Americanii deschid umbrela NATO peste Orientul Mijlociu
O initiativa fara precedent, comparabila cu „miscarile de trupe“ de la inceputul deceniului trecut premergatoare primei extinderi a Aliantei Nord-Atlantice spre estul Europei, este adusa in prezent in discutie pe culoarele sediului NATO de la Bruxelles. Aflata inca in stare incipienta, asa-numita „initiativa a Marelui Orient Mijlociu“, ridica apreciabil miza procesului de reforma si restructurare de fond al Pactului de securitate euro-american, extinzand aria de interes a structurilor atlantice in zone neexplorate de acestea pana acum, potrivit unor surse diplomatice aliate, citate in numarul de ieri al cotidianului Financial Times.
Este vorba despre un plan turco-american de a invita reprezentanti a sase aliati ai SUA din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, printre care Egipt si Israel, la summitul NATO ce va avea loc in iunie, la Istanbul, in tentativa de a atrage „prietenii“ din regiune in eforturile de stabilizare pe care Occidentul le pregateste in Irak si in tarile invecinate dupa razboiul de anul trecut. Cooperarea, spun sursele citate de FT, ar putea merge pana acolo incat respectivele state sa fie invitate in Programul „Parteneriat pentru Pace“ (PpP), program ce a luat fiinta dupa caderea URSS si a regimurilor comuniste din estul Europei, cu scopul atragerii acestora in spatiul de influenta a NATO. Daca republicile preponderent musulmane din Asia Centrala desprinse din defuncta URSS sunt de mult timp participante la PpP, extinderea acestui program in spatiul lumii arabe ar fi o premiera extrem de provocatoare pentru Alianta Nord-Atlantica, chiar si pe fondul tentativelor sale de a-si gasi o noua ratiune, prin misiuni de stabilizare in tari indepartate cum sunt Afganistan si Irak.
Desi, pare-se, nu a fost prezentata inca la nivel oficial, diplomatii citati de Financial Times explica aceasta initiativa prin faptul ca SUA „au ajuns la concluzia ca stabilitatea Irakului poate fi realizata printr-o cooperare mai stransa cu tarile invecinate“, cooperare ce ar atinge, din perspectiva Washingtonului, un nivel optim prin implicarea NATO. Proiectul sugereaza ca SUA si Turcia incearca sa ignore apriga disputa declansata in urma cu un an de invazia in Irak, disputa in care mai multe state membre ale Aliantei au refuzat sa ofere Ankarei sprijin defensiv in perspectiva unor potentiale atacuri irakiene impotriva vecinului din nord. Incepand din vara, insa, NATO s-a implicat in procesul de mentinere a pacii, sprijinind contingentul condus de Polonia in sud-estul Irakului.
Cu toate acestea, secretarul general al Aliantei, Jaap de Hoop Scheffer, a repetat de nenumarate ori ca prioritatea sa este forta NATO de securitate din Afganistan. Totodata, numerosi diplomati europeni care au fost informati despre initiativa pomenita si-au exprimat scepticismul cu privire la oportunitatea acesteia. Planul pentru Orientul Mijlociu, spun ei, ar abuza de capacitatile unei Aliante in cautarea unei noi identitati si ar putea-o implica in situatii unde s-ar putea dovedi a fi depasita de evenimente, asa cum este conflictul israeliano-palestinian.
Extinderea PpP spre Orientul Mijlociu ar ridica, totodata, numeroase semne de intrebare in privinta procesului de redesfasurare a fortelor americane in Europa, proces ce implica instalarea unor baze mobile in viitorii membri Romania si Bulgaria, situate strategic la limita nordica a acestui spatiu bulversat de razboiul din Irak.
Cotidianul
redneck
01-23-2004, 08:36 PM
Washington Post
A Multilateral Mr. Bush
Friday, January 23, 2004; Page A20
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/articles/A40383-2004Jan22.html
Articolul in l.rusa http://www.inosmi.ru/translation/205375.html
telefonul_fara_fir
01-27-2004, 04:53 PM
Colin Powell critica dur politica externa si interna rusa
ADEVARUL 27.01.04
Venind de la Tbilisi, unde a participat la instalarea noului presedinte al Georgiei, Saakasvili, seful diplomatiei americane, Colin Powell, a facut o scurta vizita la Moscova, unde a purtat convorbiri cu presedintele Vladimir Putin si cu ministrul rus de Externe, Igor Ivanov. Potrivit propriilor sale declaratii, dialogul purtat in fastuoasele saloane ale Kremlinului s-a desfasurat sub semnul "franchetei", ceea ce in limbajul diplomatic este un indiciu al abordarii unor probleme delicate asupra carora exista deosebiri de vederi ce nu mai pot fi ascunse. Este vorba, pe de o parte, de opozitia Moscovei fata de interventia americana militara in Irak, iar, pe de alta, de obiectiile Washingtonului fata de presiunile rusesti exercitate asupra unor foste republici sovietice, ca si fata de ceea ce, pentru a cita cuvintele lui Powell, Washingtonul considera a fi "democratia dirijata" (managed democracy), asa cum este ea practicata in Rusia. Corespondentii de presa care l-au insotit pe Powell nu se dau chiar in laturi sa afirme ca agenda discutiilor a evidentiat "ecouri ale razboiului rece" de odinioara, in ciuda relatiilor bune ale Americii cu Rusia postcomunista. Cele doua parti au avut insa grija sa insiste, pentru a risipi temerile in privinta unei eventuale rupturi, asupra "soliditatii" parteneriatului ruso-american, pe fondul dezacordurilor amintite. "Bazele relatiilor ruso-americane sunt atat de solide incat, in pofida unor divergente tactice legate de linia politicilor noastre externe si de apararea intereselor nationale reciproce, ele permit depasirea dezacordurilor dintre noi", a spus Putin. La randul sau, Powell a subliniat ca "in domeniile in care avem dezacorduri si divergente, soliditatea relatiilor existente ne permite sa evocam aceste probleme intr-o maniera sincera si onesta". Printre problemele pe care secretarul de stat american a tinut sa le ridice intr-o asemenea maniera s-au numarat cele legate de bazele militare rusesti din Georgia si Republica Moldova. Americanii sunt, de asemenea, ingrijorati de incurajarea de catre Moscova a veleitatilor separatiste ale unor provincii georgiene, tactica pe care Kremlinul o aplica cu sarguinta si in ce priveste Republica Moldova, unde trupele rusesti nu si-au respectat promisiunile de a se retrage din Transnistria. In ce-i priveste, rusii se tem ca SUA sa nu se substituie influentei traditionale a Moscovei in Georgia, socotind, de asemenea, ca, prin intrarea Romaniei in NATO, organizatia nord-atlantica se invecineaza, acum, direct, pe flancul sudic, cu imperiul sovietic de odinioara. Chiar daca asupra continutului convorbirilor lui Powell cu inalte oficialitati rusesti nu exista detalii, interviul neobisnuit de sincer pe care emisarul american l-a acordat cotidianului moscovit Izvestia poate furniza indicii pretioase in acest sens. "Mai multe evenimente petrecute in ultimele luni pe planul politicii interne si externe a Rusiei ne provoaca nedumeriri. Sistemul democratic rus nu a gasit inca, dupa parerea noastra, echilibrul necesar intre ramurile executiva, legislativa si judiciara ale puterii. Puterea politica nu este inca pe deplin atasata normelor de drept", a spus el, intr-o aluzie directa la arestarea fostului patron al companiei Iukos, Mihail Hodorkovski, adaugand: "Mai multe aspecte ale politicii interne ruse in Cecenia, precum si ale politicii fata de vecinii care au facut parte, in trecut, din URSS, suscita, de asemenea, ingrijorarea noastra. Noi recunoastem integritatea teritoriala a Rusiei, precum si interesul sau firesc fata de teritoriile invecinate. In aceeasi masura, recunoastem insa suveranitatea si inviolabilitatea teritoriala a vecinilor Rusiei, dreptul acestora la pace si respect din partea celor care au cu ei o frontiera comuna". Este probabil unul din semnalele cele mai limpezi trimise pana acum de catre Washington in directia Moscovei.
