos Queiroz. Sau poate Egiptul "veteranului" al-Gohari (singurul tehnician care a cîstigat CAN atît ca jucător, în 1959, cît si ca antrenor, în 1998, el anuntîndu-si retragerea definitivă după actuala editie), Tunisia francezului Michel sau, de ce nu?, surprinzătorul Senegal, al altui francez, Metsu, ajuns în premieră la un Mondial.
Nu în ultimul rînd, Nigeria. "Vulturii verzi" sînt, din start, mai mereu favoriti, dar au avut grijă să scandalizeze din nou opinia publică, recentul lor "amical" cu Egiptul fiind contramandat din cauza vesnicelor lor conflicte interne legate de bani. Acelasi gen de diferend pe care l-au avut si liberienii, care au amenintat cu boicotarea CAN în cazul în care conducerea federatiei nu le va asigura primele de calificare. Conflictul a fost aplanat, permitîndu-i antrenorului-jucător George Weah ultima participare (ca jucător) la un CAN.
Dar să nu uităm Mali, Kasperczak ducînd Tunisia în finala editiei 1996 si la CM 1998.
Aici se va juca
Mali este un stat-enclavă din vestul Africii, înconjurat de Algeria, Côte d'Ivoire, Guineea, Burkina Faso, Niger, Mauritania si Senegal, fiind condus de Alpha Oumar Konare, primul presedinte al tării ales în mod democratic în 1992. Avînd o suprafată de 1,24 milioane de kilometri pătrati, Mali, fostă colonie francează, devenită independentă în 1960, e împărtită în opt regiuni si un district, fiind populată de 10 milioane de locuitori apartinînd unui număr de 20 de etnii. Capitala este Bamako (un milion de locuitori), iar limba oficială e franceza, religia predominantă fiind islamismul (80%), animismul si crestinismul (cîte 10 procente) alcătuind restul peisajului religios.
Pentru prima oară gazdă a turneului final al CAN, Mali a pus la dispozitie cinci orase si sase stadioane:
l BAMAKO. Stadionul "26 martie" (50.000 de locuri; nou) si Stadionul "Modibo-Keita" (25.000; renovat)
l SEGOU. (220 km nord de Bamako). Stadionul "Municipal" (12.000-15.000; nou)
l SIKASSO. (380 km sud de Bamako). Stadionul "Municipal" (12.000-15.000; nou)
l KAYES. (500 km vest de Bamako). Stadionul "Municipal" (12.000-15.000; nou)
l MOPTI. (600 km nord de Bamako). Stadionul "Municipal" (12.000-15.000; nou)
coolgreetings
01-19-2002, 07:09 PM
Complot la FIFA !
Mai multi membri marcanti ai Comitetului Executiv plănuiesc fie să-l "debarce" pe presedintele Joseph S. Blatter, fie să împiedice, la sfîrsitul lunii mai, o nouă candidatură a acestuia
Nu s-au stins încă ecourile declaratiei lui Joseph S. Blatter, presedintele FIFA, care, cu ocazia tîrgului "Football Expo" de la Cannes, a spus că la sfîrsitul lunii mai, cu ocazia celui de-al 53-lea Congres ordinar al forului fotbalistic mondial, va candida pentru al doilea mandat consecutiv de patru ani.
Mai mult, în cadrul aceluiasi discurs, venerabilul elvetian (65 de ani) mai declarase că, pînă în momentul de fată, a primit din partea a mai bine de o sută dintre cele 204 federatii nationale afiliate nu numai sprijinul, ci si chiar rugămintea de a nu abandona fotoliul prezidential. Si a conchis Blatter: "Fiind miscat de această sustinere, am hotărît să candidez pentru un nou mandat".
Are inamici de pe trei continente
Si totusi realitatea nu e nicidecum "roză" asa cum o prezintă presedintele, o puternică opozitie, constituită în rîndurile celor mai înalte structuri ale FIFA, plănuind dacă nu "debarcarea" imediată a lui Blatter, atunci măcar împiedicarea sa de la a candida, la finele lui mai, pentru un nou mandat.
Fost director tehnic (1975-1981) si secretar general (1981-1998) al FIFA, Blatter a fost, în acea perioadă, "eminenta cenusie" din spatele presedintelui de atunci, brazilianul Joao Havelange. Helvetul a făcut enorm pentru fotbal, a organizat toate marile competitii, a modificat regulamentul de joc (putîndu-se spune, chiar, că l-a revolutionat) si, de fapt, s-a ocupat personal de tot ceea ce înseamnă "public relations".
La 8 iunie 1998 a fost ales succesor al lui Havelange. Din acel moment, a strîns tot felul de inamicitii. Diverse, dar si, în egală măsură, puternice si influente. Prim dusman i-a devenit suedezul Lennart Johansson, presedintele UEFA. Acesta i-a fost contracandidat la alegerile prezidentiale FIFA, pierzînd scrutinul "la mustată", înainte de toate din cauza trădării mai multor federatii nationale europene, care, după ce promiseseră sprijinul total boss-ului Confederatiei lor continentale, s-au "întors" în ultimul moment, la Paris, lăsîndu-l pe Johansson "mască". Scandinavul n-a uitat si, în ciuda repetatelor strîngeri de mînă si a declaratiilor de complezentă de ambele părti, l-a urmărit pînă în pînzele albe.
Inamici i-au devenit, apoi, africanii. Nu de alta, dar, alături de o mare parte a europenilor, statele africane (nu mai putin de 52 la număr) au votat "in corpore" în favoarea lui Blatter. Initiativa a apartinut presedintelui Confederatiei Africane, Issa Hayatou, care primisese din partea lui Blatter promisiunea că Africa de Sud (sau o altă tară de pe continent) va căpăta dreptul de organizare a Mondialului din 2006. Numai că, trădat de un fost membru al Comitetului Executiv, neo-zeelandezul Charles Dempsey, Blatter a pierdut votul în favoarea Germaniei. Rezultatul final a stîrnit mînia inimaginabilă nu numai a sud-africanilor, ci si a tuturor tărilor de pe continent. Astfel, Hayatou, garant al obtinerii CM 2006, a devenit, nedeclarat, un dusman de moarte al lui Blatter.
Inamici i-au devenit si asiaticii, Blatter refuzînd continentului "galben" măcar un loc suplimentar la Mondialul din acest an. Asiaticii au tot insistat, îndeosebi prin sud-coreeanul Chung Mong-Joon, dar degeaba. "Oblicii" n-au uitat si au jurat, în secret, răzbunare.
Nu vrea să-si dezvăluie salariul
Coincidentă, sau nu, toti cei trei înalti oficiali amintiti sînt vicepresedinti ai FIFA si, exceptîndu-l pe Johansson, potentiali contracandidati ai lui Blatter la noile alegeri prezidentiale.
Johansson s-a retras din cursă, dar asta nu înseamnă că a stat deoparte. Din "umbră" a urmărit si a taxat toti pasii gresiti ai elvetianului. Faptul că acesta refuză să-si dezvăluie salariul (estimat la 4,5 milioane de euro anual) nu reprezintă nicidecum punctul de pornire a nemultumirilor, ci, mai degrabă, apogeul acestora. Căci, de-a lungul anilor, dar îndeosebi în ultimele 12 luni, FIFA a fost zguduită de scandaluri financiare, ce au culminat cu falimentul partenerului în probleme de marketing, "ISL". Acesta are, conform instantelor judecătoresti elvetiene, datorii de 1,4 miliarde de euro, numai că, în ceea ce o priveste, FIFA a pierdut, din cauza colapsului, cel putin 35 de milioane de euro.
