deleanu
10-07-2004, 03:48 PM
Mult stimatzi(nu chiar totziJ)utilizatori de pe forum,am gasit un reportaj extrem de interesant despre viata tinerilor din Croatia,Moldova,Belarus,Rusia,Macedonia,si Armenia,si va-l recomand din tot sufletul sa-l cititzi…poate pentru unii li se va parea ca e cam mult…dar pot sa va asigur ca nici nu o sa observatzi numarul foilor,daca o sa va “incadratzi”in acest text……pot sa va spun ca e dur si shokant!!dar foarte real!!!E DESPRE DROGURI,DISPERARE,URA,RASISM,RAZBOI SI DEZAMAGIRE!!!
Sper sa va placa………ashtept opiinii pe baza acestui reportaj!!!
IN Europa rasariteana
Numai tanar sa nu fii...
A trecut un deceniu de la moartea comunismului in Europa si fostele sale victime mai alearga inca ametite sa-si gaseasca loc in lumea civilizata. Cel mai sincer barometru al schimbarii, tinerii sufera crunt transformarea societatilor in care traiesc. Teama de necunoscut si speranta. Lumina si amenintarea umbrelor trecutului. Am surprins cateva secvente de viata adevarata dintr-un manunchi de tari est-europene ravasite de inertia tavalugului comunist. Moldova, Croatia, Rusia, Macedonia, Armenia, Belarus isi dezvaluie dramele si iluziile.
Grupaj realizat de
Odette Hanganu, Titel Folea,
Dan Gheorghiu
©Transitions
Croatia
Cartelul dalmatian
La doua noaptea, pe strazile medievale ale orasului Split se iteste o pustoaica cu parul lins si ravasit din cauza mersului haotic. Ai zice ca-i beata daca figura-i transfigurata nu ar trada urmele drogurilor. E in ultimul hal, dar are inca putere sa ajunga la intalnirea din curtea scolii. O asteapta prietenaei, de gatul careia se agata cu un ultim efort.
Portul de pe coasta Adriaticii are un misterios dar al disimularii in fata ochiului curios al turistului. Doar daca reusesti sa tragi de limba vreun localnic, afli ca ai ajuns intr-o urbe celebra pentru narcomanii, crimele violente si letargia din randul tinerilor. Altfel, ar putea fi un oras aristocratic care pare sa trosneasca din toate incheieturile de atata prosperitate.
Zidurile din Split sunt de ani de zile un barometru al starii de spirit a tinerilor. In anii 80, pe peretii palatului lui Diocletian scria cu grafitti „Generatia norocoasa". Dupa un deceniu, zidurile spuneau cu totul altceva: „Puscariasii din Split", „Papa Ioan Paul al II-lea" sau „Nu sunt in criza, sunt plictisit". Exista si reversul medaliei. Cel mai mare oras al Dalmatiei, cu o populatie totala de aproape 300 000 de locuitori produce un numar substantial de atleti de prima mana si este un faimos furnizor de baschetbalisti pentru NBA. Rar vezi un croat sub un metru si 75 de centimetri inaltime si cu inceput de burta. Iar cautatorii de top-modele s-ar pierde printre afroditele suple de pe malul Adriaticii.
Pentru unii, Splitul miroase inca a heroina. Un dependent de droguri a parasit orasul pentru a scapa de narcomanie. A stat o perioada in Zagreb, iar cand a crezut ca viciul l-a parasit s-a reintors acasa. „Eram in trenul de Split si ma gandeam ce bine e ca am scapat de viciu si ca de-acum voi deveni un om normal. Dar cand trenul a oprit la Kastel (la aproape 20 de kilometri de Split) mi-am dat seama ca-mi voi prepara o doza imediat ce voi ajunge acolo. Asta-i Splitul!"
Split are astazi 23 000 de someri din 300 000 de locuitori. Cele mai mari trei furnizoare de locuri de munca inainte de razboi - uzina constructoare de vapoare, fabrica de incaltaminte si echipament sportiv Diokom (fosta Jugoplastika) si lantul de magazine Dalma - aveau peste 30 000 de angajati. Azi ele asigura slujbe doar pentru 8 000 de oameni. Distrugerea economica a dus la ceea ce sociologii numesc anomie, o conditie sociala ce se caracterizeaza prin eliminarea completa a normelor si valorilor. Efectul cel mai devastator a fost resimtit de tinerii din Split.
Dintre cei 100 000 de tineri care au parasit Croatia din 1991 incoace, cei mai multi provin din Split. „Cel mai important lucru pentru mine acum este sa intru intr-un program postuniversitar la Budapesta", spune Sizana Kunac, studenta la sociologie. „Splitul este un oras minunat - daca nu te deranjeaza nesiguranta economica si de orice alta natura. Pe mine ma deranjeaza".
Pentru Sizana, deranjul e destul de mare, pentru ca tine probabil cont de cresterea dramatica a ratei tuturor aspectelor patologiei sociale, de la dependenta de droguri la violenta, sinucideri si crime.
Dar daca se mai tine cont si de statisticile furnizate de presedintele comisiei guvernamentale impotriva abuzului de droguri, Splitul apare ca un oras deasupra caruia traficantii presara „in ploaie" zeci, sute de kilograme de heroina, drog cu o traditie de aproape 15 de ani. Recent au aparut cocaina si ecstasy, dar nu au cunoscut popularitatea heroinei. Asta pentru ca „Splitul nu e deloc un oras pentru cocaina", dupa cum spune Slavko Sakoman, presedintele comisiei impotriva abuzului de droguri. „Cocaina este un drog pentru ritm si viteza, pentru tinerii de succes… si nu prea se gasesc astfel de oameni in Split pentru ca negotul cu cocaina sa devina profitabil pentru traficanti. Cetatenii din Split, in special tinerii, sunt adanciti intr-o criza totala si de aceea sunt un mediu ideal pentru heroina: drogul visarii si al inchistarii. Fara indoiala, temperamentul tinerilor frustrati din Split a favorizat raspandirea heroinei".
In ultimii zece ani, 140 de persoane din Split si suburbii, cu varsta medie de 25 de ani, au murit in urma unor supradoze de heroina. Din cei 5 000 de dependenti de heroina inregistrati oficial in Croatia, 1 600 sunt in Split, adica o treime. Numai anul trecut politia din Split a luat in colimator alti 552 de consumatori de droguri, dintre care 79 erau minori. In fiecare zi se vinde pana la o jumatate de kilogram de heroina. Cu alte cuvinte, in fiecare an pe strazile din Split circula intre 150 si 200 kilograme de heroina. Se estimeaza ca cei 1 600 de dependenti oficiali din Split (numarul real este probabil mai mare) cheltuiesc in jur de 9 milioane de dolari pe an pentru heroina. Adaugati la banii cheltuiti pe cocaina, ecstasy si drogurile mai slabe, rezulta o contributie totala a orasului la negotul cu droguri de 22 milioane de dolari pe an, mai mult de jumatate din bugetul anual al orasului Split. Desi cifrele pot sa nu para mari in comparatie cu consumul de droguri din alte tari, fenomenul este neobisnuit in conditiile in care orasele croate nu au fost niciodata urbane in sensul industrial al termenului. Societatea si familia au avut grija de indivizi. Probabilitatea ca unul sa se rupa de ele si sa se apuce de heroina, de pilda, era aproape nula. In anii 1990, Split a mai fost dominat si de raspandirea violentei, influentata in principal de razboi si de cresterea dependentei de droguri. Combinatia droguri-violenta a devenit evidenta la sfarsitul anului 1998, cand o afacere cu droguri ratata a dus la uciderea a trei traficanti si la ranirea altor cinci. Astfel de scene nu se mai vazusera pana atunci in Split. Crimele erau extrem de rare in Iugoslavia socialista. Marija Definis Gojanovic, expert in medicina legala la departamentul de patologie si medicina legala de la spitalul clinic din Split, care a cercetat multi ani fenomenul criminal si al sinuciderilor din Dalmatia, confirma ca anii 90 au vazut o crestere importanta in acest domeniu. Doar o treime din cei care s-au sinucis in anii 90 aveau loc de munca. „Razboiul a influentat cresterea numarului de sinucideri prin furnizarea de noi metode", spune ea, adaugand ca din ce in ce mai multi folosesc armele de foc. Desi rata sinuciderilor in restul Croatiei a ramas neschimbata de la sfarsitul razboiului, ea a crescut in zona Splitului. Cei mai multi sinucigasi croati au intre 55 si 69 de ani. Doar la Split majoritatea sunt tineri si de varsta medie. Criminalii si victimele lor sunt, de asemenea, tineri. S-a schimbat si structura violentei, trecand de la caminele private in piata publica - pe strazi, in cafenele, restaurante si discoteci. Inaintea razboiului din 1991-1995, cauzele violentelor erau disputele juridice si relatiile incordate intre familii sau cunostinte apropiate. „Astazi apar conflicte fara motive clare intre cunostinte sau oameni care nici nu se cunosc intre ei", spune Gojanovic. „Cred ca este vorba de o generatie care nu mai cauta ceva, nici nu mai da nimic, pentru ca nu mai crede in nimic si nu mai vrea nimic." Anul trecut, Vesna Dorotka, singurul psiholog de copii de la spitalul clinic din Split, scria in cotidianul local Slobodna Dalmacija ca sapte fete cu varsta cuprinsa intre 7 si 11 ani au incercat sa se sinucida in decurs de doua luni. „Sunt in profesia asta de 30 de ani, dar nu am vazut niciodata asa ceva", scria ea. „Din fericire, toate tentativele au esuat, dar sinistrul simptom al disolutiei familiei din Split continua sa existe. Parintii sunt atat de preocupati sa lupte pentru subzistenta, incat intreaga lor anxietate si stresul se reflecta in comportamentul copiilor lor".
Revenind la perceptia unui turist balcanic, ea se afla intr-o oarecare contradictie cu afirmatiile psihologului de copii. Pe strazile Splitului, adolescentii ambaleaza de zor motoarele puternice ale motocicletelor japoneze, iar tinerii mai copti scrasnesc din cauciucurile masinilor decapotabile, unele dintre ele purtand chiar emblema calutului cabrat de la Ferrari.
Moldova
Duios Anastasia pleca
La Chisinau, pana si Hitler isi vinde scump pielea: „Mein Kampf" costa 15 dolari. E mult pentru tinerii capitalei est-europene. E mult chiar si pentru moldoveanca Anastasia, studenta intr-un oras capitalist, revenita acasa, in vizita, dupa multi ani petrecuti in strainatate. „Cea mai scumpa carte costa cam 50 de dolari. Imposibil de cumparat in Moldova". Aceasta suma reprezinta salariul unui muncitor din Chisinau. Daca lectura e costisitoare, macar distractia ar putea avea un pret avantajos. „Eronat", ne contrazice moldoveanca scolita in capitalismul consacrat. „Nu foarte des ai aici o asa ocazie. Nu-s bani in plus pentru distractii". Multi strang o saptamana intreaga bani de buzunar pentru o seara pe ringul de dans in week-end.. Dupa ani de haladuire printre straini, tot Anastasia este cea care si-a invitat prietenele la discoteca in orasul natal. „Nu le mai vazusem demult. S-au maritat una dupa alta. La 18 ani aveau deja copii. Acum, dupa ce Moldova a ramas singura si neajutorata, si-au pierdut lucrul". Cele doua tinere femei si-au pierdut si barbatii. Una a ramas chiar vaduva. „Le ascultam si nu credeam in ghinionul lor: frumoase, destepte, dar fara noroc". Ghinionul unei Moldove intregi.
La Chisinau, intrarea la discoteca e de 20 de lei, cam doi dolari, patru la suta din salariul unui tanar. Pentru multi dintre moldoveni, o gramada de bani. „Dar merita sa platesti pentru a scapa de energiile negative! Am fost uimita cand in boxe am auzit muzica celor de la <<3sud-est>>: Tu esti vinovat". Toata sala a fost in delir, ascultandu-i pe cei trei romani. Ceva imposibil pentru muzica romaneasca cu patru ani in urma. Si rusi, si moldoveni dansau impreuna. „Unde erau, Doamne, problemele pe care le aveau ei in urma cu zece ani!". Sistemul impus de comunisti s-a risipit ca fumul si moldovenii au inceput sa orbecaie pierduti. La inceput s-au lovit de problema nationalitatii. „Cine eram noi? Moldoveni sau romani?" Cei mai nelamuriti au fost tinerii. Incertitudinea s-a agravat o data cu somajul si saracia. „Majoritatea sufera de somaj si de... dezamagire. In mintea lor a incoltit atunci gandul emigrarii". Procentele seci ale statisticilor explica singure motivul acestei migratii: peste un sfert din numarul total al somerilor au varste cuprinse intre 16 si 24 de ani. Doar o infima parte dintre acestia au studii superioare. „Cand vezi ca tara se duce la vale si tot la vale, nu mai ai nici o nadejde pentru vremuri mai frumoase. Daca lucru nu e, nici bani...".