Romulus*CAPLESCU
redneck
02-02-2004, 01:28 AM
Wall Street Journal
NATO's Flying Dutchman
The name of the new NATO boss won't easily roll off tongues at today's White House get-to-know-you with President George W. Bush. But the Dutchman Jaap de Hoop Scheffer brings a message worth listening to: The trans-Atlantic Alliance can help protect the West's democracies -- but only if they're serious about security. Paris, are you listening?
America won't easily forget that Franco-German Old Europe sided with Saddam Hussein. But the new year offers a chance to mend fences within the alliance and make better use of NATO's considerable capabilities, particularly in Afghanistan.
With long experience in managing pooled military resources, the alliance is ideal for nation-building. In Mr. De Hoop Scheffer's office at NATO headquarters, a large map of Afghanistan has replaced the map of the Balkans, the Alliance's main preoccupation before 9/11. As the Bosnia and Kosovo missions were being drawn down, NATO last August took over the peacekeeping task in Kabul, its first deployment outside Europe.
The experience is sobering. The German-led force has struggled with shortages of troops and equipment; France's defense minister last month mocked the requests of previous NATO Secretary General George Robertson for helicopters. Dashing expectations, NATO has failed to extend its security umbrella outside the Afghan capital.
The just-arrived secretary general wisely made Afghanistan the litmus test for the 21st century NATO. "If we agree the international community can't afford to lose Afghanistan, then we have a big problem," Mr. De Hoop Scheffer told us earlier this week in Brussels. "We will need more [troops]." Some allies aren't mustering up enough will. "It's not been pretty," another senior NATO official told us.
For better results, the current NATO force might be better integrated with the U.S.-led Operation Enduring Freedom charged with hunting down Osama bin Laden. American know-how and equipment would come in handy for NATO, but the U.S. could also get more Europeans engaged in the battle against Taliban and al Qaeda forces. Mr. De Hoop Scheffer prefers finding greater "synergies" to an all-out merger of the two missions. Whatever the way, the back-to-back suicide bombing attacks blamed on the Taliban that killed two NATO soldiers this week were a wake-up call to act.
Western democracies all have a stake in stabilizing the Middle East. Most NATO states realize that. Eighteen of the soon-to-be 26 members (up from 19 now) put troops on the ground in Iraq; Britain and Poland fought with the U.S. The alliance could soon wind up in Iraq, the NATO chief said, but probably only after an Iraqi government takes power this summer. If there aren't too many strings attached, a NATO mission would lessen the strain on U.S. forces.
No one ought to forget that NATO also has unfinished business in Europe. The Balkans aren't out of the woods. Russia isn't yet a stable democracy -- nor are its close neighbors. In expanding eastward this spring, NATO penetrates further into Moscow's old sphere of influence. It is now effectively counted on by its Eastern European members to safeguard democracy and freedom in the wider region. Would Poland want to stand idly by if Ukraine's independence were threatened, or even Georgia's?
As Dutch foreign minister, Mr. De Hoop Scheffer tried to mediate the Dnestr conflict in Moldova and saw the grizzlier side of the Russian bear up close. The alliance will need to keep a close eye on Moldova -- as well as Georgia, an unlikely beacon of democracy in the former Soviet space. Mikhail Saakashvili, the new president, wants Russian troops out of his country and closer ties with the West. The new NATO boss made clear no one (i.e. the Kremlin) can "deny a country like Georgia to have ambitions to membership." NATO starts from "the assumption that Georgia is a sovereign nation," he said, coming as close as diplomatically possible to issuing a security guarantee to a non-member state.
Here's a big asterisk: France and Belgium, among others, must prove they're in NATO to tackle this packed agenda, not to trip up America at each turn. Mr. De Hoop Scheffer said Europe was chastened by the divisions over Iraq last year, and must understand that "a stable world order without American participation doesn't exist." Echoing President Bush, he called for "a multilateral system with teeth."
So far, there's an improved mood. U.S. Vice President Dick Cheney wants to make up with the Europeans and stresses our shared Western values. Germany recently endorsed a NATO force for Iraq. France contributes the most troops to NATO's new rapid-reaction force. But no one can stake too much political capital on the sincerity of Jacques Chirac.
Mr. De Hoop Scheffer holds an unenviable post. Lord Robertson used to joke that the secretary general sits halfway between Europe and America, thus stranded in the middle of the Atlantic "cold, wet and very, very lonely." This Flying Dutchman is condemned to sail in the face of strong winds, but he's headed in the right direction.