În atare conditii, presat mai ales de acelasi Johansson, Blatter a fost nevoit, la finele lui decembrie 2001, să prezinte pentru prima oară bilanturi contabile ale activitătii sale. Si nu putine sînt dubiile la adresa ultimei afaceri încheiate cu concernul "Credit Suisse", care, în schimbul a 440 milioane de euro, a garantat lichiditătile FIFA. Or, investitia trebuie returnată evocatului grup din încasările FIFA de pe urma Campionatelor Mondiale.
Paharul s-a umplut si, vorba unui înalt functionar FIFA de la Zürich, "anumiti membri marcanti ai Comitetului Executiv au întreprins deja primii pasi în vederea detronării lui Blatter fie înaintea expirării actualului său mandat, fie cu ocazia Congresului de la Seul. Încă pînă la sfîrsitul lui ianuarie se va petrece ceva".
coolgreetings
01-20-2002, 01:35 PM
Camionul lui Maradona a împlinit patru ani
Diego a primit, în 1997, un colos Scania pe patru roti, pentru a-i face reclamă. De atunci, îl tine parcat în fata luxoasei sale vile din Buenos Aires, toată lumea închinîndu-se la vederea lui
Pînă la 15 ani, marele Maradona a locuit în Buenos Aires. "A locuit" e un mod frumos de a spune, pentru că în suburbia Fiorito se intra numai cu legitimatie specială, iar casa sa avea, cum îi place lui să glumească, trei niveluri: nivelul de piatră, de la poartă pînă la intrare, nivelul de lemn, bîrnele din care era construită casa, si nivelul de apă, balta din spate.
Apoi, cînd a avut ceva bani, s-a mutat pe "Calle Lascano", în Vila del Parque, foarte aproape de "resedinta" celor de la Argentinos Juniors, echipă la care si-a făcut debutul în fotbalul mare. A urmat Avenida Libertador, Cantilo sau Devoto, dar asta are mai putină importantă.
Acum, de vreo 20 de zile, stă pe "Maresal Ramon Castilla", cu familia sa, într-un palat, în celebrul "Barrio Parque". Casa a cumpărat-o de la Mirtha Legrand, o actrită de renume din patria tangoului. În dreapta e grădina lui Mariano Grondona, unul dintre cei mai de seamă ziaristi din Argentina, în stînga stă diva Susana Gimenez, iar doi pasi mai încolo, actrita Flavia Palmeiro, adică toti vecini unul si unul. Ei bine, toti acestia îsi fac, efectiv, cruce, în fiecare dimineată, cînd văd camionul "Scania", vechi de peste patru ani, parcat în fata casei lui Maradona. Stă acolo de ceva vreme, dar Diego nu se plimbă cu el. Din cînd în cînd, "El Pibe d'Oro" plăteste un pusti care-i mai umflă cauciucurile, dar de miscat nu-l mai miscă.
Publicitate sau glumă ?
Povestea a început pe 15 octombrie 1997. Atunci, noul model de camion "Scania 113 H" a intrat pe piata argentiniană. Dorind să-si facă publicitate si să socheze, concernul suedez a apelat la serviciile lui Maradona. Acesta a venit la antrenament lui Boca Juniors la volanul camionului, în timp ce în dreapta sa se afla procuratorul Guillermo Coppola. Firesc, lumea a venit ca la urs, succesul a fost cel scontat, si, conform angajamentului, Diego a păstrat "limuzina". Dar niciodată nu a spus adevărul despre ea. "Am cumpărat-o pentru că într-o zi mă voi sui în ea si voi pleca prin toată Argentina pentru a-mi povesti viata", a fost singura lui declaratie, însă cel care trăgea cu pusca în jurnalisti n-a fost crezut de nimeni.Vecinii săi glumesc deseori, spunînd că dacă tinea să aibă umbră în fata casei, putea să planteze cîtiva copaci, nu să aducă un camion vechi alături de masini de lux. Impresarul si prietenul său, Copolla, l-a rugat de mai multe ori să facă bine si să "înstrăineze" camionul, dar Diego nu vrea să audă de asa ceva, pentru că, spune el, face parte din istoria sa. "În ziua în care mă voi despărti de el, va muri o parte din mine", a declarat, patetic, ziarului "Ole" poate cel mai "ticălos" jucător din istoria modernă a fotbalului.
De la mînă la puscă
Diego Armando Maradona nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare. Lumea îl cunoaste ca autorul celebrei "mîini a lui Dumnezeu", dar adevăratele sale "nebunii" au apărut după 1994, cînd a fost depistat pozitiv la CM din SUA. În 1995, a devenit antrenor la Deportivo Mandiyu de Corrientes. Două luni mai tîrziu, părăsea corabia. Putin mai tîrziu, trecea pe banca celor de la Racing, dar pleca si de aici peste sase luni. În 1999, a participat la turnarea filmului "Tifosi", nu înainte de a-i fugări pe ziaristii prezenti în fata casei sale cu pusca. În ianuarie 2000, în urma consumului excesiv de cocaină, suferă o gravă depresie. Este internat în Cuba, la prietenul său Fidel Castro, într-o clinică de recuperare, iar presedintele cubanez îi acordă cetătenia, pentru un "cetătean model care trăieste de atîta vreme în patria noastră". Pe 11 iulie 2000, l-a insultat grav chiar pe Papă, în cadrul programului "Canal Azul Television", spunînd: "Cine este acest fiu de curvă care-si permite să traiască în palate si apoi să vorbească despre sărăcie, sărutînd pămîntul tărilor prin care călătoreste si unde oamenii nu au cu ce se hrăni?". Biserica argentiniană s-a dezis imediat de afirmatiile sale, dar a fost prea tîrziu. Pe 28 septembrie 2000, a apărut cartea autobiografică "Yo soy el Diego", iar în noiembrie anul trecut s-a retras oficial din activitate.
coolgreetings
01-21-2002, 09:38 AM
A murit Vava !
Fotbalul brazilian si cel mondial sînt în doliu. Sîmbătă, într-o clinică din Rio de Janeiro, a închis ochii pentru totdeauna fostul mare atacant brazilian Edvaldo Izidio Netto, cunoscut sub numele Vava, el căzînd victimă, la 67 de ani, unei insuficiente cardiace. Astfel, Vava este, după Garrincha si Didi, al treilea component al "generatiei de aur" a fotbalului brazilian al anilor 50-60 care trece în lumea celor drepti.