In ultimii opt ani, procentul slujbelor oferite de statul moldovean a scazut la jumatate. Din ce in ce mai multi tineri cocheteaza cu ideea de a-si pune pe picioare propriile firme. Firmele mici au fost calificate intr-un raport al PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) drept „sectorul de supravietuire". Ele aproape ca si-au dublat numarul intre 1994 si 1997, ajungand la 15 621. Raportul mai arata ca acest sector reprezinta un refugiu pentru cei care si-au pierdut locul de munca, au fost lasati la vatra din armata sau sunt prea tineri ori prea batrani ca sa intereseze companiile mari. Companiile mici din Moldova reprezinta 83 la suta din totalul firmelor, 30 la suta din schimbarile ce au avut loc in economia moldoveneasca si 12 la suta din totalul locurilor de munca. Potrivit unui sondaj efectuat de Academia de Stiinte, 61 la suta din absolventii de liceu vor sa detina propria lor firma si numai 4,2 la suta se orienteaza spre locuri de munca platite de la bugetul de stat. O criza in plus intr-o tara care are nevoie de conducatori puternici.
Moldova a devenit un teren numai bun pentru ca mafia si coruptia sa-si intinda tentaculele pentru a-i insfaca pe tineri. „Azi, ei nu au altceva de facut decat sa fure, sa cerseasca sau sa emigreze".
Potrivit reprezentantului firmei de consultanta pentru imigrari Green&Spiegel, majoritatea emigrantilor sunt persoane de pana in 30 de ani, „in floarea varstei". Pana si oamenii de afaceri de succes din Moldova vor sa plece din tara, pentru ca nu pot face „afaceri cinstite" acolo unde autoritatile sunt corupte, iar criminalitatea si „racketingul" la vedere. De cand si-a deschis filiala in Moldova, in noiembrie 1999, Green&Spiegel a primit 150 de cereri de consultanta juridica pentru emigrare - dintre care 30 au primit deja aprobarea.
Tinerii mai capabili ajung in universitatile Europei Occidentale si in Statele Unite. Sau in Romania. Guvernul de la Bucuresti ofera in fiecare an conditii de studiu pentru 1 000 de studenti moldoveni. Multi dintre cei plecati la scolit in strainatate nu se mai intorc niciodata. „Nici eu n-o sa ma mai intorc", confirma cu tristete Anastasia.
Pentru restul tinerilor drumul spre lumea buna e din ce in ce mai greu. In ultima vreme emigrarea pare aproape imposibila pentru ca cele mai multe state europene nu mai primesc emigranti din fosta URSS. Ei nu se lasa. Incearca orice combinatie care le-ar putea aduce un bilet pentru Occident. Nu mai cred in politicieni si in promisiunile lor. Nu mai cred nici macar ca Moldova lor se va redresa asa de curand. „Poate peste o suta de ani!"
Rusia
Lupta cu bosorogii puterii
O suta de tineri in geci kaki si negre, cu ghete Doc Marten's si sepci de baseball, stau in semicerc in mijlocul bulevardului Nevskii Prospekt, principala artera a orasului Sankt Petersburg. Liderul lor striga intr-o portavoce: „Moarte! Moarte traficantilor!" Este mitingul celor de la de Novii Gorod - Orasul Nou -, una dintre multele organizatii de tineret care umplu spatiul lasat gol de Komsomol (Liga Tineretului Comunist). Timp de peste 70 de ani ea detinuse monopolul asupra tuturor activitatilor tinerilor. Aproape toti rusii cu varste cuprinse intre 14 si 28 de ani erau membri ai Komsomolului. Invariabil, cariera oricarui lider al partidului comunist incepea cu participarea activa in Komsomol, unde ocupa functii de conducere. Structura lui o oglindea pe cea a partidului comunist. Komsomolul controla multe alte domenii: studiul, sporturile, activitatile distractive (programul pentru orice serata sau concert de amatori trebuia supus din timp secretarului Komsomol spre aprobare).
Komsomolul a disparut in 1991, la caderea comunismului. Dar fostii studenti nostalgici se mai reuneau uneori pentru a intona cantece vechi ale caror versuri spuneau: „Nu voi parasi niciodata Komsomolul, voi fi vesnic tanar".
Noile organizatii de tineret ii cauta pe cei care se simt abandonati prin caderea sistemului sovietic. Un numar tot mai mare de tineri se indreapta spre grupurile extremiste, cum sunt capetele rase. Altii intra in miscari mai organizate, noi versiuni ale Komsomolului, al caror membri provin din grupuri de tineret mai mici, apartinand partidelor de extrema stanga. Ele sunt foarte numeroase mai ales in Rusia, unde comunistii conduc administratiile locale. Majoritatea partidelor politice au filiale de tineret. Cele mai puternice sunt ale comunistilor, ale liberalilor de la Iabloko sau ale ultranationalistilor lui Vladimir Jirinovski.
„Cea mai mare realizare a Komsomolului a fost cuprinderea totala. Era o supraorganizatie in care tinerii cu spirit social dezvoltat isi puteau desfasura activitatile", spune Grigori Andreev, 22 de ani, student la drept, unul dintre principalii ideologi de la Novii Gorod. „Organizatia totalitara Komsomol se potrivea ca o manusa sistemului de stat. Orice tanar putea invata aici sa conduca". Infiintat in Sankt Petersburg in urma cu un an, Novii Gorod se lauda cu peste 350 de membri activi si randurile sale continua sa se ingroase. Grupul pretinde ca nu sustine un anumit partid sau orientare politica. Desi politicieni cu influenta - dintre care multi au legaturi cu lumea interlopa - si-au oferit sprijinul financiar, propunerile lor au fost refuzate. Vitali Zukov, 36 de ani, lider al Novii Gorod, nu crede ca e bine ca grupul sa depinda in vreun fel de crima organizata. „Nu avem culoare politica, nici rosie, nici albastra, nici maro; probabil ca suntem putin verzi, fiindca suntem ecologisti". Novii Gorod a primit in schimb sprijinul veteranilor rezistentei din epoca sovietica, printre care muzicienii rock Boris Grebensikov si Andrei Romanov, sau regizorul de film Serghei Debizhev si artistul Serghei Bugaev. Cu ajutorul Novii Gorod, Saigon - legendara cafenea in care boemii Leningradului leneveau pe pervazurile mizere ale ferestrelor band cafele tari si fumand marijuana - s-a mutat de curand la o noua adresa si a adoptat un nou moto: „Rockul impotriva drogurilor".
Potrivit lui Albin Saveliev, vicepresedintele filialei din Sankt Petersburg a Asociatiei Internationale impotriva abuzului si traficului de droguri, aproape jumatate dintre liceenii orasului au consumat droguri macar o data, iar 10 la suta consuma in mod regulat. Anul trecut, in Sankt Petersburg au fost inregistrate 14 000 de crime legate de traficul de droguri si au fost confiscate trei tone de droguri. 5 000 de adolescenti fac astazi parte din programele de dezintoxicare. Alte grupuri de tineret se adreseaza direct adolescentilor aflati in pericol. Clubul Solstitiu - infiintat cu sprijinul Institutului pentru adolescenti, o fundatie locala care reuneste 800 de persoane - ofera ajutor de urgenta tinerilor saraci. Cateva mii in Sankt Petersburg traiesc in bordeie, pivnite si poduri - unii pentru ca nu vor sa se duca acasa, dar majoritatea pentru ca nu au casa. Ei vin la Solstitiu pentru medicamente de dezintoxicare si asistenta, dar si pentru mancare si adapost. „Noi nu le spunem tinerilor ce sa faca. Le sugeram domenii de interes diverse, fara politica", spune Artem Talakin, seful institutului. „Existam ca sistem imun intr-o societate putreda".
Cand Novii Gorod l-a abordat pe Saveliev pentru a dezvolta impreuna o platforma, acesta a recomandat un program antidrog. „Din pacate, au renuntat la el dupa cateva demonstratii zgomotoase si au gasit repede alte puncte de interes", zice Saveliev. „Au inceput sa sprijine campaniile electorale ale unor deputati". El adauga ca ideologia Novii Gorod „nu este pe deplin pusa la punct, si cea mai mare parte a energiei sale se consuma la nivel emotional, fara sa se concretizeze in realizari". Intr-adevar, Novii Gorod isi schimba directia, indreptandu-se spre actiunea politica, desi pana acum rezultatele lipsesc. „Urmarim o cariera; vrem sa participam in alegeri, incepand cu campania municipala", spune Andreev. „Pana la urma cu totii vom intra in politica, vom ajunge in Duma, in administratia prezidentiala, pentru ca cei mai buni tineri din St. Petersburg sunt alaturi de noi… Pentru ca bosorogii de la putere fac doar ce vor ei, nu se poate vorbi de o politica a tinerilor in Rusia". Membrii Novii Gorod spera sa creeze o organizatie nationala de tineret cu sprijinul presedintelui. Vladimir Putin a declarat deja, in timpul interimatului, ca o astfel de organizatie trebuie sa fie infiintata. Filiala Sankt Petersburg a aliantei „Unitatea" a lui Putin, intentioneaza sa preia Novii Gorod si alte doua organizatii si sa creeze o subdiviziune de tineret. Spre deosebire de epoca sovietica, cand insusi cuvantul „politica" era tabu, unii tineri au incredere in procesul politic. „Este o noua generatie de boemi, care nu se opune ordinii sociale, nu se ascunde de politica si spera ca politica sa devina o arta in sine".
Armenia
Politica fara prea multa vlaga
„N-as putea sa va spun de ce prizarea drogurilor este atat de tentanta pentru unii dintre tinerii armeni", afirma Artur Poghosian, seful Departamentului pentru tineret din guvernul de la Erevan. „Cauze posibile ar fi numarul mare de someri, nivelul din ce in ce mai scazut al educatiei si lipsa oricarei ideologii nationale sau constiinte a identitatii in randul unora dintre ei. Concluzia este ca tinerii ajung sa nu mai creada in nimic." Aceasta franchete ar fi de natura sa frapeze intr-o tara in care se manifesta o puternica tendinta de a pastra nemarturisite multe dintre problemele cu care se confrunta societatea.
Explicatia acestei deziluzii se afla in gama de suferinte care macina multe dintre statele fostei Uniuni Sovietice: coruptia din armata si sistemul educational si o multime de supape de eliberare a energiilor irosite. Cifrele oficiale ale somerilor indica 11%, insa unii dintre analisti apreciaza rata reala la 20-40%. Anul trecut, ministrul de interne anunta un numar de 20 000 de narcomani, iar majoritatea studentilor au declarat ca, daca ar avea posibilitatea, ar experimenta si ei droguri.
Tinerii fac parte dintre grupurile sociale lovite puternic de probleme economice severe. Chiar daca din 1988 nu a mai fost facut nici un recensamant, multi dintre cei care-si imaginau viitorul doar in afara granitelor se afla acum printre cele un milion de persoane care au fugit din tara in ultima perioada. Presedintele Robert Kocharian a contrazis recent aceste cifre, afirmand ca sunt exagerate, dar guvernul armean pare sa fi luat in serios pericolul exportului de inteligenta.
Provocarile cu care se confrunta tinerii sunt prezente la tot pasul. La scoala, absenteismul este in crestere, deoarece multora dintre studenti le lipseste motivatia studiului. Este cunoscut faptul ca cei care provin din familii sus-puse sau cei cu parinti cu relatii isi vor lua fara probleme examenele si vor sfarsi prin a obtine locuri de munca bine platite in cadrul unor organizatii internationale cu filiale in Armenia. O stare de resemnare se simte si in randul adolescentilor carora le e teama de efectuarea serviciului militar, din cauza conditiilor grele de viata din armata, confirmate si in rapoartele unor organizatii de aparare a drepturilor omului. Cei instariti, isi cumpara cu 2 000 de dolari scutirea de armata. Sunt multi cei care se tem chiar de pierderea vietii traditionale de familie, deoarece tinerii refuza sa se casatoreasca, iar rata divorturilor este in crestere.
Intr-un efort disperat de a stapani intr-un fel situatia, guvernul a imputernicit Ministerul Culturii, Tineretului si Sportului sa centralizeze problemele tinerilor. Armen Sinanian, seful Departamentului pentru tineret din cadrul ministerului, este constient de gravitatea situatiei si spune ca de rezolvarea chestiunilor privind tineretul va beneficia intreaga societate. Bugetul ministerului, de 100 milioane de drame (183 000 de dolari), a fost insa redus la sfarsitul anului trecut cu 20%. Suma a fost completata cu alte 100 milioane de drame de o fundatie panarmeana a tineretului. Banii sunt destinati studentilor dezavantajati care doresc sa se inscrie la universitate in Erevan. Sinanian adauga: „Tineretul se confrunta cu multe probleme, ca urmare a situatiei interne din tara. Acum vom putea fi in stare sa stabilim o politica la nivel national".
O alta zona de atentie este nevoia de a asigura debusee sociale constructive pentru tineri. Din cauza situatiei economice care se inrautateste mereu, multe familii nu sunt in stare sa-si sprijine copiii. Exista in Armenia cateva locuri de intalnire pentru tineri. Anul trecut, la conferinta diasporei armene, presedintele Kocharian promitea crearea unui centru international pentru tineri destinat a facilita comunicarea intre cei din tara si cei din strainatate.