Updated January 30, 2004
ciofu
03-29-2004, 09:46 PM
Chişinău, 29 martie, INTERLIC. Astăzi la Washington va avea loc o ceremonie solemnă de aderare a şapte membri noi la Alianţa Nord-Atlantică, transmite agenţia INTERLIC. Toţi ei sînt fostele republici ale URSS şi membri ai blocului socialist - Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, precum şi Estonia, Letonia şi Lituania. Astfel, acum din NATO fac parte 26 ţări.
Ceremonia de la Washington se desfăşoară în cadrul zilelor de marcare a celei de-a 55-a aniversări a formării NATO.
Imediat după ce şefii guvernelor Estoniei, Letuaniei, Litoniei, Slovaciei, Sloveniei, Bulgariei şi României vor prezenta Preşedintelui SUA George W. Bush instrumentele de ratificare ale protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord se prevăd primele zboruri de patrulare ale aeronavelor Alianţei asupra teritoriului statelor baltice.
Începînd cu vinerea viitoare drapelele noilor state-membre ale NATO vor fi ridicate în Cartierul General de la Bruxelles.
Nota informativă a agenţiei INTERLIC: Efectivul total al contingentului militar al NATO sporeşte în medie cu 200 mii. O parte din pacificatori din Lituania, Letonia şi Estonia deja au fost delegaţi în Irak, urmează Afganistanul, Kosovo şi Bosnia.
În ajunul aderării la NATO ţările Baltice au fost nevoite să-şi mărească bugetul de apărare. Alianţa a solicitat să se reducă efectivul trupelor regulate şi să se acorde mai multă atenţie creării unor subdiviziuni de elită, bine dotate. În schimb NATO îşi asumă obligaţia să asigure securitatea noilor sale frontiere.
lia
03-30-2004, 02:34 AM
29.3.2004 12:50 Ora României
Primul-ministru Adrian Năstase va participa luni la Washington la ceremonia oficială de aderare a României la Alianţa Nord-Atlantică, alături de alţi 6 premieri din state central şi est-europene, care devin noi membre NATO.
Potrivit Secretarului General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, procesul de lărgire a Alianţei Nord Atlantice, va fi marcat de o ceremonie găzduită de Preşedintele George Bush la Casa Albă.
Jaap de Hoop Scheffer a declarat la BBC că NATO face un pas istoric, prin faptul că admite 7 ţări fost-comuniste. O dată cu aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei şi Sloveniei, Alianţa Nord Atlantică va avea 26 de membri.
Presa americană a relatat că Pentagonul ar putea amplasa baze militare în România şi Bulgaria, în cadrul reorganizării prezenţei militare americane în Europa. Ambasadorul american la NATO a spus, însă, că Washington-ul nu a luat încă o hotărâre în acest sens.
Ideea trezeşte multă nervozitate la Moscova
http://www.bbc.co.uk/romanian/news1.shtml
redneck
03-30-2004, 02:43 AM
http://www.cnn.com/2004/WORLD/europe/03/29/nato.expansion/index.html
Monday, March 29, 2004 Posted: 4:47 PM EST (2147 GMT)
Bush welcomes the seven Cold War enemies into NATO.
WASHINGTON -- U.S. President George W. Bush has formally welcomed the addition of seven new members to the NATO alliance during a ceremony on Monday.
But the inclusion of former communist states Bulgaria, Estonia, Latvia, Lithuania, Romania, Slovakia and Slovenia in the North Atlantic Treaty Organization is raising concerns in Moscow.
Bush said: "When NATO was founded the peoples of these seven nations were captives to an empire... They endured bitter tyranny and struggled for their independence.
"They earned their freedom with courage and perseverance, and today they stand with us as full and equal partners in this great alliance."
The 55-year-old alliance was originally set up by the West to counter the Soviet Union's military might during the Cold War.
Although Russia has improved its relationship with NATO in recent years, it is increasingly wary over the creeping proximity of the organization, a top Russian lawmaker warned.
With Latvia, Estonia and Lithuania set to become part of NATO's air defense umbrella, alarm bells have been ringing in Russia, Konstantin Kosachyov, head of the international affairs committee in Russia's lower house of parliament, said Monday.
All three nations hosted Soviet Red Army troops barely 15 years ago.
"NATO's steps have had an unfriendly character towards Russia," The Associated Press quoted Kosachyov as saying in response to the planned basing of four NATO F-16 fighter jets in Lithuania.
The planes will make regular flights near Russia's border and will be able to conduct reconnaissance.
"If significant NATO military bases appear near Russia's borders and change the balance of forces in this region, then we can't exclude that Russia will consider the possibility of taking corresponding action so that the balance is not breached," he said.
NATO has tried to convince Moscow the expansion is not directed at Russia, but NATO Secretary-General Jaap de Hoop Scheffer, who was at the White House for Monday's ceremony, told CNN much needed to be done to strengthen NATO-Russian ties.
"We need, in the interests of NATO and in the interests of Russia, a strong partnership, which means that we not only discuss the easy things but also the harder nuts to crack in that relationship," he said.
U.S. Secretary of State Colin Powell last week said Russia should view a larger NATO not as a threat, but as a partner.
NATO was established on April 4, 1949 by 12 nations: Belgium, Canada, Denmark, France, Iceland, Italy, Luxembourg, Netherlands, Norway, Portugal, United Kingdom and the United States.
lia
03-30-2004, 02:50 AM
... Sper sa fie de bun augur pentru romanii de pretutindeni. :wink:
redneck
03-30-2004, 03:00 AM
Ma intreb daca atacurile lui stapaniuc si voronin la adresa Romaniei vor fi considerate de azi inainte atacuri impotriva NATO? :)
lia
03-30-2004, 03:05 AM
Cred ca vor fi considerate ce au fost shi pana acum: manifestari ale prostiei umane propulsate la conducerea Bastardostanului de un electorat inconshtient. :(
redneck
03-30-2004, 03:16 AM
Cand ma gandesc la "stepaniucii" si "ostapcioaicele" din RM, imi amintesc fraza din filmul "Snatch" : "You can never underestimate the predictability of stupidity." Se potriveste de minune. :)
lia
03-30-2004, 03:23 AM
Da, dar de ce anume cee ace mi se spune ca e "TZARA MEA" trebuie sa confirme asta!? :o Chiar s-a rasturnat la noi carul cu proshti, shi nu au emigrat shi ei ca toata lumea?
redneck
03-30-2004, 03:33 AM
Ma refeream in primul rand la "elita" tarii, si mai putin la "bobor". Totusi ceea ce se petrece deocamdata in Georgia imi da oarecare speranta in desteptarea "boborului", desi nu stiu daca comparatia e valabila si pentru Bastardostan.
lia
03-30-2004, 03:43 AM
Ma refeream in primul rand la "elita" tarii, si mai putin la "bobor". Totusi ceea ce se petrece deocamdata in Georgia imi da oarecare speranta in desteptarea "boborului", desi nu stiu daca comparatia e valabila si pentru Bastardostan.