Născut la 12 noiembrie 1934, Vava, supranumit "piept de otel", a jucat, pînă în 1967, la SC Recife, Vasco da Gama (a debutat aici la doar 18 ani), Atletico Madrid (1958-1960), Palmeiras (1960-1964), America Ciudad de Mexico (1964-1965), San Diego Toros (SUA; 1965-1966) si Portuguesa (1966-1967). Strălucind la club de la bun început, a fost selectionat pentru prima oară în nationala Braziliei în 1958, începînd acea editie a Mondialului din postura de rezervă. Selectionerul Vicente Feola a cedat presiunilor si l-a aruncat în luptă, demersul fiindu-i răsplătit prin cinci goluri în patru meciuri, dintre care o reusită în secunda 90 a semifinalei contra Frantei si alte două în finala pe care brazilienii au cîstigat-o în fata Suediei. Nu se va lăsa mai prejos nici la Mondialul din 1962, si el adjudecat, cînd va înscrie alte patru goluri. Cumulat, cariera sa în natională a însemnat 22 de mciuri si 14 goluri, dintre care 11 partide si nouă reusite la Campionatele Mondiale. Dublu campion al lumii (1958 si 1962), campion al statului Rio (1956 si 1958) si al statului Sao Paulo (1963), precum si dublu cîstigător al Cupei Spaniei (1960 si 1961), Vava a rămas pînă la moarte alături de clubul său "de suflet", Vasco da Gama, pe care l-a sprijinit si financiar, si în calitate de consilier. Dumnezeu să-l odihnească!
coolgreetings
01-21-2002, 09:40 AM
Recordul este olandez
Ruud van Nistelrooij e singurul jucător din istoria campionatului englez care a înscris în opt meciuri consecutive, performantă ce coincide cu tot atîtea victorii ale lui Manchester United
În cele din urmă, atacantul lui Manchester United, Ruud van Nistelrooij, a devenit, de sîmbătă, singurul jucător din istoria campionatului englez care a înscris în opt meciuri consecutive, Mark Stein (Chelsea), Alan Shearer (Newcastle) si Thierry Henry (Arsenal) rămînînd la "cota" 7. van Nistelrooij a marcat din penalty, împotriva unui Blackburn care ar fi meritat cel putin egalul, a mai lovit o dată bara din "foarfecă" si a ajuns, astfel, la 24 de goluri marcate, în actuala stagiune, în toate competitiile, recordul său din Premier League coincizînd cu o altă senzatională performantă, cea a lui M.U., "diavolii" identificîndu-se, prin cele opt succese consecutive, cu reusita golgeterului lor.
Liverpool s-a împiedicat de Southampton
Într-o sîmbătă în care, apropo de Premier League, doar M.U. si-a valorificat avantajul terenului propriu (fostul ei echipier, Andy Cole, primit cu ovatii, dar a evoluat modest), Liverpool s-a mai împiedicat o dată, căzînd victimă unui Southampton care nu l-a avut pe Dan Petrescu nici măcar pe banca de rezerve.
"Cormoranii" au demarat în trombă, "băiatul minune", Michael Owen, reluînd în poartă mingea respinsă de portarul Paul Jones.
Numai că, asa cum deseori se întîmplă, o gafă comisă de fundasul elvetian Henchoz a năruit totul, permitîndu-i lui Davies să egaleze si să diminueze sansele la titlu ale trupei lui Gerard Houllier, supervizată în continuare de Phil Thompson. Căci, dacă M.U. tot cîstigă, Liverpool a izbutit să-si adjudece cele trei puncte doar o dată în ultimele nouă întîlniri. Si nu putini sînt cei care se întreabă cum va reusi (dacă va reusi) Thompson să stopeze deruta, mîine fiind programată teribila înclestare de pe "Old Trafford". Nici trupa lui Glenn Hoddle, Tottenham, nu s-a descurcat în propriul fief, si gîndurile "Spurs"-ilor se îndreaptă spre meciul de miercuri, cînd, în a doua mansă a semifinalei Cupei Ligii, vor fi nevoiti, tot acasă, să remonteze handicapul unui 1-2 în fata concitadinilor de la Chelsea. Ce-i drept, sîmbătă, Les Ferdinand si-a făcut, din nou, datoria, numai că geniul lui Gascoigne s-a simtit, perfecta-i centrare fiind "scoasă" la Weir, căruia nu i-a rămas altceva de făcut decît să expedieze ucigătorul voleu.
coolgreetings
01-21-2002, 09:42 AM
La fel ca în meciul tur
Real Madrid se poate declara multumită cu remiza obtinută pe "La Rosaleda". Asta pentru că echipa lui Del Bosque a părut coplesită de pressing-ul făcut cu toate liniile de localnici, în criză de idei în faza de constructie, iar marile vedete Zidane, Figo si Raul au prins una dintre cele mai neinspirate zile. Cu toate acestea, ajutati si de sansă, madrilenii au evitat înfrîngerea si îsi mentin primul loc în clasament.
Morientes a ratat singura ocazie
Cînd ai o echipă alcătuită numai din superjucători, normal ar trebui să se pună numai problema scorului. Însă Real a avut o zi precum culoarea echipamentului folosit (neagră), si argumentul decisiv pentru lipsa de inspiratie si sterilitatea atacului îl reprezintă un element de statistică aparent imposibil pentru forta ofensivă a liderului. În afara golului, căzut absolut pe neasteptate, Real a avut o singură mare ocazie de gol, la scorul de 0-0, în primele minute. Atunci, acelasi Morientes a fost perfect angajat perpendicular pe poarta lui Contreras, a pătruns singur, dar a trimis mult alături.
Sigur, nici Malaga nu a supus la vreo presiune careul lui Casillas. Golul reusit de panamezul Dely Valdes în minutul 25, după o contră care i-a oferit lui Dario Silva oportunitatea pasei decisive, a venit însă pe fondul unui joc dominat tactic de gazde. Linia mediană a Malagăi, în care doar olandezul Musampa e un nume mai cunoscut, a împins mereu jocul în jumătatea adversă, scopul fiind nu atît punerea în pericol a portii Realului, ci tinerea cît mai departe si în efectiv cît mai mare a adversarului în propria jumătate.
Poate că "alb-albastrii" lui Peiro ar fi putut spera la mai mult, dacă uruguayanul Dario Silva nu ar fi ales, în locul unor permanente simulări, lupta adevărată cu apărarea madrilenă. Asa cel putin, patru actiuni care puteau crea mari probleme lui Casillas s-au topit în încăpătînarea sud-americanului de a cersi lovituri libere prin plonjoane teatrale.
Madridul s-a salvat în minutul 67. Atunci, o formidabilă centrare cu exteriorul a lui Roberto Carlos s-a dus teleghidată pe fruntea lui Morientes, care nu avea cum rata. Dar jocul echipei va da cu sigurantă de gîndit lui Del Bosque.
A decis înlocuitorul lui Mara
Pe "Anoeta", din San Sebastian, ar fi trebuit să fie sărbătoare. După ani de peregrinări infructuoase, "Torro" Kovacevic s-a reîntors la Real Sociedad. Si în meciul 100 pentru Real, el a marcat repede, în minutul 7, în stilul caracteristic, lovitură de cap, în poarta vecinilor de la Alaves. Tot el a mai avut sansa golului în două rînduri, dar a ratat.
Finalul a distrus însă sărbătoarea. Rezervele introduse în utimele 30 de minute de antrenorul Mane au întors meciul în favoarea team-ului vitorian. Bogdan Mara, titular primele 55 de minute, i-a lăsat locul prietenului lui Contra, brazilianul Magno Mocelin. Si după ce combinatia dintre alte două rezerve, Witschge - Jordi Cruyff, s-a terminat cu golul egalizator, cu patru minute înainte de final, Magno a profitat de o gafă a portarului Westerveld, readucînd pe Alaves la trei puncte de Real. Cu o victorie la Madrid, în restanta cu Rayo, Spania ar avea doi colideri.
coolgreetings
01-21-2002, 09:43 AM
Din nou number one
Pentru al doilea an consecutiv Mircea Lucescu primeste titlul de cel mai bun antrenor din Turcia
Mircea Lucescu este singurul dintre "campionii" din 2000 ai "Gazetei sporturilor" care a izbutit să îsi păstreze "centura cu diamante" si în următorul an. Într-o lume a antrenorilor, asemuită de multe ori cu o junglă, în care cel puternic îl înghite fără milă pe cel slab, Lucescu a demonstrat că Galatasaray si-a ales, fericită coincidentă cu emblema clubului, leul capabil să îsi conducă grupul spre isprăvi putin imaginabile.
