vitalic sprinceana
01-10-2005, 05:46 PM
<< [..] Dar faptului ca aceasta activitate sufleteasca supraindividuala exista nu i-am adus pana acum nici o dovada care sa faca fata tuturor cerintelor. As vrea sa fac acum acest lucru, dand un nou exemplu. Este vorba de un bolnav psihic, cam de treizeci de ani, care sufera de o forma paranoida de dementia praecox. S-a imbolnavit deja pe la douazeci de ani. A fost dintotdeauna un om inteligent, indaratnic si fantast in acelasi timp - amestec foarte straniu. A fost un functionar oarecare, angajat la registratura unui consulat. S-a imbolnavit de megalomanie, in mod evident spre a-si compensa existenta mai mult decat modesta, si a inceput sa creada ca el este insusi Mantuitorul. Avea tot felul de halucinatii, iar uneori era foarte nelinistit. In perioadele sale linistite, era lasat sa se plimbe liber pe coridor. Acolo l-am intalnit odata mijindu-si ochii spre soare si dand din cap in mod ciudat. M-a luat imediat de brat, spunandu-mi ca vrea sa-mi arate ceva. Trebuia sa ma uit cu ochii mijiti in soare ca sa vad _penisul soarelui_. Daca imi miscam capul, se misca si penisul soarelui si asta era _originea vanturilor_.
Am facut aceasta constatare cam prin 1906. Prin 1910, ocupat fiind cu studii mitologice, mi-a cazut in mana cartea lui Dieterich, o prelucrare partiala a asa-numitului "Papyrus magic parizian". Dieterich considera ca fragmentul prelucrat face parte dintr-o liturghie a cultului lui Mithra. El consta dintr-o serie de prescriptii, invocari si viziuni. Una dintre aceste viziuni este descrisa, ad litteram, in felul urmator: "Tot asa se face vazut si asa-numitul *tub*, izvorul _vantului_ favorabil. Caci vei vedea un tub atarnand din discul solar. Iar catre regiunile din apus, ca si cand ar fi un vant nesfarsit de rasarit. Dar daca sortii cad pe celalalt vant, catre regiunile de rasarit, atunci vei vedea in acelasi fel intoarcerea fetzei intr-acolo." Cuvantul grecesc [..], folosit pentru "tub", se foloseste si pentru instrument de suflat, iar in sintagma [..] inseamna, la Homer, "un puternic suvoi de sange". Evident, prin tub sufla un vant, un curent care isi are izvorul in soare.
Viziunea pe care a avut-o pacientul meu in 1906 si textul grecesc editat abia in 1910 [^^1^^] par sa fie suficient de disjuncte pentru ca nici pacientul meu sa nu poata fi banuit de criptomnezie, nici eu de un transfer de idei. Paralelismul evident al celor doua viziuni e de netagduit, dar s-ar putea spune ca asemanarea ar fi intamplatoare. In acest caz, insa, ne-am astepta ca viziunea sa nu aiba nici o legatura cu alte reprezentari analoage si, deci, nici un sens intrinsec. Dar iata ca aceasta asteptare nu se confirma, caci arta medievala a reprezentat tubul in anumite tablouri, ca pe un fel de furtun care, in imaculata conceptie, coboara din cer pana sub rochia Mariei. Prin tub zboara Sfantul Spirit, in chip de porumbel, coborand spre a face Fecioara sa rodeasca. reprezentarea arhaica a Sfantului Spirit este, dupa cum stim din miracolul Rusaliilor, un vant puternic *pneuma* - "vantul bate unde vrea el" [..] - aceasta viziune este un loc comun al intregii filosofii antice tarzii, precum si a celei medievale.
De aceea, nu gasesc nimic intamplator in aceste viziuni, ci doar reinsufletirea unor posibilitati de reprezentare care au existat din vechi timpuri si care au putut fi redescoperite in epoci complet diferite, de minti complet diferite, nefiind, deci, reprezentari mostenite!
Am intrat intentionat in amanuntele acestui caz spre a va oferi o imagine concreta a acelei activitati mai profunde a psihicului pe care o numesc inconstient colectiv. Rezumand cele de mai sus, as vrea sa mai subliniez o data ca trebuie sa distingem oarecum trei nivele psihice: 1. *constientul*; 2. *inconstientul personal* [sau *subconstientul*, n.n.], care consta in primul rand din acele continuturi care au devenit inconstiente fie pentru ca li s-a retras constienta (prin asa-numita refulare), iar in al doilea rand din acele continuturi ce sunt de fapt perceptii senzoriale, care, datorita prea slabei lor intensitati nu au ajuns niciodata in constient, dar au patruns totusi cumva in psihic; 3. *inconstientul colectiv*, care, ca o inzestrare ereditara cu posibilitati de reprezentare, nu este individual, ci general uman, ba tine chiar de lumea animala in genere, constituind, de fapt, substratul oricarui psihism individual.