Nu shtiu ce e de comparat... Georgienii sunt foarte naivi uneori, dar foarte natzionalisjhti (nici nu se compara cu moldovanul mediu), shi au shi ei personaje groteshti, aproape ca la noi.... Am auzit politicieni georgienii care "demonstrau" ca Georgia se afla in Europa (spre deosebire de Armenia sau Cecenia (sic!) :)), dar tot ai noshtri sunt pe primul loc. So...
lia
03-30-2004, 03:51 AM
Nu shtiu unde sa pun shtirea asta. Dar cred ca shi aici are sens...
30.3.2004 3:02 Ora României
Procurorul general al ţării a sugerat că în spatele atacurilor s-ar afla "fanatici religiosi". El a spus ca una din explozii a fost provocată de două femei, care aveau în jurul brâului explozivi şi care s-au aruncat în aer într-o piaţă din capitala Taşkent. În acelaşi timp, alte trei grupări au atacat staţii şi patrule de poliţie.
Preşedintele ţării a declarat că atacurile sunt menite să destabilizeze ţara şi să submineze coaliţia împotriva terorismului, condusă de Statele Unite. Uzbekistanul e unul dintre aliaţii apropiaţi ai Statelor Unite.
bbc
redneck
03-30-2004, 03:55 AM
Personaje grotesti ai in orice tara. Jesse Ventura a fost guvernator in Minnesota. Insa spre deosebire de rm, nu a avut nici-o sansa sa fie reales de electoratul statului plictisit de populismul sau.
Cat priveste hotarul estic al Europei, nu stiuau georgienii ca hotarul e pe Prut?
lia
03-30-2004, 04:02 AM
Personaje grotesti ai in orice tara. Jesse Ventura a fost guvernator in Minnesota. Insa spre deosebire de rm, nu a avut nici-o sansa sa fie reales de electoratul statului plictisit de populismul sau.
Cat priveste hotarul estic al Europei, nu stiuau georgienii ca hotarul e pe Prut?
Jesse Ventura e o exceptzie, pe cand la noi exceptzii de astea fac majoritatea Parlamentara. :roll:
Era ceva mai complicat: privea chestiunea provenientzei comune a europenilor, dar concluzia era destul de... "naiva"...
redneck
03-30-2004, 04:09 AM
Era ceva mai complicat: privea chestiunea provenientzei comune a europenilor, dar deductzia (ca Georgia este parte a Europei geografice, spre deosebire de Armenia de ex.) era una destul de "naiva"...
Mi-am adus aminte un banc:
Intrebare la Radio Erevan: Ce se va intimpla daca cade peste Erevan o bomba nucleara?
Raspunsul Radio Erevan: Nu stim, insa si Tbilisi este un oras frumos!
ciofu
03-30-2004, 10:03 AM
Ia sa vedeti cum politicienii RM deja cu alti ochi o sa priveasca la RO...
lia
03-30-2004, 12:08 PM
Ia sa vedeti cum politicienii RM deja cu alti ochi o sa priveasca la RO...
Da, o sa le tremure fundul shi mai tare ca-shi piert virgi... sorry! "statalitatea"!
M. Kaag
03-30-2004, 01:18 PM
Admir analizele despre NATO ! Profund, mama, comenteaza Lia cu Redneck-Filea.
Ca astia doi nu mai gasesti pe forum : sa deschida o tema fara a avea ceva de spus. :roll:
lia
03-30-2004, 01:26 PM
Admir analizele despre NATO ! Profund, mama, comenteaza Lia cu Redneck-Filea.
Ca astia doi nu mai gasesti pe forum : sa deschida o tema fara a avea ceva de spus. :roll:
Da cine tzi-a spus ca sunt "analize"? Ori ca un "ginecolog" declarat ce eshti, tu numai "analize" vezi peste tot? Nu poate omul sa-shi dea cu parerea pru shi simplu? Trebuie neaparat sa se dea drept marele "analist politic" Mircea Kaaag? Eshti binevenit sa faci TU "analize", dle Kaag! Daca ai cu ce, desigur. :)
Filip Antonio
03-30-2004, 02:15 PM
Admir analizele despre NATO ! Profund, mama, comenteaza Lia cu Redneck-Filea.
Ca astia doi nu mai gasesti pe forum : sa deschida o tema fara a avea ceva de spus. :roll:
Pornograf amator, apologet al genocidului cecen, pripăşit economic prin Franţa, nu te-a invitat nimeni să comentezi.