Detractorii vor spune imediat că pînă la "Luci" Galata a monopolizat titlul avîndu-l pe bancă pe Fatih Terim. E adevărat, suprematia în campionat a fost pierdută, dar Galata a crescut enorm în planul prestigiului în Europa. Nu e la îndemîna multor tehnicieni să califice echipa în două editii consecutive în a doua fază a grupelor Champions League, să se măsoare de la egal la egal si de multe ori să fie învingător în fata unor AC Milan, Deportivo La Coruńa, AS Monaco, FC Nantes, Lazio sau Real Madrid, în timp ce AS Roma si FC Barcelona trebuie să multumească arbitrilor pentru că s-au salvat cu remize.
Aceleasi personaje anti-Lucescu vor sări la atac, numind în trioul Hagi - Popescu - Jardel triunghiul Bermudelor care a înghitit multi adversari. Ei trebuie însă să ridice batista albă în vîrful sulitelor doar prin simpla lecturare a numelor de care dispune la această oră tehnicianul român. Lucescu a devenit în Turcia un fel de alchimist. Pe ce pune mîna se transformă în aur. Presa i se asază la picioare ca un covor persan, lăudînd formidabilele rezultate ale unui club aparent muribund financiar, pentru că Galata e prima în tara ei si neînvinsă în Ligă. Iată deci suficiente argumente pentru ca plusurile lui Mircea Lucescu să depăsească net talgerul minusurilor, mentinîndu-l drept cel mai apreciat antrenor român al anului două sezoane la rînd.
Carieră briliant
Mircea Lucescu a reusit să îmbine activitatea de "inventator" de fotbalisti cu cea de "aducător" de performante pentru echipele la care a antrenat
Mircea Lucescu reprezintă, fără doar si poate, unul dintre cele mai importante repere atunci cînd vine vorba de produsele scolii de antrenori din România. Recunoscut ca un împătimit, Lucescu mănîncă fotbalul pe pîine mai mult de 24 de ore pe zi. Performantele obtinute de tehnicianul român ar fi putut fi dublate, dacă s-ar fi acordat trofee pentru jucătorii dati fotbalului românesc.
Aventura lui Mircea Lucescu a început în Ardeal, cu deja legendara "navetă" Bucuresti - Hunedoara, unde era antrenor-jucător. Practic, Lucescu a inventat echipa Corvinul, ducînd-o pînă în cupele europene, cu o generatie de exceptie (Gabor, Rednic, Andone, Mateut, Klein etc.). La Dinamo, tînărul tehnician a construit o altă echipă, despre care multi au spus că, în cazul în care nu ar fi venit Revolutia, ar fi cîstigat tot ce se putea în Europa. În plan intern, Lucescu a condus, la finele secolului trecut, si Rapidul, formînd o altă echipă de exceptie. La venirea în Giulesti, suporterii l-au primit ca pe "Mesia", spunînd: "Dacă nici cu el nu cucerim campionatul, nu îl mai luăm niciodată". "Il Luce" nu a dezamăgit, aducînd sub Grant o cupă si un titlu si lăsînd, la plecare, o bază, Pro Rapid, construită la initiativa sa.
Lucescu este un nume foarte cunoscut si în Europa. Cariera internatională a fost începută în Italia, cu echipe mici: Pisa, Reggiana si Brescia. La această din urmă echipă a stat cel mai mult, creînd, la începutul anilor 90, o adevărată enclavă românească prin aducerea unor jucători ca Mateut, Lupu, Răducioiu si Hagi. Pe ultimii doi, Lucescu i-a reactivat, oferindu-i într-o formă maximă echipei nationale pentru Mondialul din '94. Punctul culminant al carierei italiene al celui poreclit "Il Luce" de ziaristii italieni l-a reprezentat conducerea marelui Inter, acolo unde fotbalisti ca Roberto Baggio sau Ronaldo i se adresau cu "mister". Episodul Galata reprezintă un "miracol al lui Luci", asa cum apreciază turcii. Privit initial ca un intrus ce a venit să îi ia locul "mitului" Fatih Terim, nu a reusit să spargă răceala din Istanbul nici măcar după ce a cucerit Supercupa Europei. A obtinut apoi cea mai mare performantă a echipelor turcesti în Champions League, si numărul contestatarilor s-a redus vizibil. Rămas la începutul acestui sezon fără majoritatea titularilor, "Luci" i-a convins definitiv pe turci printr-o nouă calificare în primăvara Ligii, acolo unde, într-o grupă a mortii, mentine Galata neînvinsă. Iar 2-2-ul de pe Nou Camp reprezintă o nouă performantă a antrenorului Lucescu.
negru
01-21-2002, 02:10 PM
shefu articolele ar trebuie sa fie mai scurtem pe mine de exemplu ma dor ochii pina citesc totul !!!
coolgreetings
01-21-2002, 03:23 PM
ok negru ma voi starui sa le fac mai mici(sa le redactez.)
coolgreetings
01-21-2002, 03:53 PM
Cine îl opreste pe Vieri?
Inter a profitat de pasul gresit al Romei, revenind în fotoliul de lider. Parma n-a rezistat pe "San Siro" fortei trioului "nerazzurro", Recoba-Vieri-Kallon. În prim-plan s-a aflat din nou Vieri. Bobo a contribuit decisiv la primul gol, trecut în contul lui Sensini, care s-a interpus pe traiectorie, si l-a marcat pe cel de-al doilea spre finalul partidei, printr-un sut splendid de la 20 de metri, închizînd tabela (2-0). Reusită cu care i-a egalat pe Hubner si Trezeguet în topul realizatorilor din Serie A, cu 13 goluri.
coolgreetings
01-21-2002, 03:55 PM
Lazio a făcut spectacol
Lazio s-a trezit din pumni si si-a mai reparat imaginea sifonată de eliminarea din Cupă si de înfrîngerea suferită etapa trecută la Piacenza. Trupa lui Alberto Zaccheroni s-a distrat cu Perugia (5-0) pe "Olimpico", dar tifosii "biancocelesti" au continuat să-si fluiere favoritii. Si au si de ce, pentru că atunci cînd te afli la 13 puncte de lider e greu să mai speri la titlu. Pretul succesului a fost destul de scump. Ambii atacanti titulari, Crespo si Simone Inzaghi, s-au accidentat în prima repriză, cea mai serioasă fiind a argentinianului, care va lipsi o lună.
bobo cool
01-22-2002, 02:41 PM
Pe 2002-01-21 06:53, coolgreetings a scris:
Cine îl opreste pe Vieri?
Inter a profitat de pasul gresit al Romei, revenind în fotoliul de lider. Parma n-a rezistat pe "San Siro" fortei trioului "nerazzurro", Recoba-Vieri-Kallon. În prim-plan s-a aflat din nou Vieri. Bobo a contribuit decisiv la primul gol, trecut în contul lui Sensini, care s-a interpus pe traiectorie, si l-a marcat pe cel de-al doilea spre finalul partidei, printr-un sut splendid de la 20 de metri, închizînd tabela (2-0). Reusită cu care i-a egalat pe Hubner si Trezeguet în topul realizatorilor din Serie A, cu 13 goluri.
cool, aj fi vrut yo sa kontribui la acel gol, da n-am yo destinul asta :grin:
bobo ku ballul
coolgreetings
01-22-2002, 04:58 PM
«Cap de zmeu» parizian
Din vară, dorit de antrenorul Luis Fernandez, românul Cătălin Munteanu ar putea ajunge la PSG
Cătălin Munteanu nu joacă, nu e nici măcar pe lista oficială a celor de la Espanyol pentru competitia internă, în schimb, continuă să reprezinte un subiect pentru presă. Mai nou, nu numai pentru cea spaniolă, ci si pentru ziaristii din Franta.