Tot acest organism psihic este perfect analog organismului fizic, care, desi variaza de la individ la individ, este totusi, in acelasi timp si in toate caracteristicile sale esentiale, organismul uman in genere, pe care toti il au si care mai are inca vii in structura sa acele elemente care il leaga de animalele nevertebrate si poate chiar de protozoare. teoretic, ar trebui chiar sa fie posibil sa descifram din inconstientul colectiv nu numai psihologia viermelui, ci si pe aceea a celulei izolate.
Suntem cu totii convinsi ca este absolut imposibil sa intelegem organismul viu fara relatia sa cu conditiile mediului. Exista nenumarate fapte biologice care nu pot fi explicate decat ca fenomene reactive la conditiile mediului, precum: cecitatea proteului, caracteristicile parazitilor intestinali, anatomia specifica vertebratelor readaptate la viata acvatica si altele.
Acelasi lucru este valabil si in ce priveste psihicul. Organizarea sa specifica trebuie sa fie de asemenea intim corelata cu conditiile mediului. Din partea constientului, ne putem astepta la reactii si fenomene de adaptare la cele prezente, deoarece el constituie o parte a psihicului preferential restransa, intr-o anumita masura, la evenimentele momentului; din partea inconstientului colectiv, in schimb, ca suflet atemporal si general, trebuie sa ne asteptam la reactii le conditiile cele mai generale si vesnic prezente, de natura psihologica, fiziologica si fizica.
Inconstientul colectiv - in masura in care putem emite, in genere, vreo judecata in ce-l priveste - pare sa fie alcatuit din ceva de felul imaginilor sau motivelor mitologice, drept care miturile popoarelor sunt, de fapt, expresii ale inconstientului colectiv. Intreaga mitologie ar fi un fel de proiectie [^^2^^] a inconstientului colectiv. Vedem cel mai clar acest lucru in cazul cerului instelat, ale carui forme haotice au fost ordonate proiectandu-se asupra lor anumite imagini. Influenta stelelor sustinuta de astrologie s-ar explica, atunci: ea nu ar fi decat perceptia inconstienta introspectiva a activitatii inconstientului colectiv. Asa cum asupra cerului instelat s-au proiectat imagini de constelatii, la fel s-au proiectat si in legende, in povesti sau asupra personajelor istorice, motive de acelasi fel sau de alte feluri. De aceea, putem studia inconstientul colectiv in doua moduri: fie prin mitologie, fie prin analiza individului. Cum materialul acesta din urma nu vi-l pot face accesibil aici, trebuie sa ma limitez la cel dintai. Mitologia ofera insa un camp atat de vast incat nu putem releva din ea decat cateva tipuri, putine la numar. Numarul conditiilor mediului este de asemenea nesfarsit, astfel incat nici in cazul lor nu ne putem ocupa decat de cateva tipuri.
Dupa cum organismul viu, cu proprietatile sale caracteristice, e un sistem de functii de adaptare la conditiile mediului, psihicul trebuie sa prezinte de asemenea organe sau sisteme de functii care sa corespunda ocurentelor fizice regulate. Nu ma refer aici la functiile senzoriale organic determinate, ci mai degraba la un fel de fenomene psihice paralele regularitatilor fizice. Asa, bunaoara, mersul zilnic al soarelui pe cer, precum si alternarea zilei cu noaptea, trebuie sa aiba o intruchipare psihica, de forma unei imagini bine intiparite in om din vechi timpuri. Dar nu putem studia direct o asemenea imagine; in locul ei descoperim insa analogii mai mult sau mai putin fantastice ale fenomenului fizic: in fiecare dimineata, un erou divin se naste din mare si se urca in carul soarelui. La apus, il asteapta o Magna Mater care il inghite seara. El strabate in pantecele dragonului fundul marii de miaza-noapte. Dupa o lupta teribila cu sarpele nocturn, el se naste iarasi, dimineata.
Acest conglomerat de mituri constituie, fara indoiala, o intruchipare a fenomenului fizic si inca in mod atat de vadit incat multi cercetatori isi inchipuie, dupa cum se stie, ca primitivii inventeaza asemenea mituri numai pentru a explica fenomenele fizice. Ceea ce este, in orice caz, neindoielnic e ca stiintele naturii si filosofia naturii au incoltit pe un asemenea teren. Dar consider mai degraba neverosimila ipoteza ca primitivul ar inventa, din pura nevoie de a gasi explicatii, lucruri de felul teoriilor fizice sau astronomice.
Ceea ce putem spune imediat despre plasmuirile mitice este ca fenomenul fizic a patruns candva in psihic, distorsionat de fantezie, si a fost retinut acolo, astfel incat inconstientul mai reproduce si astazi asemenea imagini. Fireste, se pune atunci intrebarea: de ce nu inregistreaza psihicul fenomenul ca atare, de ce inregistreaza numai fantezia legata de fenomenul fizic?