lia
03-30-2004, 03:13 PM
Mircea Kaag nu shtie sa citeasca: tema asta a fost deschisa nu de Redneck sau Lia, ci de Ciofu, shi au contribuit mai multzi, Lia declinandu-shi orice... "merit analitic" in chestiuni ce tzin de NATO. :ciupos:
telefonul_fara_fir
04-01-2004, 10:29 PM
NATO ureaza bun venit Romaniei
- Articol semnat de Jaap de Hoop Scheffer, secretar general al NATO
In momentul cand Romania se alatura Organizatiei Tratatului Nord-Atlantic, doresc sa adresez tuturor cetatenilor si liderilor ei politici cordiale felicitari si le urez un calduros bun venit. Intrarea Romaniei in NATO da dreptate acelora care, de ani de zile, au vazut in aderarea la Alianta si in relatiile transatlantice pe care aceasta le intruchipeaza chezasia viitorului tarii lor. Este implinirea eforturilor intense ale tuturor celor care au contribuit ca aceasta viziune sa devina realitate. Si oglindeste uriasele progrese pe care Romania le-a inregistrat, in decurs de numai cativa ani, in ce priveste implementarea unor reforme profunde, politice, militare si de alta natura, precum si in ce priveste indeplinirea inaltelor criterii ale NATO. Romania se alatura NATO, impreuna cu alte sase tari, numarul total al membrilor Aliantei ridicandu-se, astfel, de la 19 la 26. Aceasta extindere, cea mai importanta pe care a cunoscut-o vreodata NATO, ca si includerea a 10 noi tari in Uniunea Europeana, cu incepere de la 1 mai, marcheaza tot atatia pasi de importanta majora spre realizarea obiectivului pe termen lung al NATO: o Europa libera, unita si sigura, in conditii de pace, democratie si impartasire a unor valori comune. Alianta este mai hotarata decat oricand sa transforme acest scop in realitate. Sa intinda, pe mai departe, mana tarilor din intregul spatiu euroatlantic si dincolo de el, oferindu-le asistenta si cooperare. Si sa mentina deschisa posibilitatea ca alte tari care doresc sa se apropie de NATO sau, in ultima instanta, sa se alature Aliantei, sa atinga acest deziderat. Aceasta inseamna ca usile NATO raman deschise si dupa aceasta runda a extinderii. Calitatea de membru al NATO va aduce Romaniei beneficii imediate. Un loc la masa unde se iau deciziile-cheie pentru faurirea securitatii euroatlantice. Un cuvant de spus pentru transformarea NATO in asa fel incat sa faca fata noilor amenintari majore ale secolului nostru: terorismul, armele ce distrugere in masa si "statele care nu respecta regulile stabilite". Un rol in planificarea si desfasurarea operatiunilor militare majore si, mai presus de toate, garantia de securitate oferita de Articolul 5 al tratatului de constituire a NATO. Aceste beneficii comporta insa si serioase raspunderi. Romania si celelalte sase noi state ale NATO trebuie sa indeplineasca si sa sustina criteriile politice care fac din NATO un adevarat simbol al cooperarii, democratiei si relatiilor pasnice. Ele trebuie sa joace un rol constructiv in cadrul Consiliului NATO, ajutand Alianta sa ajunga la consens. Si sa fie capabile sa aduca o contributie militara reala si semnificativa, ceea ce inseamna ca trebuie sa continue reformele sistemului de aparare si sa ia parte la eforturile in curs vizand modernizarea capacitatilor militare ale Aliantei. Nu ma indoiesc ca Romania va putea sa faca fata acestor raspunderi. Deoarece, inca de multi ani, s-a comportat ca si cum era membra a NATO - cooperand cu Alianta in abordarea curajoasa a reformelor presante pe plan intern; consultandu-se cu aliatii in ce priveste provocarile majore la adresa securitatii comune, atat in regiunea euroatlantica, cat si dincolo de ea; si desfasurand militari pentru a actiona umar la umar cu fortele NATO in Balcani si Afganistan. Printr-un asemenea ferm angajament, Romania a dovedit limpede ca doreste sa fie un furnizor de securitate, si nu un simplu consumator de securitate. Calitatea de membru in NATO constituie o rasplata pentru acest angajament. Dar si un prilej de a-l face si mai ferm, si mai eficient, alaturi de ceilalti aliati din NATO. Intr-un moment cand Alianta este chemata sa apere securitatea noastra comuna in noi forme si in noi locuri, Romania se alatura echipei NATO ca un membru mai mult decat bine venit
ADEVARUL 02.04.04
telefonul_fara_fir
04-01-2004, 10:33 PM
Extinderea NATO provoaca tensiuni in raporturile dintre Moscova si Washington
Rusia trebuie sa-si retraga trupele din Moldova si Georgia
Administratia de la Washington a afirmat, miercuri, ca tarile membre NATO nu vor ratifica Tratatul privind limitarea Fortelor Conventionale in Europa (FACE) pana cand Rusia nu-si va onora angajamentele privind retragerea trupelor din Republica Moldova si Georgia. Aceste declaratii au fost facute de Robert Bradtke, adjunctul secretarului de stat american pentru Afaceri Europene, care a precizat ca Statele Unite se asteapta ca autoritatile ruse sa ridice problema ratificarii FACE in timpul sedintei Consiliului Rusia-NATO, ce se va desfasura maine la Bruxelles, in paralel cu ceremonia dedicata primirii in alianta a celor sapte tari foste comuniste, scrie Mediafax. Potrivit lui Robert Bradtke, problema ratificarii FACE va fi mentionata de Rusia in legatura cu recenta admitere in Alianta Nord-Atlantica a celor sapte tari, dintre care patru nu sunt semnatare ale acestui tratat. "Rusii sunt ingrijorati ca acest fapt ar putea crea o anumita incertitudine in ceea ce priveste securitatea europeana", a afirmat oficialul american, care a subliniat ca toate cele patru state in discutie - Letonia, Lituania, Estonia si Slovenia - sunt gata sa se alature FACE imediat dupa ce va fi ratificat si deschis unor noi membri. Pe de alta parte, Bradtke a declarat ca acest lucru nu se va intampla "pana cand Rusia nu-si va onora angajamentele in ceea ce priveste Republica Moldova si Georgia".
La randul sau, Vladimir Cijov, adjunctul ministrului rus de externe, a declarat ca Rusia va insista asupra urgentarii ratificarii FACE, subliniind ca aceasta problema va fi una dintre cele mai importante in cadrul intalnirii pe care o va avea la Bruxelles Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, cu reprezentantii statelor membre NATO. Potrivit lui Cijov, Rusia a indeplinit practic toate angajamentele pe care si le-a asumat prin semnarea variantei adaptate a acestui tratat. Oficialul rus a mentionat ca tara sa a inchis deja doua baze militare de pe teritoriul Georgiei si poarta tratative in legatura cu soarta altor doua baze. De asemenea, procesul de evacuare a armamentului rusesc din Transnistria este in curs de desfasurare. Tot miercuri, Duma de Stat (Camera inferioara a Parlamentului rus) a adoptat o declaratie privind admiterea celor sapte noi state membre NATO, condamnand actiunile Aliantei, care, in opinia deputatilor rusi, continua sa tergiverseze artificial ratificarea FACE, sub pretextul nerespectarii de catre Moscova a angajamentelor privind retragerea trupelor din Georgia si Republica Moldova.