Deoarece, din vară, cel cunoscut si sub apelativul de "Cap de Zmeu" ar putea schimba domiciliul de pe malurile Mediteranei pe cele ale Senei, de la Barcelona la Paris.
L-a plăcut în turneul de la Geneva
Cătălin Munteanu este proprietatea lui Atletico Madrid. Dar "Gazeta" a precizat în mai multe rînduri că echipa lui Jesus Gil y Gil nu este interesată de păstrarea internationalului român. Care duce o viată foarte asemănătoare cu cea a altor trei români, ajunsi, între timp, sub formă de împrumut, din nou acasă. Este vorba de cei trei jucători ai Valenciei, Gabi Popescu, Dennis Serban si Sabin Ilie, care nici un moment n-au fost altceva decît monede de schimb. În aceeasi situatie se află si "Cap de Zmeu". El a fost cumpărat de la Steaua de Salamanca, dar în următorul an a trecut în proprietatea lui Atletico. Care l-a mai lăsat un an la Salamanca, iar din vară l-a împrumutat lui Espanyol. Unde Cătălin nu a găsit decît foarte rar loc, experienta sa în Primera avînd nedoritul epilog înaintea Crăciunului, cînd s-a renuntat la serviciile sale.
De aici încolo începe paradoxul. Pentru că nici un moment Espanyol nu a manifestat intentia de a-l readuce pe român în lot, desi accidentarea pe termen lung a titularului benzii stîngi, Toni Velamazan, ar fi putut fi sansa lui Munteanu. Care însă a rămas pe loc, la Barcelona, si în urmă cu cîteva zile, a fost, pe neasteptate, anuntat de antrenorul Paco Flores de faptul că va merge cu "papagalii" la traditionalul turneu de sală de la Geneva. Evolutia românului a fost entuziasmantă. Golgeter al competitiei, acesta a devenit un subiect de interes pentru antrenorul francezilor de la PSG, Luis Fernandez. El s-a interesat de pretul lui Munteanu, vestile ce au parvenit în presa franceză dinspre club sînt promitătoare.
În vară e aproape sigură plecarea internationalului nigerian Jay Jay Okocha în Premier League. Fernandez crede că românul ar fi o excelentă solutie pentru a acoperi golul. Însă e clar că transferul vizează nu o rezolvare imediată, ci una din iulie.
Adi Ilie si ai săi si-au făcut harakiri
Valencia a suferit primul esec pe teren propriu în actuala editie, ratînd sansa de a se mentine în plasa liderului, Real Madrid. Echipa lui Rafa Benitez confirmă nefericita traditie din ultimii sase ani, în care esecurile pe teren propriu s-au produs numai în fata formatiilor fără nume sonore din Primera. A fost un meci bizar. În mod normal tabela ar fi trebuit să fie un aliat pentru oaspeti, dacă s-ar fi oprit doar la un 2-0, 3-0. Însă, incredibil, la sfîrsit, ea a indicat un deznodămînt absolut neconform cu realitatea de pe gazon. Mult mai aproape de adevăr am fi dacă am spune că nu Valladolid a cîstigat, ci Valencia s-a bătut singură.
Au fost două prostii de curtea scolii comise de experimentatii Ayala, autorul unui fault stupid si fără motiv în careul propriu, si Canizares, care a luat la tintă, la degajare, un adversar, pe Fernando Sales, ce a marcat cel mai caraghios gol al zilei.
Adi Ilie a jucat numai primele 51 de minute. Rafa Benitez nu i-a iertat faptul că românul a ratat un gol ca si făcut, cu poarta goală, desi "Cobra" mai fusese de două ori aproape de muscătura mortală, lovind barele portii lui Ricardo. Si totusi, scrie cotidianul "Las Provincias" de ieri, înlocuirea a fost cauzată de accidentarea lui Ilie la glezna dreaptă. Cîteva zile, el se va antrena separat, introducerea sa sîmbătă, contra lui Las Palmas, devenind, astfel, incertă.
În ceea ce-i priveste pe români, nici unul nu a marcat. În afara lui Munteanu, singurul care nu a jucat a fost Gică Craioveanu, fiindcă Stelea este ca si rapidist. Au evoluat tot meciul Iulian Filipescu, pentru Betis, Costel Gâlcă, pentru Villarreal, Jean Barbu, pentru Numancia, si Lucian Marinescu, pentru Salamanca, si numai prima repriză Laurentiu Rosu, tot pentru Numancia.
coolgreetings
01-23-2002, 04:12 PM
«Charly» Rexach a trecut la atac
Înfrîngerea suferită duminica trecută de FC Barcelona la Madrid, 1-2, pe terenul ultimei clasate, Rayo Vallecano, l-a mîniat foarte tare pe antrenorul Carles Rexach. După ce acesta a aflat de la conducerea clubului că deocamdată postul său nu este în pericol, "Charly" si-a adus jucătorii în vestiar luni după-amiază si le-a făcut un aspru rechizitoriu.
"Comportamentul vostru pe teren în meciul cu Rayo a fost mult prea putin profesionist. În general, comportamentul unora dintre voi atît pe teren, cît si în afara lui e departe de ceea ce înseamnă profesionism. Deocamdată, lansez doar un ultim avertisment către toti aceia care se stiu vionovati, mai ales pentru viata lor extrasportivă mult prea intensă, dar dacă nu vă veti schimba atitudinea, vom trece la sanctionarea celor vinovati cu exemple concrete".
Rexach si-a învinuit jucătorii că au intrat foarte plini de ei pe teren: "Ati crezut că meciul este cîstigat încă înainte de a intra pe gazon, si s-a văzut ce s-a întîmplat. Desigur, nu toti jucătorii au comis greseli, mai ales în afara terenului. Se stie că s-a instaurat un sistem de control nocturn, si deja am suficiente informatii despre cei certati cu disciplina. Totul are o limită, si numai din vina voastră ati ajuns acolo. Trebuie o imediată schimbare de atitudine, o mai mare seriozitate si concentrare pentru a ne atinge obiectivele propuse si care încă ne sînt la îndemînă".
coolgreetings
01-23-2002, 04:18 PM
Încă o dramă
Markus Babbel tocmai a iesit din spital si, în ciuda sindromului "Guillan-Barre" de care suferă, este încrezător că va reveni pe teren prin august. În acelasi timp, există un alt jucător, polonezul Krzysztof Nowak, care, la rîndu-i, speră de un an, dar a cărui situatie se agravează continuu.
Sosit la echipa lui Dorinel Munteanu, VfL Wolfsburg, de la Atletico Paranaense (Brazilia), în 1998, mijlocasul în vîrstă de 26 de ani a apucat să joace în 1.Bundesliga 83 de meciuri, înscriind zece goluri. Ultima aparitie pe scena de elită germană a fost consemnată la 10 februarie 2001. În acel moment, a început cosmarul. Fără a simti dureri, puternicul Nowak a constatat cum partea dreaptă a corpului nu-l ascultă, miscările sale ajungînd să fie, efectiv, dezordonate. De atunci, nici un medic n-a izbutit să-i pună vreun diagnostic, desi polonezul s-a deplasat la mari clinici din Germania, SUA si Anglia. S-a crezut că e vorba despre un misterios virus, dar pista a fost abandonată. "Pe fir" a intrat apoi o altă variantă, scleroza laterală amiotrofică, boală care, în cele din urmă, evoluează, imobilizîndu-te, în final, în scaunul cu rotile, oferindu-ti posibilitatea de a comunica doar datorită unui computer special.