Daca v-ati transpune in sufletul primitivului, ati intelege de indata de ce se intampla asa. Caci primitivul traieste in lumea sa cu o asemenea "participation mystique", cum numeste Lйvy-Bruhl acest fapt psihologic, incat intre subiect si obiect nu se stabileste nici pe departe o distinctie absoluta, ca in cazul intelectului nostru rational. Ceea ce se intampla in exterior se intampla si in el si ceea ce i se intampla lui se intampla si in exterior. Am observat un exemplu foarte bun al acestui lucru pe cand ma aflam la elgonieni, un trib primitiv de pe muntele Elgon, din Africa de Est. Elgonienii obisnuiau sa-si scuipe in maini la rasaritul soarelui si sa-si tina apoi palmele ridicate spre soarele care tocmai se ridica la orizont. Cum cuvantul "athоsta" inseamna zeu si soare totodata, am intrebat: "Soarele e zeu?" Au negat cu rasete, de parca as fi pus o intrebare de-a dreptul prosteasca. Cum in momentul acela soarele era sus pe cer, am aratat spre el si am intrebat: "Cand soarele e acolo, spuneti ca nu-i zeu, dar cand e acolo, la rasarit, spuneti ca este zeu." A urmat o tacere consternanta, pana cand un batran sef de trib a luat cuvantul si a spus: "Asa este. E adevarat ca acolo sus soarele nu e zeu, dar cand rasare, asta e zeu (sau: atunci este zeu)." Pentru spiritul primitiv e tot una care dintre cele doua versiuni este corecta. Rasaritul soarelui si sentimentul de eliberare ce-l insoteste sunt pentru el acelasi eveniment divin, dupa cum noaptea si frica ce-o trezeste ea sunt unul si acelasi lucru. Afectul ii este mai aproape primitivului decat fizica si de aceea el isi inregistreaza fanteziile traite in afecte; asa se face ca noaptea e echivalenta pentru el cu sarpele si cu rasuflarea rece a duhurilor, pe cand dimineata e nasterea unui zeu bun.
[..] Nu furtunile, nu tunetele si nu ploile si norii raman intiparite ca imagini in suflet, ci fanteziile provocate de afecte. Am fost surprins odata de un cutremur de pamant foarte puternic si simtamantul meu prim, nemijlocit, a fost ca nu ma mai aflu pe pamantul ferm, bine cunoscut, ci pe spinarea unui animal gigantic care se scutura. Aceasta este imaginea care se intipareste si nu faptul in sine, fizic. Revolta omului in fata furtunilor devastatoare, groaza sa in fata elementelor dezlantuite umanizeaza furiile naturii si elementul pur fizic devine un zeu manios.
Intocmai ca si conditiile mediului, conditiile fiziologice, imboldurile glandulare starnesc si ele fantezii de coloratura afectiva. Sexualitatea apare ca un zeu al fertilitatii, ca un demon feminin crunt si voluptos, ca diavolul insusi cu picioarele lui de tzap dionisiac si cu gesturile sale nerusinate sau ca sarpele infricosator ce te incolaceste.
Foamea face din alimente zei, carora anumiti indieni mexicani le dau chiar vacante anuale pentru intremare, alimentele uzuale nemaifiind mancate un timp. Vechii faraoni erau slaviti ca mancatori de zei. Osiris era graul, fiul pamantului si de aceea ostia trebuie facuta si astazi din faina de grau, un zeu care se mananca, la fel ca Iacchos, tainicul zeu al misterelor eleusine. Iar taurul lui Mithra este fecunditatea comestibila a pamantului.
Conditiile psihologice ale mediului lasa in urma, fireste, relicve mitice de acelasi fel. Situatiile periculoase, fie ca e vorba de pericole trupesti sau de periclitari ale sufletului, starnesc fantezii afective si intrucat situatiile acestea se repeta ca ceva tipic, ele se organizeaza in *arhetipuri*, cum am numit motivele mitice in genere. Pe cursurile de ape, de preferinta prin vaduri si locuri periculoase, se pripasesc dragoni, in pustietatile uscate sau prapastiile periculoase ratacesc djini si alti diavoli, in desisul lugubru al padurilor de bambus salasuiesc sufletele mortilor, iar in adancul marilor si in valtori - serpi perfizi si duhuri ale apelor. Oamenii de seama sunt posedati de puternice duhuri stramosesti sau de un zeu, strainul sau neobisnuitul e inzestrat cu puteri nefaste si e fetisizat. Boala si moartea nu survin niciodata in mod natural, ci sunt pricinuite de spirite rele sau de vrajitorii. Chiar arma care a omorat e mana, adica are puteri neobisnuite.