Reprezentantii ONG-urilor se cam indoiesc de eficienta actiunilor guvernului. Reprosand ca tot ceea ce se intreprinde ramane la stadiul de teorie, ei se manifesta impotriva foarfecei bugetare care afecteaza Ministerul Culturii, Tineretului si Sportului. „Exista o expresie extrem de des utilizata in Armenia", se plange Areg Tadevosian, seful Departamentului Stiintei si Educatiei din Consiliul National al Tineretului. „Tot ce facem, facem pentru copiii nostri! Aceasta fraza implica faptul ca noi gandim strategic. Oricum, guvernul armean nu are o strategie, iar daca acest lucru nu se va schimba, vom esua in toate incercarile".
Belarus
Tinerii merg pe doua carari: extremismul si biserica
„Veti trai mai rau, dar nu pentru mult timp", le promitea concetatenilor sai - în 1998 - presedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukasenko. Cei mai multi dintre acestia însa s-au obisnuit sa cumpere carne si oua la cozi interminabile, sa vada arestari televizate ale unor functionari si directori, iar dupa referendumul din 26 noiembrie 1996 - cand seful statului si-a extins prerogativele si mandatul pana în anul 2001 - nici nu mai spera în vreo schimbare apropiata. Daca însa - fata de grava criza economica ce afecteaza tara - numerosi belarusi vad în autoritarismul presedintelui o alternativa la haosul din administratie, tinerii se impaca mai putin cu aceasta situatie.
Pietre si sange pe strazile Minskului
In primavara anului 1997, televiziunea din Minsk transmitea ample reportaje de la demonstratia din centrul capitalei belaruse a circa 1 000 de tineri ce protestau împotriva regimului. „Priviti aceste chipuri fara nimic omenesc în ele, însetate de distrugere!", îndemna comentatorul, iar cameramanul prezenta insistent chioscurile incendiate de cei carora persoane dubioase le stimulasera apetitul pentru vandalism prin sticle cu vodca distribuite generos. Comentariul si imaginile justificau astfel interventia politiei ce impunea ordinea cu bastoanele, printre cei împinsi spre dube aflandu-se si persoane - femei si batrani - fara legatura cu manifestatia, dar care avusesera neinspiratia sa se afle într-un loc si moment nepotrivite.
Dupa doi ani, la 17 octombrie 1999, 20 000 de tineri umplusera strazile Minskului si îi cereau presedintelui Lukasenko sa demisioneze, denuntand planul sau de unire a Belarus cu Rusia. Totodata, ei protestau împotriva disparitiei liderilor opozitiei, a persecutiilor politice si a prabusirii standardelor de viata. De data aceasta, demonstrantii se pregatisera de lupta. Si în timp ce politia dadea semnalul de atac - numarul manifestantilor ramasi pe traseu diminuandu-se subit la circa 1 000 - grupuri de tineri aruncau cu pietre în politisti, vizandu-i în special pe ofiteri. Potrivit surselor oficiale, 53 de ofiteri de politie au fost raniti atunci, patru dintre ei cunoscand spitalizarea. Nici demonstrantilor nu le-a fost usor, publicul afland ulterior despre bataia pe care au încasat-o cei arestati în sectiile de politie.
Opinia publica din Belarus era împartita în ceea ce priveste alipirea la Rusia: nostalgicii sperau în întoarcerea puterii de altadata a URSS, opozantii militau pentru independenta fata de colosul rus, ale carui picioare de lut mai puteau fi înca strivitoare. Tinerii - în special studentii - au fost în primele randuri ale protestatarilor împotriva celor cateva sute de acorduri bilaterale semnate în cei cinci ani ai procesului de integrare început. In primavara anului 1996, între 10 000 si 50 000 de tineri si-au exprimat astfel opinia pe strazile capitalei belaruse, circa 100 fiind arestati. Dintre acestia, 12 studenti au fost exmatriculati din toate facultatile din tara. In zilele manifestatiilor, profesorii au primit dispozitie sa-i retina pe elevi în scoli. Ceea ce au si facut, atat cat au putut.
Dupa patru ani de la acele evenimente, majoritatea tinerilor se declara deceptionati de traditionala opozitie din tara, considerand-o slaba si ineficienta - constata Alex Znatkevici, reporter la BelaPAN, unica agentie privata de stiri din Belarus. Unii au emigrat în strainatate, altii s-au retras din viata politica. Numerosi tineri însa s-au alaturat organizatiilor de orientare radicala care îsi exprima cu tot mai multa violenta punctul de vedere si optiunile cu privire la solutionarea problemelor politice din tara.
Alternativa patriei, moartea
Rapoartele politiei locale semnaleaza cu îngrijorare ca organizatiile paramilitare „Kraj" (Tara) si „Belii Lehion" (Legiunea alba) au constituit coloana vertebrala a luptelor de strada în timpul tulburarilor din octombrie 1999. Aceste organizatii nu sustin superioritatea etnica sau rasismul, dar utilizeaza o retorica dura antiruseasca. Membrii lor se supun unor regulamente stricte, cautand sa previna infiltrarea de agenti ai serviciilor secrete in structurile proprii. Ideologia „Kraj" pare mai putin accesibila decat cea a „Belii Lehion", a carei deviza „Patria-mama sau moartea!" poate fi întalnita pe peretii metroului din Minsk si pe zidurile cladirilor. Comandantul „Legiunii" este Siarhiei Sislau (32 de ani), unul dintre fostii lideri ai Asociatiei belaruse a persoanelor angajate în serviciul militar la începutul anilor 90. Cei mai multi dintre membrii asociatiei au fost nevoiti sa paraseasca armata dupa venirea la putere a lui Aleksandr Lukasenko. Fostul conducator al asociatiei, Mikalai Stakevici, a devenit liderul partidului de opozitie Narodnaia Hramada, din ai carui membri si-a alcatuit echipa Sislau.
In unitatile „Legiunii" sunt încadrati circa 200 de membri, majoritatea fiind barbati sub 30 de ani. Ei sunt „patrioti care nu sustin nationalismul etnic", cum face - de pilda - Uniunea Nationala Rusa (RNE), declara liderul lor. RNE este o organizatie neonazista, importata în Belarus din Rusia si patronata de autoritatile locale. RNE nu este înregistrata la Ministerul Justitiei, desi circula zvonul ca ar fi finantata de Rusia; membrii ei sunt instruiti de ofiteri ai armatei si politiei din Belarus. „In contrast cu RNE, noi nu-i întrebam pe oamenii care vor sa ni se alature daca au ceva sange semitic", tine sa precizeze, într-un interviu, Sislau. Precizand ca el respecta ideologia altor organizatii din opozitie, seful „Legiunii" afirma ca multi lideri ai opozitiei sunt satisfacuti de actuala situatie din Belarus pentru ca actiunile lor pentru construirea democratiei sunt finantate din donatii occidentale.
Revolutie de catifea, opozitie similara
„Belii Lehion" nu a facut niciodata vreo tentativa de a-si legitima existenta, în contrast cu Partidul Libertatii din Belarus (BPS), pe care Ministerul Justitiei din tara a refuzat sa-l înregistreze. „Este imposibil sa actionezi în concordanta cu legile noastre", opineaza Siarhiei Visotki (28 ani), liderul BPS. „Daca te conformezi unora, regimul va face întotdeauna altele noi. In plus, daca am da autoritatilor lista membrilor partidului (ceruta la eliberarea autorizatiei de functionare) ne-am ridica propriii oameni împotriva noastra". Partidul a fost creat, în 1992, de un grup de studenti ai Universitatii Pedagogice din Minsk, unde învata în acel timp si Visotki. In 1993, ei au organizat o prima demonstratie în Minsk, cerand retragerea totala a trupelor rusesti din Belarus. In prezent, partidul are în jur de 200 de membri la Minsk si filiale în o serie de orase industriale, compuse din cel putin 13 membri fiecare, cei mai multi fiind barbati în jur de 20 ani. Ei îi dezaproba pe liderii opozitiei din Belarus ce vorbesc despre necesitatea unei revolutii de catifea. „Cine se pregateste pentru o revolutie de catifea nu va avea deloc parte de o revolutie", spune, de pilda, Visotki, contestand totusi faptul ca membrii BPS ar fi ultraradicali: „Noi ne situam între conservatorismul european traditional si <<noua dreapta>>... Belarus este, probabil, una dintre putinele tari din Europa ce are nevoie de nationalism. La fel ca oricare partid conservator, noi sprijinim statul belarus si credem ca orice metoda poate fi utilizata pentru a-l apara".
In 1995, Siarhiei Visotki a candidat pentru un loc în consiliul orasului Minsk, obtinand 10 voturi. In noiembrie 1996, el castiga în primul tur de scrutin un mandat în Sovietul Suprem, parlamentul tarii. Dar alegerile sunt înlocuite prin referendumul în urma caruia Lukasenko si-a extins perioada de presedintie pana în anul 2001. Acesta dizolva Sovietul Suprem unicameral cu cei peste 200 de deputati alesi si numeste 110 deputati loiali siesi în camera inferioara a noului parlament. Astfel, victoria obtinuta în primul tur de Siarhiei Visotki a fost anulata.
Ar fi naiv sa se spere în organizarea unor noi alegeri, opineaza dansul, „pentru ca forta poate fi combatuta doar prin alta forta" si deci trebuie facute pregatiri în acest sens la nivel national. Tot atunci, potrivit propriei declaratii, Siarhiei Visotki si-a pierdut respectul pentru multi dintre liderii opozitiei moderate: „Am spus comandantilor regimentelor militare si delegatiilor minerilor sa vina la Sovietul Suprem si sa apere parlamentul împotriva lui Lukasenko. Insa liderii Sovietului Suprem au respins oferta si au plecat la Moscova sa ceara consultatii si ajutor."
Fara teama de nationalism
Intr-o tara în care limba natala este rareori auzita pe strazi dupa secole de politica rusificatoare si unde initiativele culturale belaruse sunt cu regularitate etichetate drept nationalism, BPS nu se teme sa-si pronunte ideile si sloganele pe care multi le descriu drept nationaliste. Buletinul partidului Nas Sliah (Calea noastra) include motto-ul „Belarus mai presus de toate" si o fotografie a lui Visotki în postura asemanatoare celei a unui führer. Desi buletinul nu contine explicit idei rasiste sau promovand superioritatea etnica, în textul lui poate fi întalnit în mod repetat cuvantul „maskali" - termen peiorativ prin care belarusii îi denumesc pe rusi.
BPS are confruntari regulate cu RNE. „Suntem mandri ca în anume locuri avem o prezenta puternica, în care numarul membrilor RNE nu sporeste", afirma dl Visotki. „De exemplu, în orasul Salihorsk (la sud de Minsk) membrii partidului nostru împreuna cu sindicatul minerilor au organizat convorbiri preventive cu tinerii care ar putea fi atrasi de RNE... Nu am recurs la violenta. Intelegem ca cei mai multi membri ai RNE sunt aici tineri belarusi care pot fi castigati de ideile noastre". Puterea de convingere fiind se pare remarcabila, BPS a devenit treptat un competitor pentru RNE si alte grupuri skinhead, extinzandu-si influenta pana si printre fanii fotbalului din Minsk.
Problemele tarii, rezolvate la biserica
In timp ce o parte substantiala a activistilor tinerilor din opozitie se radicalizeaza, liderul celei mai cunoscute organizatii de tineret din opozitie, „Maladii Front" (Frontul tineretului), cauta (si gaseste, dupa opinia sa) în religie raspunsuri la problemele Belarus. Paul Seviarinet (23 ani) s-a alaturat factiunii tinerilor din miscarea de opozitie moderat-nationalista Frontul Popular Belarus (BNF) în 1995 si a luat parte activa la protestele de masa ale opozitiei în 1996-1998. „La acea vreme, cel mai important lucru era sa spargem lantul politienesc si sa încercuim resedinta prezidentiala la circa 10 metri", îsi aminteste dl Seviarinet. „Ideile principale pe care le promovam constau, în general, în lupta împotriva dictaturii si a imperialismului rusesc". Aceste idei i-au atras arestarea de trei ori - în 1997 - pentru activitati antiguvernamentale, iar în 1998 a fost pus sub acuzare pentru proteste împotriva uniunii Belarus-Rusia. A zacut doua luni într-o închisoare si a fost eliberat sub presiunea opiniei publice si a comunitatii internationale, dupa ce initial i se refuzase asistenta juridica a unui avocat renumit, Harry Pahaniala.
In 1997, la conferinta „Maladii Front", 236 de delegati din toata tara l-au ales pe Paul Seviarinet presedinte al organizatiei. Majoritatea membrilor - circa 1 500 - au sub 21 de ani, ba chiar jumatate dintre ei au sub 18 ani (varsta la care se acorda majoratul în Belarus). Spre deosebire de „Belii Lehion" si de BPS, majoritatea membrilor „Maladii Front" sunt femei.