Babbel a aflat cum Liverpool FC, clubul său, îi acordă sprijin neconditionat, prelungindu-i contractul, între aceiasi parametri financiari, pînă în 2006. Si VfL e alături de Nowak, extinzîndu-i întelegerea scrisă pînă în iulie 2003 si păstrîndu-i, totodată, liber locul în vestiar. Sotia jucătorului, Beata, si cei doi copii, Maksymilian (6 ani) si Maria-Magdalena (1 an), îi dau si ei fortă.
Lupta continuă, iar Krzysztof Nowak speră.
coolgreetings
01-24-2002, 05:04 PM
Calificare sub grindină
Marti seară tîrziu, liderul 1.Bundesliga s-a calificat în sferturile Cupei Germaniei, învingînd în deplasare, cu 2-1, într-o restantă din optimi, neînvinsul lider al esalonului secund, Hannover 96, de altfel unica echipă profesionistă germană fără înfrîngere pînă marti. Golurile au fost marcate de Neuville (20) si Kirsten (24), respectiv, de Keita (46), numai că partida a avut loc în conditii speciale.
Mai întîi, amfitrionii au ratat încă în minutul 4 un penalty, cehul Jiri Kaufman trăgînd în bară. Pînă în minutul 15, elevii lui Ralf Rangnick aveau să mai rateze două bune situatii, permitînd mai experimentatilor oaspeti, odată iesiti din corzi, să preia controlul asupra întîlnirii. Si astfel, la primul atac mai acătării, Neuville a "pus capul" la centrarea lui Ze Roberto, "veteranului" Kirsten revenindu-i, de la cinci metri (sut al lui Ballack respins, initial, de portarul Sievers), sarcina de a parafa deznodămîntul disputei. Nu si scorul, Keita reducînd diferenta cu un sut sub bară. Nu si mai mult. Nici măcar grindina, însotită de tunete si fulgere demne de potop, care au dus la întreruperea partidei timp de 11 minute, n-a mai putut schimba ceva. Aseară, după închiderea acestei editii, în ultima restantă, Bayern München a jucat cu VfL Wolfsburg, sferturile programînd, la 30 ianuarie, meciurile Bayer - TSV 1860 München, Hertha BSC - FC Köln, Schalke 04 - Rot-Weiss Oberhausen (liga a doua) si FC Kaiserslautern - Bayern / Wolfsburg.
coolgreetings
01-24-2002, 05:05 PM
Legea Danny Murphy
Într-o asteptată restantă din campionatul Angliei, Liverpool FC s-a impus, gratie golului lui Danny Murphy, din minutul 85, pe terenul lui Manchester United, căreia i s-a întrerupt incredibila serie de opt victorii consecutive. A "lovit", asadar, acelasi mijlocas "cormoran" care, si în sezonul trecut, înscrisese, în acelasi minut si pe acelasi teren, golul victoriei cu acelasi scor.
Marti, de fapt, s-a înregistrat cea de-a cincea victorie consecutivă a "cormoranilor" asupra "diavolilor", care însă a fost minimalizată de antrenorul amfitrionilor, Sir Alex Ferguson, scotianul aducînd exclusiv elogii subalternilor săi, "ei negresind nici o minge".
N-a fost un show, ci o demonstratie a jocului în viteză, adjudecat, în cele din urmă, de echipa mai precisă, executia lui Murphy (minge plasată peste Barthez, din alergare) fiind o mostră în acest sens. Astfel, s-a spart si ghinionul antrenorului interimar al lui Liverpool, Phil Thompson, el fiind atît de bucuros, încît n-a ezitat să catalogheze rezultatul drept o "victorie minunată si un rezultat fantastic".
După 42 de ani
Practic, la aceeasi oră, Blackburn Rovers, condusă de un fost mare jucător al "cormoranilor", Graeme Souness, izbutea să se califice în finala Cupei Ligii. Blackburn, de sase ori cîstigătoare a Cupei Angliei, revine după 42 de ani într-o finală, ultima-i aparitie într-un asemenea meci fiind consemnată în Cupă, în 1960. Si totusi, desi învingători în ambele manse, oamenii lui Souness au trecut prin două momente grele. Mai întîi, în minutul 26, portarul lor, Friedel, a salvat incredibil în fata lui Sibon, Matt Jensen deschizînd scorul nouă minute mai tîrziu. Apoi, la începutul reprizei secunde, "căpitanul" amfitrionilor, Flitcroft, a fost eliminat pentru un fault grosolan, emotiile fiind îndepărtate definitiv de o proaspătă achizitie, Andy Cole.
coolgreetings
01-24-2002, 05:06 PM
Tragere la sorti, amenintări, bătăi, plecări
Ieri a fost o nouă zi de pauză la Cupa Africii, drept care privirile ni s-au îndreptat spre continentul nord-american, unde se află în plină desfăsurare traditionala "Gold Cup". Deznodămîntul grupei D a fost unul incredibil si, poate, unic în analele fotbalului mondial.
Toate meciurile s-au încheiat cu scorurile de 2-0, inclusiv ultima partidă, Ecuador - Canada. Astfel, s-a ajuns la egalitate perfectă, impunîndu-se tragerea la sorti "în trei", întru desemnarea celor două echipe calificate în sferturi.
În altă zonă geografică, mai precis la Ryad (capitala Arabiei Saudite), continuă Cupa Golfului. Kuweit si Bahrain au remizat "alb" într-un duel al selectionerilor germani Berti Vogts si, respectiv, Wolfgang Sidka. Numai că deznodămîntul e unul cel putin ciudat. Pe de o parte, Vogts a căpătat din partea forului fotbalistic kuweitian permisiunea de a-si rezilia contractul (care urma să expire în iulie) la 29 ianuarie, după încheierea întrecerii, si de a prelua nationala Scotiei, unde va cîstiga anual 800.000 de euro, dublu comparativ cu predecesorul său, Craig Brown. Pe de altă parte, federatia din Bahrain amenintă cu retragerea imediată din competitie, considerînd că echipa lui Sidka este o victimă a arbitrajelor. Ea ar fi fost furată ca-n codru si în meciul cu Arabia Saudită (1-3), si contra Kuweitului, norvegianul Rune Pedersen eliminîndu-l, în minutul 18, pe Mohammed Hussain pentru un fault grosolan. Jucătorii din Bahrain au semnat o petitie, cerînd retragerea, aceasta urmînd să fie analizată de federatie si apoi de Directia politică a guvernului.