Duma ameninta cu o noua cursa nucleara
Duma de Stat a amenintat NATO cu intarirea potentialului nuclear si cu revizuirea acordurilor internationale privind armamentul conventional daca "Alianta Nord-Atlantica nu va tine cont de ingrijorarea Rusiei vizavi de extinderea acestui bloc militar". In declaratia adoptata in legatura cu intrarea in NATO a noilor membri din randul statelor care au facut parte din fostul lagar socialist, se afirma ca largirea Aliantei "nu determina consolidarea securitatii si stabilitatii in Europa". In opinia deputatilor rusi, "NATO tinde in continuare catre o prezenta globala in diferite regiuni ale lumii si la o influenta prin forta asupra situatiei fara un consimtamant al ONU".
In mod deosebit, parlamentarii rusi sunt preocupati de faptul ca patru dintre noii membri ai NATO - Letonia, Lituania, Estonia si Slovenia - nu sunt semnatari ai Tratatului cu privire la armele conventionale din Europa si nici nu se grabesc sa-l semneze. Or, spun deputatii, acest lucru conduce la aparitia unei "zone gri", a carei existenta va constitui o amenintare la adresa Rusiei. Textul declaratiei sustine ca, daca NATO va ignora punctul de vedere al Moscovei, Duma va recomanda presedintelui si guvernului adoptarea de masuri, inclusiv "examinarea necesitatii participarii pe mai departe a Rusiei la acordurile internationale din domeniul controlului asupra arsenalelor conventionale si revizuirea principiilor de construire a Fortelor armate in directia consolidarii potentialului lor nuclear". In opinia fostului presedinte al Dumei, Ghennadi Selezniov, parlamentarii au intarziat cu exprimarea indignarii lor. "A iesit un fel de parada de pumni dupa incheierea luptei. Se cerea ceva mai multa putere de convingere, actiuni mai ferme". In schimb, actualul prim-vicepresedinte al Dumei, Liubov Sliska, este de parere ca Rusia este impinsa sa-si foloseasca potentialul nuclear, indemnand la un exercitiu de gandire pe tema a ceea ce s-a intamplat cu viata care a existat probabil candva pe Marte. In alta ordine de idei, Cijov a aratat ca, in general, pozitia MAE rus fata de extinderea NATO poate fi caracterizata drept "calm-negativa". Rusia, a explicat el, nu vede o mare amenintare in largirea Aliantei, dar procesul "trezeste o oarecare preocupare".
Curierul National,02.04.04
lia
04-02-2004, 11:23 AM
Felicitari, Romania! Felicitari tuturor romanilor care shi-au dorit intrarea tzarii lor in NATO. Sa fie intr-un ceas bun.
Deja oficial în NATO, drapelul României va fi arborat la sediul din Bruxelles
Premierii celor şapte ţări împreună cu preşedintele Bush, la Washington
02.4.2004 8:16 Ora României
La sediul NATO de la Bruxelles are loc în cursul dimineţii ceremonia ce marchează primirea celor şapte ţări din răsăritul Europei, Alianţa numărând acum 26 de membri. Vor fi ridicate drapelele Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei şi Sloveniei.
România va fi reprezentată la Bruxelles de miniştrii Apărării şi Afacerilor Externe, Ioan Mircea Paşcu şi Mircea Geoană. Ceremonia va avea loc la ora 10.45. Concomitent, la Bucureşti, preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor vor asista la ridicarea steagului naţional şi a celui al Alianţei Nord-Atlantice la Parlamentul României. Ziua de astăzi a fost declarată de guvern drept zi nelucrătoare.
La ceremonia de la Bruxelles participă şi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov - Moscova a avertizat că relaţiile sale cu NATO ar putea avea de suferit în cazul în care va desfăşura masiv trupe în ţările baltice.
http://www.bbc.co.uk/romanian/news1.shtml
redneck
04-02-2004, 05:57 PM
Cuvantarea lui Mircea Geoana la Bruxelles
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=8531&idlnk=2&cat=4
Speaker: Mircea Geoanã, Minister of Foreign Affairs
Date: 04.02.2004
Event: Ceremonial North Atlantic Council, Romania’s Accession to NATO
Location: Brussels
Mr. Secretary General,
Dear friends and allies,
This is truly a historic moment: for us, the seven new members of NATO, but also for the entire Euro-Atlantic community. Our accession to NATO is part of the reunification of Europe that began in 1989, with the collapse of the communist regimes in Central and Eastern Europe, and continued with NATO membership of the Czech Republic, Hungary and Poland in 1999 and with ten new EU members on May 1. At this moment of jubilation, I would like to recognize the Romanian defense minister Ioan Mircea Pascu and through him, to send a message of gratitude to the many men and women in uniform already serving under the NATO flag in so many trouble spots around the world.
This is a new major victory for those who suffered from the tyrannies of Nazism and communism. It is a new triumph of peace and freedom in Europe. NATO is not enlarging against any nation. The Euro-Atlantic community is enlarging for the principles of democracy, liberty, justice and security. Amidst the uncertainties and difficult problems that confront us today, such as terrorism, Kosovo, Iraq, Afghanistan, Middle East, this is a moment of joy, certitude, and hope.
My country made a fundamental choice in December 1989: to live in democracy and freedom and to build a market economy under the rule of law. The Western integration of Romania enjoys enormous popular and across the board political support in my country. We made a strategic decision to join NATO and the EU and undertook a long reform process to transform our country. Today is just the start of a renewed bold effort to make Romania a credible and robust NATO ally and EU member.
Romanians all over the world are rejoicing. From Second World War veterans to the generation that listened to Radio Free Europe huddled in basements, to our youths for whom we have built and will continue to build a better future, Romanian rejoice in the benefits of freedom. NATO membership is a milestone of Romania's evolution, an accomplishment as decisive for our future as were our independence in 1877 and our Great Union in 1918. It is an achievement of the longstanding dream of Romanians after the Second World War: to reclaim our Western identity by rejoining the Euro-Atlantic family of democratic nations.
For that, we thank the United States and Canada and we thank all our friends in Europe. Both sides of the Atlantic have joined arms for a historic enlargement of freedom and security from the Baltic to the Black Sea.
L'OTAN est une alliance des valeurs démocratiques et solidarité. Elle représente l'expression la plus forte de la relation transatlantique, construite sur les meme valeurs et objectives communs. Les 55 dernieres années ont prouvé l'importance cruciale de la relation transatlantique pour la stabilité et la prospérité des démocraties appartenant a cette Alliance. Aujourd'hui, quand des nouveaux risques menacent la sécurité de chacun d'entre nous et de nous tous, la solidarité transatlantique este plus importante que jamais. Défense collective, cohésion, relation transatlantique : la Roumanie partage pleinement ces principes et nous sommes prets a les renforcer.