Activitatile „Maladii Front" s-au apropiat de cele ale opozitiei traditionale prin desene graffiti antiguvernamentale, prin arborarea - într-o noapte - a 12 steaguri alb-rosu-alb - pe cladiri si pe stalpi de înalta tensiune. Culorile nationale ale Belarus au devenit simbol al opozitiei dupa tentativa din 1995 a presedintelui Lukasenko de a introduce un drapel în stil sovietic. „In 1999, am avut de ales între a ne mentine doar în opozitie sau a oferi si o alternativa", declara Seviarinet. „Chiar si ideile traditionale ale democratiei, societatii deschise si economiei de piata se dovedisera ineficiente. Crestinismul, care are radacini adanci în istoria Belarus ne-a dat raspunsul."
Problemele principale în Belarus sunt intensificarea autoritatii guvernamentale si amenintarea revansismului rusesc, este de parere liderul „Maladii Front". Exprimandu-si respectul fata de celelalte organizatii, „Belii Lehion", BPS si „Krai", care - în opinia sa - nu pot fi numite destructive („Ei jura, ca si noi, loialitate lui Dumnezeu si Belarus"), dansul considera drept fals conceptul ca „de fortele urii te poti apara doar prin violenta". Admite însa ca si în propria sa organizatie multi aderenti nu-i împartasesc vederile.
Uniunea care dezbina
Militantismul organizatiilor de tineret constituie un raspuns firesc la politica anti-Belarus a autoritatilor tarii, afirma si Vintuk Viasorka, liderul BNF, adaugand ca, daca Rusia anexeaza Belarus, trebuie facute pregatiri pentru razboiul de gherila: moderatii de astazi vor recurge la orice mijloc va fi necesar pentru a salva independenta tarii.
Daca Belarus devine o parte din Federatia Rusa, Seviarinet declara ca va deveni avocatul rezistentei pasnice si al transformarilor graduale - pozitie pe care probabil unii o vor numi tradare. „Priviti Tarile Baltice!", îsi argumenteaza el pozitia. „Ele au fost ocupate mult timp, dar au reusit sa-si pastreze identitatea nationala. Daca nu vrem ca Belarus sa fie sechestrata de Rusia, va trebui s-o transformam spiritualiceste".
In Uniunea intens discutata, R. Belarus va ramane un stat suveran, a carui independenta va fi consolidata, a declarat la 11 aprilie 2000, în Parlament, presedintele Lukasenko. Tinerii care îl ascultau au ramas însa în continuare sceptici.
Macedonia
Un pod istoric separa etniile
Barul cu nume rau printre macedoneni
Stradute întortocheate si stramte, pavate cu piatra alba, ale Orasului vechi din Skopje, îi conduc pe vizitatori spre vestigii otomane - vechea fortareata dezafectata, dar înca impunatoare, moscheea decorativa în care rasuna zilnic rugaciuni si imensa baie turceasca, transformata în sediu al muzeului de arta contemporana. In centrul acestui triunghi turcesc se afla o alee acoperita care duce spre o curte interioara. O cladire cu doua etaje, din caramida rosie, utilizata drept carciuma, înconjoara curtea. In fiecare seara, un bec rosu raspandeste o lumina difuza, rosie, indicand la etajul al doilea intrarea în Kapan An, un popular bar al etnicilor albanezi. Usa este întotdeauna închisa. Ferestre cu geamuri întunecate, tip oglinda, permit portarului sa priveasca nevazut afara si sa-i observe pe cei care vin sa bata la usa.
Kapan An este unul dintre putinele locuri din Skopje în care albanezii, majoritatea musulmani, se pot simti în largul lor. Macedonenii - cei mai multi crestini ortodocsi - vin rareori sa bata la aceasta usa. „Doar adusi de cate un prieten macedonean", relateaza Sonja Magdevski, bursiera Fulbright, participanta la proiectul „Tineretul macedonean, la întalnire cu cultura".
„Se tem sa vina singuri pentru ca îsi închipuie ca li se poate întampla ceva rau, dar nimic de acest gen nu se petrece. Cand albanezii afla ca un macedonean se afla acolo, continua sa-si vada de treburile lor", citeaza ea marturii culese la fata locului.
Emanciparea,
o speranta relativa
In Kapan An, albanezii pot dansa, bea si vorbi liber, spre deosebire de barurile macedonene, unde simt adesea ca nu sunt bineveniti. Incidente nu au loc tot timpul, dar cand se întampla, situatia în care sunt pusi îi determina sa nu mai revina acolo. „De exemplu, daca mergem într-un grup de prieteni la o cafenea macedoneana si începem sa vorbim în albaneza, oamenii de acolo încep sa ne arunce priviri încruntate cu speranta ca vom pleca", relateaza Toni (20 de ani), student la Informatica.
„Macedonenii te provoaca si asteapta sa începi bataia pentru ca apoi sa-i poata blama pe albanezi si sa întretina ideea ca albanezii sunt scandalagii", adauga sora lui, Nora, studenta la Stiinte economice. „Prietenii nostri stiu: noi nu declansam niciodata incidente. Doar ne asezam la masa sau plecam; nu vrem sa ne batem pentru lucruri stupide, fara nici un efect."
Un vechi pod turcesc peste raul Vardar uneste Orasul vechi cu restul capitalei macedonene. Oameni din diferite grupari etnice îl utilizau altadata, cand mergeau în magazinele micute, pravaliile cu dulciuri si restaurantele pline de fum însirate pe strazi. In special în noptile de vara era aglomerat, cand tinerii se duceau la cafenelele în aer liber pana seara tarziu.
Acum, putini tineri macedoneni se mai aventureaza pe pod noaptea, indiferent de anotimp. Multi dintre ei spun ca nu este sanatos s-o faca, dar nu-si sustin afirmatia. Poate ca deschiderea intervenita în cultura etnicilor albanezi, în special a femeilor, i-a determinat pe acestia sa-si reduca prezenta în viata nocturna a orasului, facand ca localurile macedonenilor sa para mai putin atractive. Multi macedoneni - ca si albanezi, de altfel - se declara în favoarea emanciparii tineretului albanez cu speranta ca astfel va fi realizata o societate cu adevarat interetnica. Aceasta ar trebui sa se traduca printr-o diversificare sporita a vietii sociale, dar de obicei - în apropiere de Kapan An si de o serie de alte cafenele albaneze - strazile raman relativ goale cand se însereaza. Podul, care altadata era o cale de legatura, în prezent a devenit o linie de demarcatie
.
Lectiile de animozitate
Vazuta din exterior, Macedonia pare a fi o tara plina de culoare, cu diverse grupuri etnice care traiesc mai mult sau mai putin armonios împreuna. Dar o privire mai atenta descopera ca, în Macedonia, cele doua grupuri etnice principale - în afara de tranzactiile comerciale - au rareori o viata sociala împreuna. Desigur, exista si exceptii. Fiecare are cel putin un prieten macedonean sau albanez, dar acestia sunt cunostinte. Diverse persoane au relatii mixte, dar - iarasi - acestea nu constituie ceva obisnuit si nu încalca regula generala de a fi mentinute cu extrema dificultate. Presiunea exercitata din ambele parti - a familiei si a prietenilor - îi descurajeaza sa se amestece prea strans cu „ceilalti".
Barbatilor le este mai usor sa ajunga la conciliere decat femeilor. „Din partea albaneza, un barbat poate avea o prietena macedoneanca, dar o femeie nu poate avea un prieten macedonean. Ei pot fi împreuna daca doresc cu adevarat, dar femeia va capata automat o reputatie proasta. Iar pentru macedoneni este chiar mai dificil sa se întalneasca cu o persoana de etnie albaneza, indiferent daca este barbat sau femeie, pentru ca prietenii lor încep sa le faca zile fripte si sa-i influenteze negativ. „Si asta chiar daca relatia tinde sa se transforme în ceva serios (într-un mariaj, de pilda)."
Motivele cel mai des citate pentru aceasta situatie sunt religia si limba, dar rareori se recunoaste ca exista o animozitate istorica, suspiciune si segregare. „Sunt oameni care te urasc automat daca afla ca esti albanez, fara sa încerce macar sa te cunoasca", spune Toni. „Oamenii îsi învata copiii aceasta dusmanie, nu doar macedonenii, ci si albanezii", adauga Nora. „Cand un copil creste într-un mediu negativ, el începe sa urasca, de asemenea, fara motiv. Televiziunea are multa influenta. Programele de stiri arata doar partile negative ale lucrurilor si nu întotdeauna adevarul. Ea dezvolta astfel ignoranta si ura. Un albanez trebuie sa fie tratat în mod egal cu un macedonean si invers. Aceasta ar fi solutia pentru niste relatii interetnice corecte."
Uniti prin istorie si saracie
Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia si Turcia îsi au fiecare cultura proprie, dar similitudinile dintre aceste culturi sunt mai numeroase decat diferentele. Este rezultatul firesc al interdependentei si influentei sporite pe care a avut-o, periodic, o natiune sau alta. Traind de secole alaturi, în Macedonia, etnicii albanezi au capatat acelasi temperament cu macedonenii. Dar continua sa se mandreasca cu ceea ce îi identifica: cultura, istoria si obiceiurile. Fac parte toti, de fapt, din aceeasi mare familie balcanica.
Intrebati daca exista si alte caracteristici care i-ar uni pe cetatenii Macedoniei, fara deosebire de grupare etnica, albanezii raspund: „Saracia". „Si o anume dezabuzare", ar fi putut adauga. „Daca nu minti, nu înseli si nu furi, în aceasta tara nu vei avea niciodata nimic", spune Toni. „Despre cineva care poseda o masina luxoasa sau o casa noua, frumoasa, poti afirma aproape sigur ca a avut de-a face cu coruptia sau ca a facut ceva ilegal pentru a-si castiga averea. Cine a avut bani dinainte de destramarea RSF Iugoslavia, poate demara o activitate comerciala sau sa faca ceva pentru sine însusi, dar sa reuseasca cineva într-o afacere pornind de la zero este aproape imposibil."
Aceste sentimente sunt de înteles în contextul situatiei economico-sociale prezente din Macedonia. Aproximativ 35 % din populatie, daca nu chiar mai mult, se afla în somaj. Familii cu una sau doua persoane încadrate în munca în perioada în care Macedonia înca nu devenise FYROM sunt bucuroase în prezent daca macar un membru al lor are serviciu si daca acea persoana castiga o treime din vechiul sau salariu. Costul ridicat al hranei, petrolului, îmbracamintei si locuintei, al marfurilor (majoritatea importate din Occident cu preturi umflate) ridica probleme insurmontabile pentru cetateni.
Nora si Toni provin dintr-o familie relativ înstarita a clasei de mijloc din Skopje. Ambii parinti au studii superioare, au facut (si fac) parte dintre „gulerele albe". Tatal este inginer electrotehnist, iar mama - profesor universitar de limba albaneza. Asadar, cei doi frati îsi pot permite sa studieze amandoi la facultate, sa locuiasca amandoi în casa parinteasca si sa primeasca bani de la parinti pentru a-si satisface mici capricii. Dar semnele recesiunii se anunta: uneori calculele parintilor difera de ale copiilor, iar solicitarile acestora din urma sunt luate în consideratie cu întarziere.
Un viitor mai bun, cu locuri pentru toti
Ei înteleg, totusi, ca sunt relativ norocosi în comparatie cu altii si ca viitorul este nesigur pentru toata lumea. Chiar daca absolva o facultate de prestigiu si gasesc de lucru, tinerii nu-si pot permite sa cumpere, de pilda, un apartament sau sa stranga bani suficienti pentru a calatori în strainatate. Cu un salariu mediu de 250$ pe luna, daca locuiesc cu parintii lor ei se pot muta într-o casa proprie dupa cel putin 10 ani. Dar le place sa creada ca nu studiaza fara rost, ca pregatirea si educatia lor îi vor ajuta sa gaseasca un loc de munca pe masura stradaniilor si meritelor.
„Mi-ar placea sa fiu manager la o firma mare si sa am un birou cu ferestre uriase, propriul meu computer si haine frumoase", spune Nora, care viseaza sa devina om de afaceri. „Eu as vrea sa obtin un serviciu bun, o familie, o casa mare si o masina frumoasa, ba chiar mai multe", afirma Toni.
Etnicii albanezi au încredere în viitorul Macedoniei si, chiar daca îsi doresc sa calatoreasca peste hotare pentru a vedea cum se traieste în alte tari, îsi propun sa revina pentru ca în Macedonia se afla casa si familia lor, ceea ce li se pare cel mai important lucru. Conditiile modeste de viata nu-i sperie.
Tinerii vor ca situatia actuala sa se schimbe, iar patrunderea Internetului, muzicii occidentale, televiziunii si computerelor echivaleaza cu progresul. Macedonia fiind însa o tara mica, cei 200 000 de refugiati albanezi din Kosovo le-au agravat temerile de instabilitate. Isi ajuta totusi conationalii cum pot.
Nora lucreaza la Stenkovic, cea mai mare tabara de refugiati, cautandu-i prin mesaje pe membrii separati ai familiilor. Toni le introduce numele într-o banca de date computerizata cu speranta ca aceasta le va facilita regasirea. Si ei si colegii lor lucreaza în fiecare zi, între orele 9 si 16, uneori chiar mai tarziu, si în weekend-uri, dar îsi simt rasplatite eforturile cand reusesc sa adune la un loc vreo familie risipita de razboi. Ar vrea atunci sa comunice lumii întregi ca dezbinarea nu a adus niciodata ceva bun nimanui, iar ranile razboaielor pot fi vindecate si uitate doar prin eforturi comune. Ceea ce - de fapt - se învata permanent la lectiile de istorie, dar - de obicei - se si uita repede.