Cît despre Cupa Africii, am ajuns la a treia excludere de jucători, cînd de-abia s-a jucat prima etapă. După egipteanul Said si ghanezul Kuffour, a venit si rîndul marocanului Abdeslam Ouaddou (activ în Anglia, la Fulham) să se urce în avion, după ce, în cantonament, s-a bătut cu un coechipier. Tot în avion, dar fără să anunte pe nimeni, s-a urcat Shabani Nonda, atacantul de bază al RD Congo, el părăsind cantonamentul si competitia cu de la sine putere. La polul opus, camerunezul Patrick Mboma (de la Parma AC) s-a îmbolnăvit de gastrită, dar a primit superba veste că a devenit tatăl unui băiat.
coolgreetings
01-24-2002, 05:13 PM
Orgie la Barcelona
Două posturi TV au dezvăluit că 5 jucători ai echipei catalane au petrecut în compania unor prostituate în noaptea dinaintea meciului cu Rayo
FC Barcelona a fost, duminică, protagonista celei mai rusinoase înfrîngeri a sezonului în Primera. Echipa simbol a Catalunyei s-a poticnit la Madrid pe terenul lui Rayo Vallecano, nimeni alta decît "lanterna rosie", scor 1-2, anulîndu-si aspiratia de a se apropia de Real, liderul. Nimeni nu a putut deslusi insuccesul si evolutia penibilă a unora dintre jucătorii "blaugrana". Nici măcar antrenorul Carles Rexach, care le-a tinut luni un discurs sever elevilor săi. "Ati jucat jalnic. Parcă erati la circ, nu pe teren. Mă uitam la voi si nu-mi venea să cred", a tipat Charly. Explicatia căutată si pe care nu o găsea a aflat-o de la televizor. Avansată de postul TV3 Catalunya, informatia a fost difuzată detaliat de "Telemadrid": în noaptea dinaintea partidei cu Rayo, 5 jucători au organizat o fiesta, petrecînd împreună cu patru domnisoare de companie.
Distractia a avut loc chiar în hotelul în care Barcelona s-a cazat, "Hesperia", unde clubul catalan a acontat camere la etajele 6, 7 si 8. Se pare, oferta era mai mare, dar majoritatea jucătorilor au preferat să pregătească disputa de a doua zi în mod normal, prin odihnă. Cei 5 însă, doi olandezi si trei spanioli, a căror identitate nu a fost dezvăluită, nu au dat cu piciorul ocaziei de a-si îndulci noaptea. Camera în care au chefuit alături de "domnisoare", 821, s-a transformat repede într-un paradis. Sampanie din belsug, friscă, fructe exotice, muzică lentă si provocatoare au contribuit toate la desfătarea lor, punctată de dese momente de sex. O asemenea orgie, ce a costat 4.800 de euro (sumă plătită de pe cardul unuia dintre fotbalisti), nu avea cum să se termine prea devreme. Aceasta s-a întins pînă către dimineată, iar efectele ei s-au simtit cîteva ceasuri mai tîrziu în randamentul sportiv al petrecăretilor.
Cînd au auzit de cele întîmplate, negate vehement de întreg lotul, conducătorii Barcelonei au ridicat neîncrezători din umeri: "Nu stim nimic de nici o orgie". Fum fără foc nu iese însă, la fel cum există bănuieli de vreme ce, ieri, au fost angajati detectivi privati pentru a face o anchetă internă, iar Rexach si-a convocat oamenii la o sedintă de urgentă, la vestiare. Dacă scandalul se va confirma, clubul ar putea decide amendarea drastică ori chiar ruperea contractelor celor 5 jucători.
Amenintare cu tribunalul
Pentru a stabili adevărul, sefii de la FC Barcelona nu doar au apelat la detectivi particulari, ci au si luat legătura cu conducerea hotelului madrilen "Hesperia", pretinzînd eventuale detalii. Solicitarea a fost însă respinsă, deoarece "trebuie respectată confidentialitatea clientilor". De asemenea, s-a contactat canalul "Telemadrid", care a prezentat cu destule amănunte cazul, dar si de această dată răspunsul a fost negativ. Drept replică, diriguitorii Barcelonei au amenintat că, dacă episodul de sîmbătă nu e real, vor da în judecată "Telemadrid", pentru difuzare de informatii false.
24 ianuarie 2002
Corleone
01-25-2002, 10:27 AM
Hei! pe pagina asta poti gasi toate stirile de care ai nevoie, nici nu e cazul sa mai cumperi ziarul sau altceva!
... dar ...
Cam toate mesajele sunt scrise doar de o persoana, si asta nu e chiar bine pentru un forum.
Pina cind eu vreau sa-mi exprim parerea in legatura cu Cupa Africii. De ce jucatorii de culoare sunt asa de cautati de cluburile din Europa, cind in 8 meciuri din prima runda s-au marcat 4(!) goluri, 50% dintre care in meciul de deschidere Mali-Liberia??? Nu cred ca urmatoarele meciuri vor abunda in goluri. In genere, fotbalul pe continentul "negru" este foarte plictisitor.
Bye!
coolgreetings
01-25-2002, 02:59 PM
Corleone ai dreptate ca nu e bine ca sunt scrise de acceashi persoana adica de mine :grin: ,dar daca alt cineva nu aduce informatie nou atunci o aduc eu.
De accea se numesc stiri din fotbal international.Eu reinoiesc pagina asta zilnic adica aduc stiri noi...
coolgreetings
01-25-2002, 03:37 PM
Autostrada mortii
Fundasul Bresciei, Vittorio Mero, si-a pierdut viata într-un accident rutier, în timp ce se îndrepta spre Parma
Ar fi trebuit să fie pe teren, în centrul defensivei "rîndunelelor", dacă un cartonas galben primit stupid în meciul cu Roma nu l-ar fi transformat în spectator pentru următorul meci din Cupă.
Ar fi trebuit să fie în tribune, pe "Tardini", pentru a tine pumnii colegilor lui de la Brescia, în tentativa de a face primul pas spre finala Cupei Italiei.
Însă crampoanele ghetelor lui nu vor mai "musca" niciodată gazonul, pentru simplul motiv că, începînd de marti, 23 ianuarie 2002, el, Vittorio Mero, a plecat dintre noi, devenind ultima victimă dintr-o lungă listă cu jucători italieni care si-au pierdut vietile în accidente rutiere.
Baggio plîngea în hohote
Brescia îsi pusese mari sperante în această primă partidă din semifinala Cupei Italiei. Pe teren se afla omul în jurul căruia "rîndunelele" stiu cum să se strîngă cel mai bine, Roberto Baggio, refăcut după o accidentare care numai prin miracol nu a însemnat sfîrsitul de legendă al fostului "Balon de Aur". Parma avea toate motivele de îngrijorare, pentru că vîrful ei de lance, Marco Di Vaio, privea de undeva din tribună, învins de o întindere suferită duminica trecută, la Milano. Salvarea echipei lui Arrigo Sacchi a venit însă din drama lui Vittorio Mero.
Mai erau putine momente pînă cînd să înceapă jocul, si dintr-o dată fotbalul a murit. La fel de brusc, asa cum Vittorio a trecut într-o clipă în lumea umbrelor, în timp ce Volkswagenul său tăia panglica de asfalt a autostrăzii A4, pe drumul către Parma. Masina jucătorului a fost una dintre cele trei care au alcătuit puzzle-ul acestui tragic eveniment, autorul incidentului dispărînd de la locul faptei. Vestea, primită chiar înaintea fluierului de start, i-a paralizat pe coechipierii lui Mero, Baggio părăsind terenul cu lacrimile siroind pe obraji. În aceste conditii, s-a decis amînarea partidei pentru miercuri, 30 ianuarie.
coolgreetings
01-25-2002, 03:38 PM
11 minute de asediu
Olympique Lyon a distrus Marsilia, rămînînd în cursa pentru titlul de campioană
Nici nu s-au scurs cinci etape întregi din retur, si la vîrful clasamentului toată lumea nu găseste decît o singură întrebare: Olympique Lyon o mai poate ajunge pe RC Lens? Meciul găzduit de "Gerland" a fost considerat ultima sansă a trupei lui Jacques Santini de a rămîne "în cărti".