Dar cum stau lucrurile - ma veti intreba - cu aparitiile cele mai obisnuite, cele mai apropiate si mai imediate din viata omului, cu barbatul, cu femeia, tatal, mama, copilul? Acestea, ca realitati cotidiene vesnic reluate, produc cele mai puternice arhetipuri, activitatea lor sustinuta fiind direct recognoscibila pretutindeni, chiar si in vremurile noastre rationaliste. Sa luam de exemplu dogma crestina: Trinitatea e constituita din Dumnezeu-Tatal, Fiu si Sfantul Spirit, care e reprezentat de porumbel, pasarea Astarteei si care, pe timpul crestinismului primitiv, se numea Sophia si era de natura feminina. Cultul Mariei, in biserica moderna, cauta in mod evident sa-i suplineasca acest aspect. Avem aici arhetipul familiei "in spatii celeste", cum se exprima Platon, intronat ca formulare a misterului ultim. Cristos ca mire, biserica drept mireasa, cristelnita ca uterus ecclesiae, cum se mai numeste inca textul legat de benedictio fontis. Agheasma sarata - un fel de lichid amniotic sau apa de mare. O hierogamie, o nunta sacra e sarbatorita de Sabbatus Sanctus, cu ocazia acelui benedictio pe care l-am pomenit, cand o lumanare aprinsa e cufundata de trei ori in cristelnita, ca simbol falic, pentru a fecunda apa si a-i conferi puterea sa dea o noua viata celui botezat (quasimodo genitus). Personalitatea mana, adica shamanul, e Papa, pontifex maximus, biserica e mater ecclesia, o Magna Mater cu puteri magice, iar oamenii sunt copiii nevolnici ce trebuie ajutati.
[..] inconstientul, totalitatea arhetipurilor, este sedimentul tuturor trairilor umane, pana indarat la inceputurile sale obscure, si nu un sediment inert - de felul unei mine parasite -, ci un sistem viu de reactii si asteptari care determina viata individuala pe cai, ce-i drept, invizibile, dar cu atat mai eficiente. Si el nu este numai ceva de felul unei gigantice prejudecati istorice, ci totodata si izvorul instinctelor, arhetipurile nefiind cu nimic altceva decat forme de manifestare a instinctelor. Dar in izvorul viu al instinctelor isi are, totodata, obarsia orice creatie, astfel incat inconstientul nu e doar o conditionare istorica, ci produce, in acelasi timp, impulsul creator - asemenea naturii, care e teribil de conservatoare, dar in actele sale creatoare isi suspenda mereu propria conditionare istorica. Nu e de mirare, asadar, ca pentru oamenii tuturor timpurilor si locurilor comportamentul optim fata de aceasta conditionare a vietii a constituit o problema arzatoare. Daca cumva constientul nu s-ar fi desprins niciodata de inconstient - un eveniment vesnic reluat, simbolizat de caderea ingerilor si de nesupunerea primilor strabuni -, atunci aceasta problema nu s-ar fi ivit, dupa cum nu s-ar fi ivit nici problema adaptarii la conditiile de mediu.
Datorita existentei unui constient individual, devin constiente tocmai dificultatile si nu numai cele ale vietii exterioare, ci si cele ale vietii interioare. Omul primitiv se vede intampinat de lumea inconjuratoare cu bunavointa sau adversitate, iar influentele inconstientului ii apar de asemenea ca forte cu care se vede confruntat si cu care trebuie sa ajunga la o intelegere, intocmai ca si cu lumea sa vizibila. Nenumaratele sale practici magice servesc acestui scop. La nivele superioare ale civilizatiei, religiile si filosofiile indeplinesc aceeasi functie si ori de cate ori un astfel de sistem de adaptare incepe sa nu mai functioneze bine, se instaleaza o neliniste generala si se fac tentative pentru a se gasi forme noi, adecvate de raportare la inconstient.
Totusi, aceste lucruri par complet straine de vremurile noastre moderne, luminate. Sunt intampinat adesea cu rasete cand vorbesc de fortele subterane ale psihicului, comparandu-le realitatea cu cea a lumii vizibile. Dar replic atunci intreband cati oameni din lumea civilizata mai cred inca in mana si in spirite sau, cu alte cuvinte, cate milioane de christian scientist si de spiritisti exista? Nu vreau sa rascolesc aceste chestiuni, dar ele pot ilustra faptul ca problema conditionarilor psihice invizibile e la fel de vie si acum ca intotdeauna.
Inconstientul colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu in fiecare structura cerebrala individuala. Constientul, in schimb, este un fenomen efemer, care produce toate adaptarile si orientarile noastre momentane, drept care activitatea sa poate fi comparata cu orientarea in spatiu. Inconstientul contine insa sursa fortelor sufletesti care ne impulsioneaza, precum si formele si categoriile ce le reglementeaza pe acestea, adica tocmai arhetipurile. Toate ideile si reprezentarile de mare forta ale omenirii provin din arhetipuri. Acest lucru e deosebit de limpede in cazul reprezentarilor religioase. Dar nici conceptele centrale ale stiintei, filosofiei sau moralei nu fac exceptie de la aceasta regula. Ele sunt, in forma lor actuala, variante ale reprezentarilor primordiale, rezultate din aplicarea si adaptarea lor constienta, caci rolul constientului nu e numai sa recepteze pe calea simturilor lumea celor exterioare, ci sa si traduca in mod creator lumea celor interioare in cele exterioare.