:ciupos: :ciupos:
Sper sa va placa………ashtept opiinii pe baza acestui reportaj!!!
IN Europa rasariteana
Numai tanar sa nu fii...
A trecut un deceniu de la moartea comunismului in Europa si fostele sale victime mai alearga inca ametite sa-si gaseasca loc in lumea civilizata. Cel mai sincer barometru al schimbarii, tinerii sufera crunt transformarea societatilor in care traiesc. Teama de necunoscut si speranta. Lumina si amenintarea umbrelor trecutului. Am surprins cateva secvente de viata adevarata dintr-un manunchi de tari est-europene ravasite de inertia tavalugului comunist. Moldova, Croatia, Rusia, Macedonia, Armenia, Belarus isi dezvaluie dramele si iluziile.
Grupaj realizat de
Odette Hanganu, Titel Folea,
Dan Gheorghiu
©Transitions
Croatia
Cartelul dalmatian
La doua noaptea, pe strazile medievale ale orasului Split se iteste o pustoaica cu parul lins si ravasit din cauza mersului haotic. Ai zice ca-i beata daca figura-i transfigurata nu ar trada urmele drogurilor. E in ultimul hal, dar are inca putere sa ajunga la intalnirea din curtea scolii. O asteapta prietenaei, de gatul careia se agata cu un ultim efort.
Portul de pe coasta Adriaticii are un misterios dar al disimularii in fata ochiului curios al turistului. Doar daca reusesti sa tragi de limba vreun localnic, afli ca ai ajuns intr-o urbe celebra pentru narcomanii, crimele violente si letargia din randul tinerilor. Altfel, ar putea fi un oras aristocratic care pare sa trosneasca din toate incheieturile de atata prosperitate.
Zidurile din Split sunt de ani de zile un barometru al starii de spirit a tinerilor. In anii 80, pe peretii palatului lui Diocletian scria cu grafitti „Generatia norocoasa". Dupa un deceniu, zidurile spuneau cu totul altceva: „Puscariasii din Split", „Papa Ioan Paul al II-lea" sau „Nu sunt in criza, sunt plictisit". Exista si reversul medaliei. Cel mai mare oras al Dalmatiei, cu o populatie totala de aproape 300 000 de locuitori produce un numar substantial de atleti de prima mana si este un faimos furnizor de baschetbalisti pentru NBA. Rar vezi un croat sub un metru si 75 de centimetri inaltime si cu inceput de burta. Iar cautatorii de top-modele s-ar pierde printre afroditele suple de pe malul Adriaticii.
Pentru unii, Splitul miroase inca a heroina. Un dependent de droguri a parasit orasul pentru a scapa de narcomanie. A stat o perioada in Zagreb, iar cand a crezut ca viciul l-a parasit s-a reintors acasa. „Eram in trenul de Split si ma gandeam ce bine e ca am scapat de viciu si ca de-acum voi deveni un om normal. Dar cand trenul a oprit la Kastel (la aproape 20 de kilometri de Split) mi-am dat seama ca-mi voi prepara o doza imediat ce voi ajunge acolo. Asta-i Splitul!"
Split are astazi 23 000 de someri din 300 000 de locuitori. Cele mai mari trei furnizoare de locuri de munca inainte de razboi - uzina constructoare de vapoare, fabrica de incaltaminte si echipament sportiv Diokom (fosta Jugoplastika) si lantul de magazine Dalma - aveau peste 30 000 de angajati. Azi ele asigura slujbe doar pentru 8 000 de oameni. Distrugerea economica a dus la ceea ce sociologii numesc anomie, o conditie sociala ce se caracterizeaza prin eliminarea completa a normelor si valorilor. Efectul cel mai devastator a fost resimtit de tinerii din Split.
Dintre cei 100 000 de tineri care au parasit Croatia din 1991 incoace, cei mai multi provin din Split. „Cel mai important lucru pentru mine acum este sa intru intr-un program postuniversitar la Budapesta", spune Sizana Kunac, studenta la sociologie. „Splitul este un oras minunat - daca nu te deranjeaza nesiguranta economica si de orice alta natura. Pe mine ma deranjeaza".
Pentru Sizana, deranjul e destul de mare, pentru ca tine probabil cont de cresterea dramatica a ratei tuturor aspectelor patologiei sociale, de la dependenta de droguri la violenta, sinucideri si crime.
Dar daca se mai tine cont si de statisticile furnizate de presedintele comisiei guvernamentale impotriva abuzului de droguri, Splitul apare ca un oras deasupra caruia traficantii presara „in ploaie" zeci, sute de kilograme de heroina, drog cu o traditie de aproape 15 de ani. Recent au aparut cocaina si ecstasy, dar nu au cunoscut popularitatea heroinei. Asta pentru ca „Splitul nu e deloc un oras pentru cocaina", dupa cum spune Slavko Sakoman, presedintele comisiei impotriva abuzului de droguri. „Cocaina este un drog pentru ritm si viteza, pentru tinerii de succes… si nu prea se gasesc astfel de oameni in Split pentru ca negotul cu cocaina sa devina profitabil pentru traficanti. Cetatenii din Split, in special tinerii, sunt adanciti intr-o criza totala si de aceea sunt un mediu ideal pentru heroina: drogul visarii si al inchistarii. Fara indoiala, temperamentul tinerilor frustrati din Split a favorizat raspandirea heroinei".
In ultimii zece ani, 140 de persoane din Split si suburbii, cu varsta medie de 25 de ani, au murit in urma unor supradoze de heroina. Din cei 5 000 de dependenti de heroina inregistrati oficial in Croatia, 1 600 sunt in Split, adica o treime. Numai anul trecut politia din Split a luat in colimator alti 552 de consumatori de droguri, dintre care 79 erau minori. In fiecare zi se vinde pana la o jumatate de kilogram de heroina. Cu alte cuvinte, in fiecare an pe strazile din Split circula intre 150 si 200 kilograme de heroina. Se estimeaza ca cei 1 600 de dependenti oficiali din Split (numarul real este probabil mai mare) cheltuiesc in jur de 9 milioane de dolari pe an pentru heroina. Adaugati la banii cheltuiti pe cocaina, ecstasy si drogurile mai slabe, rezulta o contributie totala a orasului la negotul cu droguri de 22 milioane de dolari pe an, mai mult de jumatate din bugetul anual al orasului Split. Desi cifrele pot sa nu para mari in comparatie cu consumul de droguri din alte tari, fenomenul este neobisnuit in conditiile in care orasele croate nu au fost niciodata urbane in sensul industrial al termenului. Societatea si familia au avut grija de indivizi. Probabilitatea ca unul sa se rupa de ele si sa se apuce de heroina, de pilda, era aproape nula. In anii 1990, Split a mai fost dominat si de raspandirea violentei, influentata in principal de razboi si de cresterea dependentei de droguri. Combinatia droguri-violenta a devenit evidenta la sfarsitul anului 1998, cand o afacere cu droguri ratata a dus la uciderea a trei traficanti si la ranirea altor cinci. Astfel de scene nu se mai vazusera pana atunci in Split. Crimele erau extrem de rare in Iugoslavia socialista. Marija Definis Gojanovic, expert in medicina legala la departamentul de patologie si medicina legala de la spitalul clinic din Split, care a cercetat multi ani fenomenul criminal si al sinuciderilor din Dalmatia, confirma ca anii 90 au vazut o crestere importanta in acest domeniu. Doar o treime din cei care s-au sinucis in anii 90 aveau loc de munca. „Razboiul a influentat cresterea numarului de sinucideri prin furnizarea de noi metode", spune ea, adaugand ca din ce in ce mai multi folosesc armele de foc. Desi rata sinuciderilor in restul Croatiei a ramas neschimbata de la sfarsitul razboiului, ea a crescut in zona Splitului. Cei mai multi sinucigasi croati au intre 55 si 69 de ani. Doar la Split majoritatea sunt tineri si de varsta medie. Criminalii si victimele lor sunt, de asemenea, tineri. S-a schimbat si structura violentei, trecand de la caminele private in piata publica - pe strazi, in cafenele, restaurante si discoteci. Inaintea razboiului din 1991-1995, cauzele violentelor erau disputele juridice si relatiile incordate intre familii sau cunostinte apropiate. „Astazi apar conflicte fara motive clare intre cunostinte sau oameni care nici nu se cunosc intre ei", spune Gojanovic. „Cred ca este vorba de o generatie care nu mai cauta ceva, nici nu mai da nimic, pentru ca nu mai crede in nimic si nu mai vrea nimic." Anul trecut, Vesna Dorotka, singurul psiholog de copii de la spitalul clinic din Split, scria in cotidianul local Slobodna Dalmacija ca sapte fete cu varsta cuprinsa intre 7 si 11 ani au incercat sa se sinucida in decurs de doua luni. „Sunt in profesia asta de 30 de ani, dar nu am vazut niciodata asa ceva", scria ea. „Din fericire, toate tentativele au esuat, dar sinistrul simptom al disolutiei familiei din Split continua sa existe. Parintii sunt atat de preocupati sa lupte pentru subzistenta, incat intreaga lor anxietate si stresul se reflecta in comportamentul copiilor lor".
Revenind la perceptia unui turist balcanic, ea se afla intr-o oarecare contradictie cu afirmatiile psihologului de copii. Pe strazile Splitului, adolescentii ambaleaza de zor motoarele puternice ale motocicletelor japoneze, iar tinerii mai copti scrasnesc din cauciucurile masinilor decapotabile, unele dintre ele purtand chiar emblema calutului cabrat de la Ferrari.
Moldova
Duios Anastasia pleca
La Chisinau, pana si Hitler isi vinde scump pielea: „Mein Kampf" costa 15 dolari. E mult pentru tinerii capitalei est-europene. E mult chiar si pentru moldoveanca Anastasia, studenta intr-un oras capitalist, revenita acasa, in vizita, dupa multi ani petrecuti in strainatate. „Cea mai scumpa carte costa cam 50 de dolari. Imposibil de cumparat in Moldova". Aceasta suma reprezinta salariul unui muncitor din Chisinau. Daca lectura e costisitoare, macar distractia ar putea avea un pret avantajos. „Eronat", ne contrazice moldoveanca scolita in capitalismul consacrat. „Nu foarte des ai aici o asa ocazie. Nu-s bani in plus pentru distractii". Multi strang o saptamana intreaga bani de buzunar pentru o seara pe ringul de dans in week-end.. Dupa ani de haladuire printre straini, tot Anastasia este cea care si-a invitat prietenele la discoteca in orasul natal. „Nu le mai vazusem demult. S-au maritat una dupa alta. La 18 ani aveau deja copii. Acum, dupa ce Moldova a ramas singura si neajutorata, si-au pierdut lucrul". Cele doua tinere femei si-au pierdut si barbatii. Una a ramas chiar vaduva. „Le ascultam si nu credeam in ghinionul lor: frumoase, destepte, dar fara noroc". Ghinionul unei Moldove intregi.
La Chisinau, intrarea la discoteca e de 20 de lei, cam doi dolari, patru la suta din salariul unui tanar. Pentru multi dintre moldoveni, o gramada de bani. „Dar merita sa platesti pentru a scapa de energiile negative! Am fost uimita cand in boxe am auzit muzica celor de la <<3sud-est>>: Tu esti vinovat". Toata sala a fost in delir, ascultandu-i pe cei trei romani. Ceva imposibil pentru muzica romaneasca cu patru ani in urma. Si rusi, si moldoveni dansau impreuna. „Unde erau, Doamne, problemele pe care le aveau ei in urma cu zece ani!". Sistemul impus de comunisti s-a risipit ca fumul si moldovenii au inceput sa orbecaie pierduti. La inceput s-au lovit de problema nationalitatii. „Cine eram noi? Moldoveni sau romani?" Cei mai nelamuriti au fost tinerii. Incertitudinea s-a agravat o data cu somajul si saracia. „Majoritatea sufera de somaj si de... dezamagire. In mintea lor a incoltit atunci gandul emigrarii". Procentele seci ale statisticilor explica singure motivul acestei migratii: peste un sfert din numarul total al somerilor au varste cuprinse intre 16 si 24 de ani. Doar o infima parte dintre acestia au studii superioare. „Cand vezi ca tara se duce la vale si tot la vale, nu mai ai nici o nadejde pentru vremuri mai frumoase. Daca lucru nu e, nici bani...".