Datorită lui Sony Anderson, gazdele au reusit o victorie zdrobitoare în fata echipei cu acelasi nume. Atacantul brazilian a deschis si a închis scorul, într-un interval de numai 11 minute, printre reusitele sale strecurîndu-se încă două "boabe" pentru portarul Runje. AJ Auxerre s-a îndepărtat cu încă două puncte, din cauza faptului că nu a marcat la Montpellier, iar Lille, PSG si Bordeaux au rămas să se lupte doar pentru participarea în cupele europene. Jos, e mai complicat: Rennes a "intrat la apă" serios, Metz a mai urcat si se bazează încă pe cele trei "restante", iar Guingamp a slăbit la "adevăr". FC Nantes, cu Viorel Moldovan pe teren din minutul 72, a reusit să aducă un punct de la Sedan, una dintre colegele de suferintă. Bastia si Olympique Marseille nu sînt nici ele departe de zona "fierbinte".
coolgreetings
01-25-2002, 03:45 PM
Brescia l-a lansat in Seria A
Vittorio Mero n-a fost un fotbalist de prim-plan. Născut la 21 mai 1974, el a debutat în 1991 în Interregionale, la Belvedere, trecînd apoi în Serie C1, la Casale, unde a prins doar două meciuri. Suficiente însă ca Parma să-l transfere anul următor, în care n-a apucat să joace nici un meci. Cariera sa a continuat cu modesta Crevalcore (C2), de unde a ajuns în 1995 la Ravenna, în Serie B, rampa ascensiunii spre Brescia. Echipă cu care a promovat în Serie A în vara lui 2000 si unde a fost foarte iubit de suporteri. După un scurt împrumut la Ternana, Mero a revenit la începutul acestui sezon la Brescia, pentru care a jucat titular în Cupa Italiei si în Cupa Intertoto, bifînd o prezentă si în campionat. A lăsat în urma lui un morman de fiare (foto dreapta) si un băietel de un an si jumătate, Erik, a cărui păpusă devenise mascota echipei.
25 ianuarie 2002
coolgreetings
01-25-2002, 04:15 PM
"Carleone" tu ai intrebat de ce jucatorii de culoare sunt intrebati asha la cluburile europene.Pai am sa-ti raspund eu cu o alta intrebare.
De ce in lotul nationalei de atletism shi nu numai(de atletism) al USA sunt majoritatea de culoare?
Pai asta deoarece ei sunt mai rezistenti shi mai rapizi
P.S Asta este doar parerea mea
coolgreetings
01-25-2002, 04:25 PM
Trebuia sa fie in teren
Mero n-a intrat în calculele antrenorului Carlo Mazzone în campionat, unde n-a prins decît un meci în acest sezon. În schimb, fundasul "rîndunelelor" a jucat titular în Cupă si s-a făcut remarcat în partidele disputate de Brescia în Cupa Intertoto. El n-ar fi lipsit la meciul cu Parma dacă nu era suspendat. Desi n-a primit "galben" în returul "sfertului" cu Roma, el a încasat sanctiunea în urma raportului făcut de arbitrul Pellegrino, care a scris că Mero l-a insultat pe unul dintre tusieri. Acuzatii nejustificate, a sustinut jucătorul, care s-a reîntîlnit cu Pellegrino sîmbăta trecută, la meciul cu Torino, si i-a explicat încă o dată că nu a gresit cu nimic. Eroarea "centralului" i-a fost, pînă la urmă, fatală lui Vittor
25 ianuarie 2002
trubaneagra
01-25-2002, 07:15 PM
http://www.prosport.ro ma scuzi draga coolgreetings dar mi se par cunoscute multe din informatiile tale si cred ca pe forumuri nu sunt chiar asa de bine venite toate informatiile acestea.eu sunt absolut sigur ca majoritatea nu le citesc.ar fi mai bine sa dai informatii cat mai scurte dar senzationale,daca se poate.inca o data ma ierti daca crezi ca te ofensez cu ceva
coolgreetings
01-25-2002, 07:43 PM
trubaneagra nici o problema.
Sa traiesti!!! :grin:
Corleone
01-28-2002, 11:40 AM
Pai, cind m-am referit la jucatorii de culoare, m-am referit la cei din Africa. Cit despre negri, exista doua categorii de negri: cei din Africa si cei din SUA. Negrii "americani" s-au nascut in SUA si parintii si buneii lor tot in SUA s-au nascut, deci exista o diferenta dintre cei care traiesc in cea mai dezvoltata tara si intr-un climat temperat sau subtropical si acei care traiesc intr-o zona cu clima tropicala, ecuatoriala sau subecuatoriala, plus la asta, tarile din Africa(cu exceptia RAS) sunt toate subdezvoltate.
Din cite am observat eu, fotbalul in echipe de pe contintul negru la fel este subdezvoltat. Poate Nigeria, la Olimpiada de la Atlanta si in meciul cu Spania de la France'98 a aratat ceva fotbal in echipa, in rest meciurile cu participarea Moldovei pot fi considerate mai interesante, desi noi pierdem cam totdeauna :sad:.
coolgreetings
01-28-2002, 05:55 PM
Pai eu nu am spus ca jucatorii de culoare din Africa joaca foarte bine.Dar sunt foarte rezistenti.Shapoi ei nu sunt foarte scumpi(ca sai cumperi de la un club) ,sapoi mai sunt shi jucatori buni, nu mai sunt ei toti asa de slabi la fotbal.
alias
02-13-2002, 01:15 PM
Corleone, tu ai spus trei prostii intr-un mesaj..
nu va apucati sa discutati despre rase la fotbal, caci va incilciti de tot... fiti atenti cu asa fel de remarci: pareti infantili si completamente dezinformati..
dar apropo, am vizionat multe meciuri din Cupa Africii; joc frumos, de calitate... cred ca echipele africane vor avea un cuvant de spus la cupa mondiala, cu toate ca Europa si America Latina sunt si vor fi intotdeauna peste ei...
coolgreetings
02-13-2002, 03:13 PM
Mda... alias ai dreptate in privinta football-lului African... am vazut multe meciuri la eurosport... a fost interesant...goluri frumoase marcate...
Corleone
02-15-2002, 10:29 AM
Nu stiu ce ati vazut voi si ce credeti, dar din ceea ce stiu eu despre acest campionat, el nu este demn de cei mai buni jucatori africani.
Sa nu poata Camerunul sa bata un gol Senegalului in finala? Oare ce fel de campiona este ea daca cistiga a doua oara la penalty, anul trecut invinginbd datorita arbitrilor.
Ce fel de Cupa poate fi daca in primele 10 meciuri s-au marcat in total 5! goluri. Egiptul nu si-a pus scop sa invinga Camerunul si s-au declarat bucurosi ca au pierdut cu 0-1!
Asta-i fotbal? asta-i fotbal model african, s-au cum ii mai zicem noi anti-fotbal. Asa echipe nu vro deveni nicodata campioane ale lumii si nici pe departe nu vor avea un loc bun!
Bion
02-15-2002, 03:31 PM
Corleone, da, a fost cam plicticoase si necalitative jocurile (mai ales finala, catastrofal), dar în general nu a fost chiar atît de rău cum prezinţi tu, după părerea mea...
coolgreetings
02-15-2002, 03:35 PM
Corleone nu inteleg de ce nu iti place asha de tare Afriaca...,dar pentru o tara(continent :smile: ) sub dezvoltat cred ca shi asha un football este bun
Corleone
02-16-2002, 05:46 PM
Sa vedem la Cupa Mondiala ce va fi...
coolgreetings
02-18-2002, 08:57 PM
Departe nu vor ajunge dar,... cred ca vor lua un loc merituos...