_____________
^^1^^) Dupa cum a aratat Jung mai tarziu, editia din 1910 era, de fapt, o a doua editie. Cartea aparuse pentru prima oara in 1903. Dar pacientul fusese spitalizat cu cativa ani inainte de 1903.
^^2^^) Proiectiile inseamna "transferarea in exterior a unui continut subiectiv", conform definitiei date de jung. [..] >>
http://groups.yahoo.com/group/ro_filosofia/
Am facut aceasta constatare cam prin 1906. Prin 1910, ocupat fiind cu studii mitologice, mi-a cazut in mana cartea lui Dieterich, o prelucrare partiala a asa-numitului "Papyrus magic parizian". Dieterich considera ca fragmentul prelucrat face parte dintr-o liturghie a cultului lui Mithra. El consta dintr-o serie de prescriptii, invocari si viziuni. Una dintre aceste viziuni este descrisa, ad litteram, in felul urmator: "Tot asa se face vazut si asa-numitul *tub*, izvorul _vantului_ favorabil. Caci vei vedea un tub atarnand din discul solar. Iar catre regiunile din apus, ca si cand ar fi un vant nesfarsit de rasarit. Dar daca sortii cad pe celalalt vant, catre regiunile de rasarit, atunci vei vedea in acelasi fel intoarcerea fetzei intr-acolo." Cuvantul grecesc [..], folosit pentru "tub", se foloseste si pentru instrument de suflat, iar in sintagma [..] inseamna, la Homer, "un puternic suvoi de sange". Evident, prin tub sufla un vant, un curent care isi are izvorul in soare.
Viziunea pe care a avut-o pacientul meu in 1906 si textul grecesc editat abia in 1910 [^^1^^] par sa fie suficient de disjuncte pentru ca nici pacientul meu sa nu poata fi banuit de criptomnezie, nici eu de un transfer de idei. Paralelismul evident al celor doua viziuni e de netagduit, dar s-ar putea spune ca asemanarea ar fi intamplatoare. In acest caz, insa, ne-am astepta ca viziunea sa nu aiba nici o legatura cu alte reprezentari analoage si, deci, nici un sens intrinsec. Dar iata ca aceasta asteptare nu se confirma, caci arta medievala a reprezentat tubul in anumite tablouri, ca pe un fel de furtun care, in imaculata conceptie, coboara din cer pana sub rochia Mariei. Prin tub zboara Sfantul Spirit, in chip de porumbel, coborand spre a face Fecioara sa rodeasca. reprezentarea arhaica a Sfantului Spirit este, dupa cum stim din miracolul Rusaliilor, un vant puternic *pneuma* - "vantul bate unde vrea el" [..] - aceasta viziune este un loc comun al intregii filosofii antice tarzii, precum si a celei medievale.
De aceea, nu gasesc nimic intamplator in aceste viziuni, ci doar reinsufletirea unor posibilitati de reprezentare care au existat din vechi timpuri si care au putut fi redescoperite in epoci complet diferite, de minti complet diferite, nefiind, deci, reprezentari mostenite!
Am intrat intentionat in amanuntele acestui caz spre a va oferi o imagine concreta a acelei activitati mai profunde a psihicului pe care o numesc inconstient colectiv. Rezumand cele de mai sus, as vrea sa mai subliniez o data ca trebuie sa distingem oarecum trei nivele psihice: 1. *constientul*; 2. *inconstientul personal* [sau *subconstientul*, n.n.], care consta in primul rand din acele continuturi care au devenit inconstiente fie pentru ca li s-a retras constienta (prin asa-numita refulare), iar in al doilea rand din acele continuturi ce sunt de fapt perceptii senzoriale, care, datorita prea slabei lor intensitati nu au ajuns niciodata in constient, dar au patruns totusi cumva in psihic; 3. *inconstientul colectiv*, care, ca o inzestrare ereditara cu posibilitati de reprezentare, nu este individual, ci general uman, ba tine chiar de lumea animala in genere, constituind, de fapt, substratul oricarui psihism individual.
Tot acest organism psihic este perfect analog organismului fizic, care, desi variaza de la individ la individ, este totusi, in acelasi timp si in toate caracteristicile sale esentiale, organismul uman in genere, pe care toti il au si care mai are inca vii in structura sa acele elemente care il leaga de animalele nevertebrate si poate chiar de protozoare. teoretic, ar trebui chiar sa fie posibil sa descifram din inconstientul colectiv nu numai psihologia viermelui, ci si pe aceea a celulei izolate.
Suntem cu totii convinsi ca este absolut imposibil sa intelegem organismul viu fara relatia sa cu conditiile mediului. Exista nenumarate fapte biologice care nu pot fi explicate decat ca fenomene reactive la conditiile mediului, precum: cecitatea proteului, caracteristicile parazitilor intestinali, anatomia specifica vertebratelor readaptate la viata acvatica si altele.