In ultimii opt ani, procentul slujbelor oferite de statul moldovean a scazut la jumatate. Din ce in ce mai multi tineri cocheteaza cu ideea de a-si pune pe picioare propriile firme. Firmele mici au fost calificate intr-un raport al PNUD (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) drept „sectorul de supravietuire". Ele aproape ca si-au dublat numarul intre 1994 si 1997, ajungand la 15 621. Raportul mai arata ca acest sector reprezinta un refugiu pentru cei care si-au pierdut locul de munca, au fost lasati la vatra din armata sau sunt prea tineri ori prea batrani ca sa intereseze companiile mari. Companiile mici din Moldova reprezinta 83 la suta din totalul firmelor, 30 la suta din schimbarile ce au avut loc in economia moldoveneasca si 12 la suta din totalul locurilor de munca. Potrivit unui sondaj efectuat de Academia de Stiinte, 61 la suta din absolventii de liceu vor sa detina propria lor firma si numai 4,2 la suta se orienteaza spre locuri de munca platite de la bugetul de stat. O criza in plus intr-o tara care are nevoie de conducatori puternici.
Moldova a devenit un teren numai bun pentru ca mafia si coruptia sa-si intinda tentaculele pentru a-i insfaca pe tineri. „Azi, ei nu au altceva de facut decat sa fure, sa cerseasca sau sa emigreze".
Potrivit reprezentantului firmei de consultanta pentru imigrari Green&Spiegel, majoritatea emigrantilor sunt persoane de pana in 30 de ani, „in floarea varstei". Pana si oamenii de afaceri de succes din Moldova vor sa plece din tara, pentru ca nu pot face „afaceri cinstite" acolo unde autoritatile sunt corupte, iar criminalitatea si „racketingul" la vedere. De cand si-a deschis filiala in Moldova, in noiembrie 1999, Green&Spiegel a primit 150 de cereri de consultanta juridica pentru emigrare - dintre care 30 au primit deja aprobarea.
Tinerii mai capabili ajung in universitatile Europei Occidentale si in Statele Unite. Sau in Romania. Guvernul de la Bucuresti ofera in fiecare an conditii de studiu pentru 1 000 de studenti moldoveni. Multi dintre cei plecati la scolit in strainatate nu se mai intorc niciodata. „Nici eu n-o sa ma mai intorc", confirma cu tristete Anastasia.
Pentru restul tinerilor drumul spre lumea buna e din ce in ce mai greu. In ultima vreme emigrarea pare aproape imposibila pentru ca cele mai multe state europene nu mai primesc emigranti din fosta URSS. Ei nu se lasa. Incearca orice combinatie care le-ar putea aduce un bilet pentru Occident. Nu mai cred in politicieni si in promisiunile lor. Nu mai cred nici macar ca Moldova lor se va redresa asa de curand. „Poate peste o suta de ani!"
Rusia
Lupta cu bosorogii puterii
O suta de tineri in geci kaki si negre, cu ghete Doc Marten's si sepci de baseball, stau in semicerc in mijlocul bulevardului Nevskii Prospekt, principala artera a orasului Sankt Petersburg. Liderul lor striga intr-o portavoce: „Moarte! Moarte traficantilor!" Este mitingul celor de la de Novii Gorod - Orasul Nou -, una dintre multele organizatii de tineret care umplu spatiul lasat gol de Komsomol (Liga Tineretului Comunist). Timp de peste 70 de ani ea detinuse monopolul asupra tuturor activitatilor tinerilor. Aproape toti rusii cu varste cuprinse intre 14 si 28 de ani erau membri ai Komsomolului. Invariabil, cariera oricarui lider al partidului comunist incepea cu participarea activa in Komsomol, unde ocupa functii de conducere. Structura lui o oglindea pe cea a partidului comunist. Komsomolul controla multe alte domenii: studiul, sporturile, activitatile distractive (programul pentru orice serata sau concert de amatori trebuia supus din timp secretarului Komsomol spre aprobare).
Komsomolul a disparut in 1991, la caderea comunismului. Dar fostii studenti nostalgici se mai reuneau uneori pentru a intona cantece vechi ale caror versuri spuneau: „Nu voi parasi niciodata Komsomolul, voi fi vesnic tanar".
Noile organizatii de tineret ii cauta pe cei care se simt abandonati prin caderea sistemului sovietic. Un numar tot mai mare de tineri se indreapta spre grupurile extremiste, cum sunt capetele rase. Altii intra in miscari mai organizate, noi versiuni ale Komsomolului, al caror membri provin din grupuri de tineret mai mici, apartinand partidelor de extrema stanga. Ele sunt foarte numeroase mai ales in Rusia, unde comunistii conduc administratiile locale. Majoritatea partidelor politice au filiale de tineret. Cele mai puternice sunt ale comunistilor, ale liberalilor de la Iabloko sau ale ultranationalistilor lui Vladimir Jirinovski.
„Cea mai mare realizare a Komsomolului a fost cuprinderea totala. Era o supraorganizatie in care tinerii cu spirit social dezvoltat isi puteau desfasura activitatile", spune Grigori Andreev, 22 de ani, student la drept, unul dintre principalii ideologi de la Novii Gorod. „Organizatia totalitara Komsomol se potrivea ca o manusa sistemului de stat. Orice tanar putea invata aici sa conduca". Infiintat in Sankt Petersburg in urma cu un an, Novii Gorod se lauda cu peste 350 de membri activi si randurile sale continua sa se ingroase. Grupul pretinde ca nu sustine un anumit partid sau orientare politica. Desi politicieni cu influenta - dintre care multi au legaturi cu lumea interlopa - si-au oferit sprijinul financiar, propunerile lor au fost refuzate. Vitali Zukov, 36 de ani, lider al Novii Gorod, nu crede ca e bine ca grupul sa depinda in vreun fel de crima organizata. „Nu avem culoare politica, nici rosie, nici albastra, nici maro; probabil ca suntem putin verzi, fiindca suntem ecologisti". Novii Gorod a primit in schimb sprijinul veteranilor rezistentei din epoca sovietica, printre care muzicienii rock Boris Grebensikov si Andrei Romanov, sau regizorul de film Serghei Debizhev si artistul Serghei Bugaev. Cu ajutorul Novii Gorod, Saigon - legendara cafenea in care boemii Leningradului leneveau pe pervazurile mizere ale ferestrelor band cafele tari si fumand marijuana - s-a mutat de curand la o noua adresa si a adoptat un nou moto: „Rockul impotriva drogurilor".
Potrivit lui Albin Saveliev, vicepresedintele filialei din Sankt Petersburg a Asociatiei Internationale impotriva abuzului si traficului de droguri, aproape jumatate dintre liceenii orasului au consumat droguri macar o data, iar 10 la suta consuma in mod regulat. Anul trecut, in Sankt Petersburg au fost inregistrate 14 000 de crime legate de traficul de droguri si au fost confiscate trei tone de droguri. 5 000 de adolescenti fac astazi parte din programele de dezintoxicare. Alte grupuri de tineret se adreseaza direct adolescentilor aflati in pericol. Clubul Solstitiu - infiintat cu sprijinul Institutului pentru adolescenti, o fundatie locala care reuneste 800 de persoane - ofera ajutor de urgenta tinerilor saraci. Cateva mii in Sankt Petersburg traiesc in bordeie, pivnite si poduri - unii pentru ca nu vor sa se duca acasa, dar majoritatea pentru ca nu au casa. Ei vin la Solstitiu pentru medicamente de dezintoxicare si asistenta, dar si pentru mancare si adapost. „Noi nu le spunem tinerilor ce sa faca. Le sugeram domenii de interes diverse, fara politica", spune Artem Talakin, seful institutului. „Existam ca sistem imun intr-o societate putreda".
Cand Novii Gorod l-a abordat pe Saveliev pentru a dezvolta impreuna o platforma, acesta a recomandat un program antidrog. „Din pacate, au renuntat la el dupa cateva demonstratii zgomotoase si au gasit repede alte puncte de interes", zice Saveliev. „Au inceput sa sprijine campaniile electorale ale unor deputati". El adauga ca ideologia Novii Gorod „nu este pe deplin pusa la punct, si cea mai mare parte a energiei sale se consuma la nivel emotional, fara sa se concretizeze in realizari". Intr-adevar, Novii Gorod isi schimba directia, indreptandu-se spre actiunea politica, desi pana acum rezultatele lipsesc. „Urmarim o cariera; vrem sa participam in alegeri, incepand cu campania municipala", spune Andreev. „Pana la urma cu totii vom intra in politica, vom ajunge in Duma, in administratia prezidentiala, pentru ca cei mai buni tineri din St. Petersburg sunt alaturi de noi… Pentru ca bosorogii de la putere fac doar ce vor ei, nu se poate vorbi de o politica a tinerilor in Rusia". Membrii Novii Gorod spera sa creeze o organizatie nationala de tineret cu sprijinul presedintelui. Vladimir Putin a declarat deja, in timpul interimatului, ca o astfel de organizatie trebuie sa fie infiintata. Filiala Sankt Petersburg a aliantei „Unitatea" a lui Putin, intentioneaza sa preia Novii Gorod si alte doua organizatii si sa creeze o subdiviziune de tineret. Spre deosebire de epoca sovietica, cand insusi cuvantul „politica" era tabu, unii tineri au incredere in procesul politic. „Este o noua generatie de boemi, care nu se opune ordinii sociale, nu se ascunde de politica si spera ca politica sa devina o arta in sine".
Armenia
Politica fara prea multa vlaga
„N-as putea sa va spun de ce prizarea drogurilor este atat de tentanta pentru unii dintre tinerii armeni", afirma Artur Poghosian, seful Departamentului pentru tineret din guvernul de la Erevan. „Cauze posibile ar fi numarul mare de someri, nivelul din ce in ce mai scazut al educatiei si lipsa oricarei ideologii nationale sau constiinte a identitatii in randul unora dintre ei. Concluzia este ca tinerii ajung sa nu mai creada in nimic." Aceasta franchete ar fi de natura sa frapeze intr-o tara in care se manifesta o puternica tendinta de a pastra nemarturisite multe dintre problemele cu care se confrunta societatea.
Explicatia acestei deziluzii se afla in gama de suferinte care macina multe dintre statele fostei Uniuni Sovietice: coruptia din armata si sistemul educational si o multime de supape de eliberare a energiilor irosite. Cifrele oficiale ale somerilor indica 11%, insa unii dintre analisti apreciaza rata reala la 20-40%. Anul trecut, ministrul de interne anunta un numar de 20 000 de narcomani, iar majoritatea studentilor au declarat ca, daca ar avea posibilitatea, ar experimenta si ei droguri.
Tinerii fac parte dintre grupurile sociale lovite puternic de probleme economice severe. Chiar daca din 1988 nu a mai fost facut nici un recensamant, multi dintre cei care-si imaginau viitorul doar in afara granitelor se afla acum printre cele un milion de persoane care au fugit din tara in ultima perioada. Presedintele Robert Kocharian a contrazis recent aceste cifre, afirmand ca sunt exagerate, dar guvernul armean pare sa fi luat in serios pericolul exportului de inteligenta.
Provocarile cu care se confrunta tinerii sunt prezente la tot pasul. La scoala, absenteismul este in crestere, deoarece multora dintre studenti le lipseste motivatia studiului. Este cunoscut faptul ca cei care provin din familii sus-puse sau cei cu parinti cu relatii isi vor lua fara probleme examenele si vor sfarsi prin a obtine locuri de munca bine platite in cadrul unor organizatii internationale cu filiale in Armenia. O stare de resemnare se simte si in randul adolescentilor carora le e teama de efectuarea serviciului militar, din cauza conditiilor grele de viata din armata, confirmate si in rapoartele unor organizatii de aparare a drepturilor omului. Cei instariti, isi cumpara cu 2 000 de dolari scutirea de armata. Sunt multi cei care se tem chiar de pierderea vietii traditionale de familie, deoarece tinerii refuza sa se casatoreasca, iar rata divorturilor este in crestere.
Intr-un efort disperat de a stapani intr-un fel situatia, guvernul a imputernicit Ministerul Culturii, Tineretului si Sportului sa centralizeze problemele tinerilor. Armen Sinanian, seful Departamentului pentru tineret din cadrul ministerului, este constient de gravitatea situatiei si spune ca de rezolvarea chestiunilor privind tineretul va beneficia intreaga societate. Bugetul ministerului, de 100 milioane de drame (183 000 de dolari), a fost insa redus la sfarsitul anului trecut cu 20%. Suma a fost completata cu alte 100 milioane de drame de o fundatie panarmeana a tineretului. Banii sunt destinati studentilor dezavantajati care doresc sa se inscrie la universitate in Erevan. Sinanian adauga: „Tineretul se confrunta cu multe probleme, ca urmare a situatiei interne din tara. Acum vom putea fi in stare sa stabilim o politica la nivel national".
O alta zona de atentie este nevoia de a asigura debusee sociale constructive pentru tineri. Din cauza situatiei economice care se inrautateste mereu, multe familii nu sunt in stare sa-si sprijine copiii. Exista in Armenia cateva locuri de intalnire pentru tineri. Anul trecut, la conferinta diasporei armene, presedintele Kocharian promitea crearea unui centru international pentru tineri destinat a facilita comunicarea intre cei din tara si cei din strainatate.
Reprezentantii ONG-urilor se cam indoiesc de eficienta actiunilor guvernului. Reprosand ca tot ceea ce se intreprinde ramane la stadiul de teorie, ei se manifesta impotriva foarfecei bugetare care afecteaza Ministerul Culturii, Tineretului si Sportului. „Exista o expresie extrem de des utilizata in Armenia", se plange Areg Tadevosian, seful Departamentului Stiintei si Educatiei din Consiliul National al Tineretului. „Tot ce facem, facem pentru copiii nostri! Aceasta fraza implica faptul ca noi gandim strategic. Oricum, guvernul armean nu are o strategie, iar daca acest lucru nu se va schimba, vom esua in toate incercarile".