NATO had the wisdom and will to adapt to a security alliance, with new missions, new capabilities, new members and new partnerships to face the ever growing challenges of the post-Cold War security environment. We can no longer defend ourselves only from the inside of our territories. That is why our Alliance is not only out of area, but is also acting vigorously out of the continent. We are defending ourselves by building security in Afghanistan, providing support for allies involved in stabilizing Iraq and discussing openly about cooperation with the countries in the Greater Middle East.
My country is a proud new member of this Alliance. And we will be equal to the tasks of NATO membership.
As a NATO member, Romania has both the moral obligation and a strategic interest in the continuation of Europe's reunification process - in the Western Balkans and across the Black Sea, in the Caucasus and Central Asia, as well as to the East, to the Republic of Moldova, to Ukraine and indeed Belarus. Through the Partnership for Peace, and in concert with the UN, EU and the OSCE, Romania will lend its own experience of transformation and will be a voice for Euro-Atlantic and European vision and action towards these countries.
Romania is a European country with a Trans-Atlantic vocation. We believe in a solid and effective NATO, a strong EU with enhanced and complementary military and security roles, and in a dynamic and robust Trans-Atlantic partnership. We believe these goals are complementary not contradictory, and we pledge our support to all three.
We end one journey and we begin a new one. Our journey to NATO is over as Romania is now a new proud member of the Alliance. Our journey with NATO begins, by building for the success and strength of the Alliance at the Summit in Istanbul. We look forward to our journey with NATO, to promote and protect our shared values of security, freedom and democracy to the frontiers of Europe - and beyond.
redneck
04-02-2004, 05:58 PM
BBC
Chiºinãul sperã cã extinderea NATO "va contribui la stabilitatea ºi prosperitatea întregii Europe"
02.4.2004 16:01 Ora României
Ministerul de Externe al Republicii Moldova aratã într-un comunicat cã „existã speranþa cã extinderea NATO va contribui la stabilitatea ºi prosperitatea întregii Europe." Luând în considerare neutralitatea prevãzutã de Constituþie, Republica Moldova va coopera în continuare cu Alianþa în domeniile de interes comun, utilizând în special mecanismele Parteneriatului pentru Pace, se mai aratã în comunicatul Ministerului de Externe de la Chiºinãu.
Partidul Popular Creºtin Democrat a fost prima formaþiune politicã ce a felicitat conducerea României cu ocazia aderãrii la NATO. Preºedintele PPCD, Iurie Roºca, ºi-a exprimat speranþa cã Alianþa "face doar un scurt popas în calea ei de extindere, alãturi de Uniunea Europeanã, asupra þãrilor cu vocaþie europeanã aflate în spaþiul ex-sovietic". Liderul creºtin-democrat ºi-a mai exprimat convingerea cã România va pleda cu ºi mai multã forþã cauza europeanã ºi euroatlanticã a Republicii Moldova.
redneck
04-03-2004, 12:55 AM
NY TIMES
NATO Welcomes 7 New Members
By CHRISTOPHER MARQUIS
Published: April 2, 2004
Extras din articol:
The NATO-Russia Council met this afternoon with both sides still at odds over the Conventional Forces in Europe agreement, which seeks to evenly reduce troops and military hardware on the Continent. The United States wants Russia to remove its troops from the former Soviet states of Moldova and Georgia and has refused to ratify an adapted version of the treaty until Moscow complies.
But Russia, which wanted the entrance of the Baltic states and Slovenia into NATO to be contingent on their joining the conventional forces agreement, was told to be satisfied with NATO pledges that it would not station additional troops or weapons in the new member nations.
The stand-off is a "real problem" said one NATO official, though he added that he was encouraged by the decision of Mr. Lavrov to attend the event when many officials fully expected he would not. Mr. Putin had reduced the rhetoric in recent days, he said.
"Putin realized he wasn't going to set himself up for a diplomatic defeat that he couldn't change," the NATO official said.
7 noi membri NATO: "geografia nu mai determinã destinul unei þãri"
Primirea celor 7 noi tari in NATO este o demonstratie clara ca in Europa “geografia nu mai determina destinul” - a declarat Secretarul general NATO Jaap de Hoop Scheffer la Bruxelles.
Extinderea aliantei - a continua Secretarul general NATO - demonstreaza inca odata validitatea principiilor care stau la baza NATO alianþei.
Raspunzind intrebarilor puse de ziaristi, la conferinta de presa care a urmat ceremoniei aderarii noilor membri, ministrii de externe ai Romaniei si Bulgariei, Mircea Geoana si Solomon Passy s-au exprimat categoric in favoarea unei implicari mai mari a aliantei in Irak. Mircea Geoana a vorbit chiar despre “datoria morala” a NATO de a participa la eforturile de stabilizare a Irakului.
Referitor la asa-numitele conflicte inghetate, cum ar fi cel din Transnistria, ministrul de externe roman a tinut sa sublineze rolul pe care alianta l-ar putea juca in negocierea unei solutii:
“Cred ca extindera NATO, incluzind Romania, va avea un efect pozitiv asupra evolutiei situatiei din Republica Moldova; va fi o incurajare pentru rezolvarea acestui conflict “inghetat”, care ingrijoreaza Romania si cred acum, intreaga alianta. Sint convins ca demonstrind vointa politica si implicindu-i si pe colegii rusi, putem ajunge la o solutie. Pot sa va asigur ca Romania nu va ezita sa aduca in atentia aliantei, a Uniunii Europene si a OSCE acest conflict inghetat, complicat, din pacate prelungit, care afecteaza securitatea europeana si internationala“.
referitor la deschiderea NATO spre Orientul Mijlociu, as avea ceva de adaugat:
interesul aliantei pentru punctele strategice de pe glob nu este de data recenta si el s-a concretizat in timp prin diverse initiative. pentru cei care nu stiu, in cadrul NATO exista Dialogul Mediteranean, in care sunt grupate 7 state din zona Marii Mediterane, care nu sunt membre NATO: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc, si Tunisia.
este un forum de discutii (binevenit, chiar) unde cele 7 state pot discuta intre ele sau cu membrii NATO pe probleme de interes comun: aparare, calamitati naturale, etc.
lia
06-04-2004, 05:36 PM
Generalul Wesley Clark a felicitat România pentru aderarea la NATO, afirmând că ea reprezintă un pas important, ale cărui avantaje vor deveni vizibile pe termen lung.