Acelasi lucru este valabil si in ce priveste psihicul. Organizarea sa specifica trebuie sa fie de asemenea intim corelata cu conditiile mediului. Din partea constientului, ne putem astepta la reactii si fenomene de adaptare la cele prezente, deoarece el constituie o parte a psihicului preferential restransa, intr-o anumita masura, la evenimentele momentului; din partea inconstientului colectiv, in schimb, ca suflet atemporal si general, trebuie sa ne asteptam la reactii le conditiile cele mai generale si vesnic prezente, de natura psihologica, fiziologica si fizica.
Inconstientul colectiv - in masura in care putem emite, in genere, vreo judecata in ce-l priveste - pare sa fie alcatuit din ceva de felul imaginilor sau motivelor mitologice, drept care miturile popoarelor sunt, de fapt, expresii ale inconstientului colectiv. Intreaga mitologie ar fi un fel de proiectie [^^2^^] a inconstientului colectiv. Vedem cel mai clar acest lucru in cazul cerului instelat, ale carui forme haotice au fost ordonate proiectandu-se asupra lor anumite imagini. Influenta stelelor sustinuta de astrologie s-ar explica, atunci: ea nu ar fi decat perceptia inconstienta introspectiva a activitatii inconstientului colectiv. Asa cum asupra cerului instelat s-au proiectat imagini de constelatii, la fel s-au proiectat si in legende, in povesti sau asupra personajelor istorice, motive de acelasi fel sau de alte feluri. De aceea, putem studia inconstientul colectiv in doua moduri: fie prin mitologie, fie prin analiza individului. Cum materialul acesta din urma nu vi-l pot face accesibil aici, trebuie sa ma limitez la cel dintai. Mitologia ofera insa un camp atat de vast incat nu putem releva din ea decat cateva tipuri, putine la numar. Numarul conditiilor mediului este de asemenea nesfarsit, astfel incat nici in cazul lor nu ne putem ocupa decat de cateva tipuri.
Dupa cum organismul viu, cu proprietatile sale caracteristice, e un sistem de functii de adaptare la conditiile mediului, psihicul trebuie sa prezinte de asemenea organe sau sisteme de functii care sa corespunda ocurentelor fizice regulate. Nu ma refer aici la functiile senzoriale organic determinate, ci mai degraba la un fel de fenomene psihice paralele regularitatilor fizice. Asa, bunaoara, mersul zilnic al soarelui pe cer, precum si alternarea zilei cu noaptea, trebuie sa aiba o intruchipare psihica, de forma unei imagini bine intiparite in om din vechi timpuri. Dar nu putem studia direct o asemenea imagine; in locul ei descoperim insa analogii mai mult sau mai putin fantastice ale fenomenului fizic: in fiecare dimineata, un erou divin se naste din mare si se urca in carul soarelui. La apus, il asteapta o Magna Mater care il inghite seara. El strabate in pantecele dragonului fundul marii de miaza-noapte. Dupa o lupta teribila cu sarpele nocturn, el se naste iarasi, dimineata.
Acest conglomerat de mituri constituie, fara indoiala, o intruchipare a fenomenului fizic si inca in mod atat de vadit incat multi cercetatori isi inchipuie, dupa cum se stie, ca primitivii inventeaza asemenea mituri numai pentru a explica fenomenele fizice. Ceea ce este, in orice caz, neindoielnic e ca stiintele naturii si filosofia naturii au incoltit pe un asemenea teren. Dar consider mai degraba neverosimila ipoteza ca primitivul ar inventa, din pura nevoie de a gasi explicatii, lucruri de felul teoriilor fizice sau astronomice.
Ceea ce putem spune imediat despre plasmuirile mitice este ca fenomenul fizic a patruns candva in psihic, distorsionat de fantezie, si a fost retinut acolo, astfel incat inconstientul mai reproduce si astazi asemenea imagini. Fireste, se pune atunci intrebarea: de ce nu inregistreaza psihicul fenomenul ca atare, de ce inregistreaza numai fantezia legata de fenomenul fizic?
Daca v-ati transpune in sufletul primitivului, ati intelege de indata de ce se intampla asa. Caci primitivul traieste in lumea sa cu o asemenea "participation mystique", cum numeste Lйvy-Bruhl acest fapt psihologic, incat intre subiect si obiect nu se stabileste nici pe departe o distinctie absoluta, ca in cazul intelectului nostru rational. Ceea ce se intampla in exterior se intampla si in el si ceea ce i se intampla lui se intampla si in exterior. Am observat un exemplu foarte bun al acestui lucru pe cand ma aflam la elgonieni, un trib primitiv de pe muntele Elgon, din Africa de Est. Elgonienii obisnuiau sa-si scuipe in maini la rasaritul soarelui si sa-si tina apoi palmele ridicate spre soarele care tocmai se ridica la orizont. Cum cuvantul "athоsta" inseamna zeu si soare totodata, am intrebat: "Soarele e zeu?" Au negat cu rasete, de parca as fi pus o intrebare de-a dreptul prosteasca. Cum in momentul acela soarele era sus pe cer, am aratat spre el si am intrebat: "Cand soarele e acolo, spuneti ca nu-i zeu, dar cand e acolo, la rasarit, spuneti ca este zeu." A urmat o tacere consternanta, pana cand un batran sef de trib a luat cuvantul si a spus: "Asa este. E adevarat ca acolo sus soarele nu e zeu, dar cand rasare, asta e zeu (sau: atunci este zeu)." Pentru spiritul primitiv e tot una care dintre cele doua versiuni este corecta. Rasaritul soarelui si sentimentul de eliberare ce-l insoteste sunt pentru el acelasi eveniment divin, dupa cum noaptea si frica ce-o trezeste ea sunt unul si acelasi lucru. Afectul ii este mai aproape primitivului decat fizica si de aceea el isi inregistreaza fanteziile traite in afecte; asa se face ca noaptea e echivalenta pentru el cu sarpele si cu rasuflarea rece a duhurilor, pe cand dimineata e nasterea unui zeu bun.
[..] Nu furtunile, nu tunetele si nu ploile si norii raman intiparite ca imagini in suflet, ci fanteziile provocate de afecte. Am fost surprins odata de un cutremur de pamant foarte puternic si simtamantul meu prim, nemijlocit, a fost ca nu ma mai aflu pe pamantul ferm, bine cunoscut, ci pe spinarea unui animal gigantic care se scutura. Aceasta este imaginea care se intipareste si nu faptul in sine, fizic. Revolta omului in fata furtunilor devastatoare, groaza sa in fata elementelor dezlantuite umanizeaza furiile naturii si elementul pur fizic devine un zeu manios.
Intocmai ca si conditiile mediului, conditiile fiziologice, imboldurile glandulare starnesc si ele fantezii de coloratura afectiva. Sexualitatea apare ca un zeu al fertilitatii, ca un demon feminin crunt si voluptos, ca diavolul insusi cu picioarele lui de tzap dionisiac si cu gesturile sale nerusinate sau ca sarpele infricosator ce te incolaceste.
Foamea face din alimente zei, carora anumiti indieni mexicani le dau chiar vacante anuale pentru intremare, alimentele uzuale nemaifiind mancate un timp. Vechii faraoni erau slaviti ca mancatori de zei. Osiris era graul, fiul pamantului si de aceea ostia trebuie facuta si astazi din faina de grau, un zeu care se mananca, la fel ca Iacchos, tainicul zeu al misterelor eleusine. Iar taurul lui Mithra este fecunditatea comestibila a pamantului.
Conditiile psihologice ale mediului lasa in urma, fireste, relicve mitice de acelasi fel. Situatiile periculoase, fie ca e vorba de pericole trupesti sau de periclitari ale sufletului, starnesc fantezii afective si intrucat situatiile acestea se repeta ca ceva tipic, ele se organizeaza in *arhetipuri*, cum am numit motivele mitice in genere. Pe cursurile de ape, de preferinta prin vaduri si locuri periculoase, se pripasesc dragoni, in pustietatile uscate sau prapastiile periculoase ratacesc djini si alti diavoli, in desisul lugubru al padurilor de bambus salasuiesc sufletele mortilor, iar in adancul marilor si in valtori - serpi perfizi si duhuri ale apelor. Oamenii de seama sunt posedati de puternice duhuri stramosesti sau de un zeu, strainul sau neobisnuitul e inzestrat cu puteri nefaste si e fetisizat. Boala si moartea nu survin niciodata in mod natural, ci sunt pricinuite de spirite rele sau de vrajitorii. Chiar arma care a omorat e mana, adica are puteri neobisnuite.
Dar cum stau lucrurile - ma veti intreba - cu aparitiile cele mai obisnuite, cele mai apropiate si mai imediate din viata omului, cu barbatul, cu femeia, tatal, mama, copilul? Acestea, ca realitati cotidiene vesnic reluate, produc cele mai puternice arhetipuri, activitatea lor sustinuta fiind direct recognoscibila pretutindeni, chiar si in vremurile noastre rationaliste. Sa luam de exemplu dogma crestina: Trinitatea e constituita din Dumnezeu-Tatal, Fiu si Sfantul Spirit, care e reprezentat de porumbel, pasarea Astarteei si care, pe timpul crestinismului primitiv, se numea Sophia si era de natura feminina. Cultul Mariei, in biserica moderna, cauta in mod evident sa-i suplineasca acest aspect. Avem aici arhetipul familiei "in spatii celeste", cum se exprima Platon, intronat ca formulare a misterului ultim. Cristos ca mire, biserica drept mireasa, cristelnita ca uterus ecclesiae, cum se mai numeste inca textul legat de benedictio fontis. Agheasma sarata - un fel de lichid amniotic sau apa de mare. O hierogamie, o nunta sacra e sarbatorita de Sabbatus Sanctus, cu ocazia acelui benedictio pe care l-am pomenit, cand o lumanare aprinsa e cufundata de trei ori in cristelnita, ca simbol falic, pentru a fecunda apa si a-i conferi puterea sa dea o noua viata celui botezat (quasimodo genitus). Personalitatea mana, adica shamanul, e Papa, pontifex maximus, biserica e mater ecclesia, o Magna Mater cu puteri magice, iar oamenii sunt copiii nevolnici ce trebuie ajutati.
[..] inconstientul, totalitatea arhetipurilor, este sedimentul tuturor trairilor umane, pana indarat la inceputurile sale obscure, si nu un sediment inert - de felul unei mine parasite -, ci un sistem viu de reactii si asteptari care determina viata individuala pe cai, ce-i drept, invizibile, dar cu atat mai eficiente. Si el nu este numai ceva de felul unei gigantice prejudecati istorice, ci totodata si izvorul instinctelor, arhetipurile nefiind cu nimic altceva decat forme de manifestare a instinctelor. Dar in izvorul viu al instinctelor isi are, totodata, obarsia orice creatie, astfel incat inconstientul nu e doar o conditionare istorica, ci produce, in acelasi timp, impulsul creator - asemenea naturii, care e teribil de conservatoare, dar in actele sale creatoare isi suspenda mereu propria conditionare istorica. Nu e de mirare, asadar, ca pentru oamenii tuturor timpurilor si locurilor comportamentul optim fata de aceasta conditionare a vietii a constituit o problema arzatoare. Daca cumva constientul nu s-ar fi desprins niciodata de inconstient - un eveniment vesnic reluat, simbolizat de caderea ingerilor si de nesupunerea primilor strabuni -, atunci aceasta problema nu s-ar fi ivit, dupa cum nu s-ar fi ivit nici problema adaptarii la conditiile de mediu.
Datorita existentei unui constient individual, devin constiente tocmai dificultatile si nu numai cele ale vietii exterioare, ci si cele ale vietii interioare. Omul primitiv se vede intampinat de lumea inconjuratoare cu bunavointa sau adversitate, iar influentele inconstientului ii apar de asemenea ca forte cu care se vede confruntat si cu care trebuie sa ajunga la o intelegere, intocmai ca si cu lumea sa vizibila. Nenumaratele sale practici magice servesc acestui scop. La nivele superioare ale civilizatiei, religiile si filosofiile indeplinesc aceeasi functie si ori de cate ori un astfel de sistem de adaptare incepe sa nu mai functioneze bine, se instaleaza o neliniste generala si se fac tentative pentru a se gasi forme noi, adecvate de raportare la inconstient.
Totusi, aceste lucruri par complet straine de vremurile noastre moderne, luminate. Sunt intampinat adesea cu rasete cand vorbesc de fortele subterane ale psihicului, comparandu-le realitatea cu cea a lumii vizibile. Dar replic atunci intreband cati oameni din lumea civilizata mai cred inca in mana si in spirite sau, cu alte cuvinte, cate milioane de christian scientist si de spiritisti exista? Nu vreau sa rascolesc aceste chestiuni, dar ele pot ilustra faptul ca problema conditionarilor psihice invizibile e la fel de vie si acum ca intotdeauna.
Inconstientul colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu in fiecare structura cerebrala individuala. Constientul, in schimb, este un fenomen efemer, care produce toate adaptarile si orientarile noastre momentane, drept care activitatea sa poate fi comparata cu orientarea in spatiu. Inconstientul contine insa sursa fortelor sufletesti care ne impulsioneaza, precum si formele si categoriile ce le reglementeaza pe acestea, adica tocmai arhetipurile. Toate ideile si reprezentarile de mare forta ale omenirii provin din arhetipuri. Acest lucru e deosebit de limpede in cazul reprezentarilor religioase. Dar nici conceptele centrale ale stiintei, filosofiei sau moralei nu fac exceptie de la aceasta regula. Ele sunt, in forma lor actuala, variante ale reprezentarilor primordiale, rezultate din aplicarea si adaptarea lor constienta, caci rolul constientului nu e numai sa recepteze pe calea simturilor lumea celor exterioare, ci sa si traduca in mod creator lumea celor interioare in cele exterioare.
_____________
^^1^^) Dupa cum a aratat Jung mai tarziu, editia din 1910 era, de fapt, o a doua editie. Cartea aparuse pentru prima oara in 1903. Dar pacientul fusese spitalizat cu cativa ani inainte de 1903.
^^2^^) Proiectiile inseamna "transferarea in exterior a unui continut subiectiv", conform definitiei date de jung. [..] >>
http://groups.yahoo.com/group/ro_filosofia/