Belarus
Tinerii merg pe doua carari: extremismul si biserica
„Veti trai mai rau, dar nu pentru mult timp", le promitea concetatenilor sai - în 1998 - presedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukasenko. Cei mai multi dintre acestia însa s-au obisnuit sa cumpere carne si oua la cozi interminabile, sa vada arestari televizate ale unor functionari si directori, iar dupa referendumul din 26 noiembrie 1996 - cand seful statului si-a extins prerogativele si mandatul pana în anul 2001 - nici nu mai spera în vreo schimbare apropiata. Daca însa - fata de grava criza economica ce afecteaza tara - numerosi belarusi vad în autoritarismul presedintelui o alternativa la haosul din administratie, tinerii se impaca mai putin cu aceasta situatie.
Pietre si sange pe strazile Minskului
In primavara anului 1997, televiziunea din Minsk transmitea ample reportaje de la demonstratia din centrul capitalei belaruse a circa 1 000 de tineri ce protestau împotriva regimului. „Priviti aceste chipuri fara nimic omenesc în ele, însetate de distrugere!", îndemna comentatorul, iar cameramanul prezenta insistent chioscurile incendiate de cei carora persoane dubioase le stimulasera apetitul pentru vandalism prin sticle cu vodca distribuite generos. Comentariul si imaginile justificau astfel interventia politiei ce impunea ordinea cu bastoanele, printre cei împinsi spre dube aflandu-se si persoane - femei si batrani - fara legatura cu manifestatia, dar care avusesera neinspiratia sa se afle într-un loc si moment nepotrivite.
Dupa doi ani, la 17 octombrie 1999, 20 000 de tineri umplusera strazile Minskului si îi cereau presedintelui Lukasenko sa demisioneze, denuntand planul sau de unire a Belarus cu Rusia. Totodata, ei protestau împotriva disparitiei liderilor opozitiei, a persecutiilor politice si a prabusirii standardelor de viata. De data aceasta, demonstrantii se pregatisera de lupta. Si în timp ce politia dadea semnalul de atac - numarul manifestantilor ramasi pe traseu diminuandu-se subit la circa 1 000 - grupuri de tineri aruncau cu pietre în politisti, vizandu-i în special pe ofiteri. Potrivit surselor oficiale, 53 de ofiteri de politie au fost raniti atunci, patru dintre ei cunoscand spitalizarea. Nici demonstrantilor nu le-a fost usor, publicul afland ulterior despre bataia pe care au încasat-o cei arestati în sectiile de politie.
Opinia publica din Belarus era împartita în ceea ce priveste alipirea la Rusia: nostalgicii sperau în întoarcerea puterii de altadata a URSS, opozantii militau pentru independenta fata de colosul rus, ale carui picioare de lut mai puteau fi înca strivitoare. Tinerii - în special studentii - au fost în primele randuri ale protestatarilor împotriva celor cateva sute de acorduri bilaterale semnate în cei cinci ani ai procesului de integrare început. In primavara anului 1996, între 10 000 si 50 000 de tineri si-au exprimat astfel opinia pe strazile capitalei belaruse, circa 100 fiind arestati. Dintre acestia, 12 studenti au fost exmatriculati din toate facultatile din tara. In zilele manifestatiilor, profesorii au primit dispozitie sa-i retina pe elevi în scoli. Ceea ce au si facut, atat cat au putut.
Dupa patru ani de la acele evenimente, majoritatea tinerilor se declara deceptionati de traditionala opozitie din tara, considerand-o slaba si ineficienta - constata Alex Znatkevici, reporter la BelaPAN, unica agentie privata de stiri din Belarus. Unii au emigrat în strainatate, altii s-au retras din viata politica. Numerosi tineri însa s-au alaturat organizatiilor de orientare radicala care îsi exprima cu tot mai multa violenta punctul de vedere si optiunile cu privire la solutionarea problemelor politice din tara.
Alternativa patriei, moartea
Rapoartele politiei locale semnaleaza cu îngrijorare ca organizatiile paramilitare „Kraj" (Tara) si „Belii Lehion" (Legiunea alba) au constituit coloana vertebrala a luptelor de strada în timpul tulburarilor din octombrie 1999. Aceste organizatii nu sustin superioritatea etnica sau rasismul, dar utilizeaza o retorica dura antiruseasca. Membrii lor se supun unor regulamente stricte, cautand sa previna infiltrarea de agenti ai serviciilor secrete in structurile proprii. Ideologia „Kraj" pare mai putin accesibila decat cea a „Belii Lehion", a carei deviza „Patria-mama sau moartea!" poate fi întalnita pe peretii metroului din Minsk si pe zidurile cladirilor. Comandantul „Legiunii" este Siarhiei Sislau (32 de ani), unul dintre fostii lideri ai Asociatiei belaruse a persoanelor angajate în serviciul militar la începutul anilor 90. Cei mai multi dintre membrii asociatiei au fost nevoiti sa paraseasca armata dupa venirea la putere a lui Aleksandr Lukasenko. Fostul conducator al asociatiei, Mikalai Stakevici, a devenit liderul partidului de opozitie Narodnaia Hramada, din ai carui membri si-a alcatuit echipa Sislau.
In unitatile „Legiunii" sunt încadrati circa 200 de membri, majoritatea fiind barbati sub 30 de ani. Ei sunt „patrioti care nu sustin nationalismul etnic", cum face - de pilda - Uniunea Nationala Rusa (RNE), declara liderul lor. RNE este o organizatie neonazista, importata în Belarus din Rusia si patronata de autoritatile locale. RNE nu este înregistrata la Ministerul Justitiei, desi circula zvonul ca ar fi finantata de Rusia; membrii ei sunt instruiti de ofiteri ai armatei si politiei din Belarus. „In contrast cu RNE, noi nu-i întrebam pe oamenii care vor sa ni se alature daca au ceva sange semitic", tine sa precizeze, într-un interviu, Sislau. Precizand ca el respecta ideologia altor organizatii din opozitie, seful „Legiunii" afirma ca multi lideri ai opozitiei sunt satisfacuti de actuala situatie din Belarus pentru ca actiunile lor pentru construirea democratiei sunt finantate din donatii occidentale.
Revolutie de catifea, opozitie similara
„Belii Lehion" nu a facut niciodata vreo tentativa de a-si legitima existenta, în contrast cu Partidul Libertatii din Belarus (BPS), pe care Ministerul Justitiei din tara a refuzat sa-l înregistreze. „Este imposibil sa actionezi în concordanta cu legile noastre", opineaza Siarhiei Visotki (28 ani), liderul BPS. „Daca te conformezi unora, regimul va face întotdeauna altele noi. In plus, daca am da autoritatilor lista membrilor partidului (ceruta la eliberarea autorizatiei de functionare) ne-am ridica propriii oameni împotriva noastra". Partidul a fost creat, în 1992, de un grup de studenti ai Universitatii Pedagogice din Minsk, unde învata în acel timp si Visotki. In 1993, ei au organizat o prima demonstratie în Minsk, cerand retragerea totala a trupelor rusesti din Belarus. In prezent, partidul are în jur de 200 de membri la Minsk si filiale în o serie de orase industriale, compuse din cel putin 13 membri fiecare, cei mai multi fiind barbati în jur de 20 ani. Ei îi dezaproba pe liderii opozitiei din Belarus ce vorbesc despre necesitatea unei revolutii de catifea. „Cine se pregateste pentru o revolutie de catifea nu va avea deloc parte de o revolutie", spune, de pilda, Visotki, contestand totusi faptul ca membrii BPS ar fi ultraradicali: „Noi ne situam între conservatorismul european traditional si <<noua dreapta>>... Belarus este, probabil, una dintre putinele tari din Europa ce are nevoie de nationalism. La fel ca oricare partid conservator, noi sprijinim statul belarus si credem ca orice metoda poate fi utilizata pentru a-l apara".
In 1995, Siarhiei Visotki a candidat pentru un loc în consiliul orasului Minsk, obtinand 10 voturi. In noiembrie 1996, el castiga în primul tur de scrutin un mandat în Sovietul Suprem, parlamentul tarii. Dar alegerile sunt înlocuite prin referendumul în urma caruia Lukasenko si-a extins perioada de presedintie pana în anul 2001. Acesta dizolva Sovietul Suprem unicameral cu cei peste 200 de deputati alesi si numeste 110 deputati loiali siesi în camera inferioara a noului parlament. Astfel, victoria obtinuta în primul tur de Siarhiei Visotki a fost anulata.
Ar fi naiv sa se spere în organizarea unor noi alegeri, opineaza dansul, „pentru ca forta poate fi combatuta doar prin alta forta" si deci trebuie facute pregatiri în acest sens la nivel national. Tot atunci, potrivit propriei declaratii, Siarhiei Visotki si-a pierdut respectul pentru multi dintre liderii opozitiei moderate: „Am spus comandantilor regimentelor militare si delegatiilor minerilor sa vina la Sovietul Suprem si sa apere parlamentul împotriva lui Lukasenko. Insa liderii Sovietului Suprem au respins oferta si au plecat la Moscova sa ceara consultatii si ajutor."
Fara teama de nationalism
Intr-o tara în care limba natala este rareori auzita pe strazi dupa secole de politica rusificatoare si unde initiativele culturale belaruse sunt cu regularitate etichetate drept nationalism, BPS nu se teme sa-si pronunte ideile si sloganele pe care multi le descriu drept nationaliste. Buletinul partidului Nas Sliah (Calea noastra) include motto-ul „Belarus mai presus de toate" si o fotografie a lui Visotki în postura asemanatoare celei a unui führer. Desi buletinul nu contine explicit idei rasiste sau promovand superioritatea etnica, în textul lui poate fi întalnit în mod repetat cuvantul „maskali" - termen peiorativ prin care belarusii îi denumesc pe rusi.
BPS are confruntari regulate cu RNE. „Suntem mandri ca în anume locuri avem o prezenta puternica, în care numarul membrilor RNE nu sporeste", afirma dl Visotki. „De exemplu, în orasul Salihorsk (la sud de Minsk) membrii partidului nostru împreuna cu sindicatul minerilor au organizat convorbiri preventive cu tinerii care ar putea fi atrasi de RNE... Nu am recurs la violenta. Intelegem ca cei mai multi membri ai RNE sunt aici tineri belarusi care pot fi castigati de ideile noastre". Puterea de convingere fiind se pare remarcabila, BPS a devenit treptat un competitor pentru RNE si alte grupuri skinhead, extinzandu-si influenta pana si printre fanii fotbalului din Minsk.
Problemele tarii, rezolvate la biserica
In timp ce o parte substantiala a activistilor tinerilor din opozitie se radicalizeaza, liderul celei mai cunoscute organizatii de tineret din opozitie, „Maladii Front" (Frontul tineretului), cauta (si gaseste, dupa opinia sa) în religie raspunsuri la problemele Belarus. Paul Seviarinet (23 ani) s-a alaturat factiunii tinerilor din miscarea de opozitie moderat-nationalista Frontul Popular Belarus (BNF) în 1995 si a luat parte activa la protestele de masa ale opozitiei în 1996-1998. „La acea vreme, cel mai important lucru era sa spargem lantul politienesc si sa încercuim resedinta prezidentiala la circa 10 metri", îsi aminteste dl Seviarinet. „Ideile principale pe care le promovam constau, în general, în lupta împotriva dictaturii si a imperialismului rusesc". Aceste idei i-au atras arestarea de trei ori - în 1997 - pentru activitati antiguvernamentale, iar în 1998 a fost pus sub acuzare pentru proteste împotriva uniunii Belarus-Rusia. A zacut doua luni într-o închisoare si a fost eliberat sub presiunea opiniei publice si a comunitatii internationale, dupa ce initial i se refuzase asistenta juridica a unui avocat renumit, Harry Pahaniala.
In 1997, la conferinta „Maladii Front", 236 de delegati din toata tara l-au ales pe Paul Seviarinet presedinte al organizatiei. Majoritatea membrilor - circa 1 500 - au sub 21 de ani, ba chiar jumatate dintre ei au sub 18 ani (varsta la care se acorda majoratul în Belarus). Spre deosebire de „Belii Lehion" si de BPS, majoritatea membrilor „Maladii Front" sunt femei.
Activitatile „Maladii Front" s-au apropiat de cele ale opozitiei traditionale prin desene graffiti antiguvernamentale, prin arborarea - într-o noapte - a 12 steaguri alb-rosu-alb - pe cladiri si pe stalpi de înalta tensiune. Culorile nationale ale Belarus au devenit simbol al opozitiei dupa tentativa din 1995 a presedintelui Lukasenko de a introduce un drapel în stil sovietic. „In 1999, am avut de ales între a ne mentine doar în opozitie sau a oferi si o alternativa", declara Seviarinet. „Chiar si ideile traditionale ale democratiei, societatii deschise si economiei de piata se dovedisera ineficiente. Crestinismul, care are radacini adanci în istoria Belarus ne-a dat raspunsul."