El a spus că aliaţii occidentali au planuri mari pentru relaţia cu România, şi a precizat că proiectele comune încep chiar acum. În particular, Statele Unite sunt recunoscătoare pentru contribuţia României la operaţiunile din Irak şi Afganistan, a spus generalul Clark.
"Aderarea la NATO va aduce miliarde şi miliarde de dolari din investiţii străine, educaţie pentru mii de oameni şi zeci de mii de locuri de muncă", a mai adăugat fostul comandant al trupelor aliate din Europa.
Întrebat despre aspectele concrete ale acestor investiţii, generalul Clark a spus că este datoria României să demonstreze oamenilor de afaceri că aici se pot face bani, şi că investiţiile lor sunt sigure.
Generalul Clark a fost reţinut în legătură cu corupţia, identificată de mulţi drept principalul motiv pentru care oamenii de afaceri străini ezită să vină în România.
El a spus că fenomenul corupţiei nu este specific doar României.
"Chiar şi în statele occidentale dezvoltate există funcţionari condamnaţi pentru primire de foloase necuvenite".
"Lucrul cel mai important e să existe transparenţă în legătură cu veniturile acestea, şi o presă curajoasă, care să atragă atenţia atunci când este cazul", a mai adăugat generalul Clark.
Mai avem de pus la punct unele lucruri.Se lucreaza si sper sa se faca progrese.
Marinarul
04-13-2005, 11:39 AM
Este NATO viitorul salvator al coloniilor rusesti de sub ocupatie?
Daca da, atunci sa dea Dumnezeu sa se extinda cat mai rapid posibil!
In orice caz, succes Romaniei, apoi Ukrainei si cu asta, cred, se vor termina si "peripetiile" noastre!
Daca NATO va ceda in fata KGB-ului rusesc(am in vedere Transnistria and Co si celelalte enclave rusesti), ramanem in continuare o pepiniera ruseasca! Eu cred in destinul nostru european! Si NATO este cea mai mare speranta!
ciofu
04-13-2005, 11:54 AM
In situatia in care suntem noi cand rusii vor sa aiba cat mai multa influenta asupra noastra, NATO ar fi o solutie.
Dar daca Ucraina intra in NATO, atunci vom fi de jur imprejur incojurati de state membre
lia
04-21-2005, 01:50 PM
'În Belarus a venit momentul unei schimbări'
Ministrul american de externe Condoleezza Rice a declarat că în Belarus a venit momentul să se producă o schimbare politică.
Luând cuvântul în capitala Lituaniei, Vilnius, doamna Rice a descris Republica Belarus ca fiind ultima dictatură rămasă în Europa.
Ea urmează să se întâlnească astăzi cu liderii opoziţiei din Belarus.
Întrebată fiind de ziarişti dacă crede că grupările pro-democraţie ar putea aduce o schimbare precum cea produsă în alte republici foste sovietice, doamna Rice a spus că nu e deloc un lucru rău dacă populaţia se scutură de jugul tiraniei.
Oficialii de la Minsk au răspuns cu mânie, spunând că viitorul ţării este determinat de propriul popor şi nu de Condoleezza Rice.
Ministrul american de externe - care s-a aflat anterior la Moscova - participă, la Vilnius, la reuniunea neoficială de joi a miniştrilor de externe din ţările NATO.
Una din temele care vor domina discuţia este o eventuală primire a Ucrainei în rândurile Alianţei.
Amu americanii o sa investeasca parale nebune pentru a-l scoate pe Lukas de la putere din Belarus
Filip_Antonio
04-21-2005, 05:01 PM
Amu americanii o sa investeasca parale nebune pentru a-l scoate pe Lukas de la putere din Belarus
Aşa dzîşi?
lia
04-21-2005, 05:58 PM
Aşa dzîşe, se pare, Likaşenka:
Apoi, el a început să vorbească despre o chestiune presantă. Lukaşenko a asigurat din nou pe toată lumea că el nu va accepta, sub nici o formă, scenarii pentru înlocuirea elitelor politice considerate neplăcute de către Vest. "Asta înseamnă că nu vor avea loc revoluţii colorate – acesta este banditism deghizat în democraţie", a spus Lukaşenko, adăugând că "acest banditism este dictat şi plătit din afară; el este desfăşurat pentru a-i mulţumi pe aceia care nu au nimic de-a face cu ţara şi cu poporul şi care au ambiţii imperialiste şi încearcă să acapareze noi pieţe".
"Nici un fel de bandiţi, nici un fel de revoluţionari şi nici un fel de bani nu vor putea opera în Belorusia. Astăzi, ei aduc aceşti bani în Belorusia în saci şi serviete. Noi ştim, şi dacă rămânem tăcuţi, nu înseamnă că nu ştim", a spus liderul de la Minsk. În acelaşi timp, Lukaşenko a apelat la diplomaţii străini să fie mai plini de tact în îndeplinirea îndatoririlor lor, aşa cum sunt, din punctul său de vedere, "ambasadorii Turkmenistanului, Armeniei şi Rusiei, care sunt devotaţi Belorusiei şi care iubesc această ţară".
Secretarul General NATO, Jaap de Hoop Scheffer ÅŸi ministrul de externe al Ucrainei
Miniştrii de externe din ţările membre ale NATO se întâlnesc la Vilnius, în Lituania, la prima reuniunea a alianţei care are loc într-o ţară care a făcut parte din fosta Uniune Sovietică.
Printre temele de discuţie figurează şi posibila aderare la NATO a Ucrainei, posibilitate pe care Rusia nu o priveşte cu ochi buni.
Ministrul de externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk a declarat la BBC că va pleda pentru admiterea Ucrainei în NATO până în anul 2008.
"Ucraina este o ţară cu o poziţie strategică, geografică foarte bună şi cu un potenţial imens", a spus Boris Tarasiuk.
"Deja putem să ne referim la Ucraina ca la o ţară care contribuie la securitatea şi stabilitatea din Europa şi în alte părţi ale lumii şi consider că ceea ce are ţara în materie de tehnologie, industrie, agricultură şi tehnică militară, poate reprezenta un capital pentru NATO", a declarat ministrul de externe ucrainian.