Problemele principale în Belarus sunt intensificarea autoritatii guvernamentale si amenintarea revansismului rusesc, este de parere liderul „Maladii Front". Exprimandu-si respectul fata de celelalte organizatii, „Belii Lehion", BPS si „Krai", care - în opinia sa - nu pot fi numite destructive („Ei jura, ca si noi, loialitate lui Dumnezeu si Belarus"), dansul considera drept fals conceptul ca „de fortele urii te poti apara doar prin violenta". Admite însa ca si în propria sa organizatie multi aderenti nu-i împartasesc vederile.
Uniunea care dezbina
Militantismul organizatiilor de tineret constituie un raspuns firesc la politica anti-Belarus a autoritatilor tarii, afirma si Vintuk Viasorka, liderul BNF, adaugand ca, daca Rusia anexeaza Belarus, trebuie facute pregatiri pentru razboiul de gherila: moderatii de astazi vor recurge la orice mijloc va fi necesar pentru a salva independenta tarii.
Daca Belarus devine o parte din Federatia Rusa, Seviarinet declara ca va deveni avocatul rezistentei pasnice si al transformarilor graduale - pozitie pe care probabil unii o vor numi tradare. „Priviti Tarile Baltice!", îsi argumenteaza el pozitia. „Ele au fost ocupate mult timp, dar au reusit sa-si pastreze identitatea nationala. Daca nu vrem ca Belarus sa fie sechestrata de Rusia, va trebui s-o transformam spiritualiceste".
In Uniunea intens discutata, R. Belarus va ramane un stat suveran, a carui independenta va fi consolidata, a declarat la 11 aprilie 2000, în Parlament, presedintele Lukasenko. Tinerii care îl ascultau au ramas însa în continuare sceptici.
Macedonia
Un pod istoric separa etniile
Barul cu nume rau printre macedoneni
Stradute întortocheate si stramte, pavate cu piatra alba, ale Orasului vechi din Skopje, îi conduc pe vizitatori spre vestigii otomane - vechea fortareata dezafectata, dar înca impunatoare, moscheea decorativa în care rasuna zilnic rugaciuni si imensa baie turceasca, transformata în sediu al muzeului de arta contemporana. In centrul acestui triunghi turcesc se afla o alee acoperita care duce spre o curte interioara. O cladire cu doua etaje, din caramida rosie, utilizata drept carciuma, înconjoara curtea. In fiecare seara, un bec rosu raspandeste o lumina difuza, rosie, indicand la etajul al doilea intrarea în Kapan An, un popular bar al etnicilor albanezi. Usa este întotdeauna închisa. Ferestre cu geamuri întunecate, tip oglinda, permit portarului sa priveasca nevazut afara si sa-i observe pe cei care vin sa bata la usa.
Kapan An este unul dintre putinele locuri din Skopje în care albanezii, majoritatea musulmani, se pot simti în largul lor. Macedonenii - cei mai multi crestini ortodocsi - vin rareori sa bata la aceasta usa. „Doar adusi de cate un prieten macedonean", relateaza Sonja Magdevski, bursiera Fulbright, participanta la proiectul „Tineretul macedonean, la întalnire cu cultura".
„Se tem sa vina singuri pentru ca îsi închipuie ca li se poate întampla ceva rau, dar nimic de acest gen nu se petrece. Cand albanezii afla ca un macedonean se afla acolo, continua sa-si vada de treburile lor", citeaza ea marturii culese la fata locului.
Emanciparea,
o speranta relativa
In Kapan An, albanezii pot dansa, bea si vorbi liber, spre deosebire de barurile macedonene, unde simt adesea ca nu sunt bineveniti. Incidente nu au loc tot timpul, dar cand se întampla, situatia în care sunt pusi îi determina sa nu mai revina acolo. „De exemplu, daca mergem într-un grup de prieteni la o cafenea macedoneana si începem sa vorbim în albaneza, oamenii de acolo încep sa ne arunce priviri încruntate cu speranta ca vom pleca", relateaza Toni (20 de ani), student la Informatica.
„Macedonenii te provoaca si asteapta sa începi bataia pentru ca apoi sa-i poata blama pe albanezi si sa întretina ideea ca albanezii sunt scandalagii", adauga sora lui, Nora, studenta la Stiinte economice. „Prietenii nostri stiu: noi nu declansam niciodata incidente. Doar ne asezam la masa sau plecam; nu vrem sa ne batem pentru lucruri stupide, fara nici un efect."
Un vechi pod turcesc peste raul Vardar uneste Orasul vechi cu restul capitalei macedonene. Oameni din diferite grupari etnice îl utilizau altadata, cand mergeau în magazinele micute, pravaliile cu dulciuri si restaurantele pline de fum însirate pe strazi. In special în noptile de vara era aglomerat, cand tinerii se duceau la cafenelele în aer liber pana seara tarziu.
Acum, putini tineri macedoneni se mai aventureaza pe pod noaptea, indiferent de anotimp. Multi dintre ei spun ca nu este sanatos s-o faca, dar nu-si sustin afirmatia. Poate ca deschiderea intervenita în cultura etnicilor albanezi, în special a femeilor, i-a determinat pe acestia sa-si reduca prezenta în viata nocturna a orasului, facand ca localurile macedonenilor sa para mai putin atractive. Multi macedoneni - ca si albanezi, de altfel - se declara în favoarea emanciparii tineretului albanez cu speranta ca astfel va fi realizata o societate cu adevarat interetnica. Aceasta ar trebui sa se traduca printr-o diversificare sporita a vietii sociale, dar de obicei - în apropiere de Kapan An si de o serie de alte cafenele albaneze - strazile raman relativ goale cand se însereaza. Podul, care altadata era o cale de legatura, în prezent a devenit o linie de demarcatie
.
Lectiile de animozitate
Vazuta din exterior, Macedonia pare a fi o tara plina de culoare, cu diverse grupuri etnice care traiesc mai mult sau mai putin armonios împreuna. Dar o privire mai atenta descopera ca, în Macedonia, cele doua grupuri etnice principale - în afara de tranzactiile comerciale - au rareori o viata sociala împreuna. Desigur, exista si exceptii. Fiecare are cel putin un prieten macedonean sau albanez, dar acestia sunt cunostinte. Diverse persoane au relatii mixte, dar - iarasi - acestea nu constituie ceva obisnuit si nu încalca regula generala de a fi mentinute cu extrema dificultate. Presiunea exercitata din ambele parti - a familiei si a prietenilor - îi descurajeaza sa se amestece prea strans cu „ceilalti".
Barbatilor le este mai usor sa ajunga la conciliere decat femeilor. „Din partea albaneza, un barbat poate avea o prietena macedoneanca, dar o femeie nu poate avea un prieten macedonean. Ei pot fi împreuna daca doresc cu adevarat, dar femeia va capata automat o reputatie proasta. Iar pentru macedoneni este chiar mai dificil sa se întalneasca cu o persoana de etnie albaneza, indiferent daca este barbat sau femeie, pentru ca prietenii lor încep sa le faca zile fripte si sa-i influenteze negativ. „Si asta chiar daca relatia tinde sa se transforme în ceva serios (într-un mariaj, de pilda)."
Motivele cel mai des citate pentru aceasta situatie sunt religia si limba, dar rareori se recunoaste ca exista o animozitate istorica, suspiciune si segregare. „Sunt oameni care te urasc automat daca afla ca esti albanez, fara sa încerce macar sa te cunoasca", spune Toni. „Oamenii îsi învata copiii aceasta dusmanie, nu doar macedonenii, ci si albanezii", adauga Nora. „Cand un copil creste într-un mediu negativ, el începe sa urasca, de asemenea, fara motiv. Televiziunea are multa influenta. Programele de stiri arata doar partile negative ale lucrurilor si nu întotdeauna adevarul. Ea dezvolta astfel ignoranta si ura. Un albanez trebuie sa fie tratat în mod egal cu un macedonean si invers. Aceasta ar fi solutia pentru niste relatii interetnice corecte."
Uniti prin istorie si saracie
Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia si Turcia îsi au fiecare cultura proprie, dar similitudinile dintre aceste culturi sunt mai numeroase decat diferentele. Este rezultatul firesc al interdependentei si influentei sporite pe care a avut-o, periodic, o natiune sau alta. Traind de secole alaturi, în Macedonia, etnicii albanezi au capatat acelasi temperament cu macedonenii. Dar continua sa se mandreasca cu ceea ce îi identifica: cultura, istoria si obiceiurile. Fac parte toti, de fapt, din aceeasi mare familie balcanica.
Intrebati daca exista si alte caracteristici care i-ar uni pe cetatenii Macedoniei, fara deosebire de grupare etnica, albanezii raspund: „Saracia". „Si o anume dezabuzare", ar fi putut adauga. „Daca nu minti, nu înseli si nu furi, în aceasta tara nu vei avea niciodata nimic", spune Toni. „Despre cineva care poseda o masina luxoasa sau o casa noua, frumoasa, poti afirma aproape sigur ca a avut de-a face cu coruptia sau ca a facut ceva ilegal pentru a-si castiga averea. Cine a avut bani dinainte de destramarea RSF Iugoslavia, poate demara o activitate comerciala sau sa faca ceva pentru sine însusi, dar sa reuseasca cineva într-o afacere pornind de la zero este aproape imposibil."
Aceste sentimente sunt de înteles în contextul situatiei economico-sociale prezente din Macedonia. Aproximativ 35 % din populatie, daca nu chiar mai mult, se afla în somaj. Familii cu una sau doua persoane încadrate în munca în perioada în care Macedonia înca nu devenise FYROM sunt bucuroase în prezent daca macar un membru al lor are serviciu si daca acea persoana castiga o treime din vechiul sau salariu. Costul ridicat al hranei, petrolului, îmbracamintei si locuintei, al marfurilor (majoritatea importate din Occident cu preturi umflate) ridica probleme insurmontabile pentru cetateni.
Nora si Toni provin dintr-o familie relativ înstarita a clasei de mijloc din Skopje. Ambii parinti au studii superioare, au facut (si fac) parte dintre „gulerele albe". Tatal este inginer electrotehnist, iar mama - profesor universitar de limba albaneza. Asadar, cei doi frati îsi pot permite sa studieze amandoi la facultate, sa locuiasca amandoi în casa parinteasca si sa primeasca bani de la parinti pentru a-si satisface mici capricii. Dar semnele recesiunii se anunta: uneori calculele parintilor difera de ale copiilor, iar solicitarile acestora din urma sunt luate în consideratie cu întarziere.
Un viitor mai bun, cu locuri pentru toti
Ei înteleg, totusi, ca sunt relativ norocosi în comparatie cu altii si ca viitorul este nesigur pentru toata lumea. Chiar daca absolva o facultate de prestigiu si gasesc de lucru, tinerii nu-si pot permite sa cumpere, de pilda, un apartament sau sa stranga bani suficienti pentru a calatori în strainatate. Cu un salariu mediu de 250$ pe luna, daca locuiesc cu parintii lor ei se pot muta într-o casa proprie dupa cel putin 10 ani. Dar le place sa creada ca nu studiaza fara rost, ca pregatirea si educatia lor îi vor ajuta sa gaseasca un loc de munca pe masura stradaniilor si meritelor.
„Mi-ar placea sa fiu manager la o firma mare si sa am un birou cu ferestre uriase, propriul meu computer si haine frumoase", spune Nora, care viseaza sa devina om de afaceri. „Eu as vrea sa obtin un serviciu bun, o familie, o casa mare si o masina frumoasa, ba chiar mai multe", afirma Toni.
Etnicii albanezi au încredere în viitorul Macedoniei si, chiar daca îsi doresc sa calatoreasca peste hotare pentru a vedea cum se traieste în alte tari, îsi propun sa revina pentru ca în Macedonia se afla casa si familia lor, ceea ce li se pare cel mai important lucru. Conditiile modeste de viata nu-i sperie.
Tinerii vor ca situatia actuala sa se schimbe, iar patrunderea Internetului, muzicii occidentale, televiziunii si computerelor echivaleaza cu progresul. Macedonia fiind însa o tara mica, cei 200 000 de refugiati albanezi din Kosovo le-au agravat temerile de instabilitate. Isi ajuta totusi conationalii cum pot.
Nora lucreaza la Stenkovic, cea mai mare tabara de refugiati, cautandu-i prin mesaje pe membrii separati ai familiilor. Toni le introduce numele într-o banca de date computerizata cu speranta ca aceasta le va facilita regasirea. Si ei si colegii lor lucreaza în fiecare zi, între orele 9 si 16, uneori chiar mai tarziu, si în weekend-uri, dar îsi simt rasplatite eforturile cand reusesc sa adune la un loc vreo familie risipita de razboi. Ar vrea atunci sa comunice lumii întregi ca dezbinarea nu a adus niciodata ceva bun nimanui, iar ranile razboaielor pot fi vindecate si uitate doar prin eforturi comune. Ceea ce - de fapt - se învata permanent la lectiile de istorie, dar - de obicei - se si uita repede.
:ciupos: :ciupos: