zeugeniu
12-18-2003, 10:05 PM
Ratacind pe internet am gasit aceste randuri interesante:
"Spatiul romanesc se infatiseaza ca un spatiu de margine. De-a lungul istoriei s-a aflat mereu la limita marilor ansambluri politice si de civilizatie. Aici a fost o margine a Imperiului Roman (frontiera dintre lumea romana si cea barbara taind in doua Dacia – Romania de astazi). Aici a fost si marginea Imperiului Bizantin, apoi a Imperiului Otoman. Si civilizatia occidentala tot pina aici s-a extins. La inceputul epocii moderne, exact in spatiul romanesc se intilneau trei mari imperii: otoman, habsburgic si rus. Fata de Rusia, fata de Germania sau de Austria, fata de Turcia, romanii s-au aflat mereu la margine. Si astazi ei se afla tot la margine, la marginea Uniunii Europene, candidati, cu sanse inca nesigure, la integrare in constructia europeana.
Aceasta permanenta situatie de „frontiera“ a avut doua efecte complementare si contradictorii. Pe de o parte, un anume grad de izolare, receptarea atenuata a diverselor modele, perpetuarea structurilor traditionale si o mentalitate atasata de valorile autohtone. Pe de alta parte, dimpotriva, extraordinara combinatie de infuzii etnice si culturale venind din toate directiile. Romania este o tara care a asimilat, de la o epoca la alta, sau diferentiat in functie de regiuni, elemente turcesti si franceze, maghiare si ruse, grecesti si germane... Cu greu s-ar mai gasi in Europa un amestec atit de variat, o sinteza alcatuita din atitea culori diferite. Asezat la rascruce de drumuri si civilizatii, spatiul romanesc este prin excelenta deschis; l-a caracterizat o permanenta instabilitate si o neincetata miscare de oameni si valori. Exista in toate o masura. Depasirea masurii poate provoca reactii adverse. Receptiv la modelele straine, dar simtindu-se uneori covirsit de ele, romanul incearca in acelasi timp sa se apere, salvindu-si fondul autohton. Unii romani privesc spre Europa, altii nu vor sa priveasca in afara. Europenismul si autohtonismul ilustreaza o polarizare intelectuala tipica societatii romanesti. Ne deschidem catre ceilalti sau ne inchidem in noi insine? Confruntarea dintre aceste doua tendinte opuse a insotit procesul de modernizare a ultimelor doua secole. Evident, nu romanii au inventat dramatizarea raporturilor cu „ceilalti“: aceasta este o trasatura universala a imaginarului. Poate insa ca romanii dramatizeaza in mod deosebit, admirind sau respingind, preluind fara nuante sau refuzind din principiu. Este rezultatul contradictoriu al unei istorii contradictorii.
Sa mai spunem – complicind in continuare lucrurile – ca cele trei tari din care s-a alcatuit Romania moderna, se divid la rindul lor in mai multe regiuni. Tara Romaneasca este formata din Oltenia, Muntenia si Dobrogea; Moldova, din Moldova propriu-zisa, Basarabia si Bucovina; iar Transilvania (nume generic prin care se intelege teritoriul situat la apus de Carpati), din Transilvania propriu-zisa, Banat, Crisana si Maramures. Sint zece provincii care au avut, sau au capatat la un moment dat, in functie de evolutiile istorice, trasaturi proprii; ele se deosebesc unele de altele, intr-o masura mai mica sau mai mare (deseori atenuate in ultima jumatate de secol, dar inca perceptibile). Elementul de legatura l-a reprezentat prezenta aproape pretutindeni, ca populatie majoritara, a romanilor. Dar si intre romani exista deosebiri si, cu atit mai mult, in compozitia etnica generala a regiunilor sau in raporturile lor cu diverse alte spatii europene. Sint regiuni care au privit spre apus, altele spre Balcani, altele spre nord sau spre rasarit. Sint regiuni cu populatie aproape exclusiv romaneasca, altele in care, alaturi de romani, traiesc (si mai ales au trait) numeroase alte neamuri, ele insele de limbi, culturi si religii foarte diferite: turci si tatari, maghiari, germani, sirbi, rusi, ucrainieni, evrei... Aproape o sinteza a Europei!"
"Spatiul romanesc se infatiseaza ca un spatiu de margine. De-a lungul istoriei s-a aflat mereu la limita marilor ansambluri politice si de civilizatie. Aici a fost o margine a Imperiului Roman (frontiera dintre lumea romana si cea barbara taind in doua Dacia – Romania de astazi). Aici a fost si marginea Imperiului Bizantin, apoi a Imperiului Otoman. Si civilizatia occidentala tot pina aici s-a extins. La inceputul epocii moderne, exact in spatiul romanesc se intilneau trei mari imperii: otoman, habsburgic si rus. Fata de Rusia, fata de Germania sau de Austria, fata de Turcia, romanii s-au aflat mereu la margine. Si astazi ei se afla tot la margine, la marginea Uniunii Europene, candidati, cu sanse inca nesigure, la integrare in constructia europeana.
Aceasta permanenta situatie de „frontiera“ a avut doua efecte complementare si contradictorii. Pe de o parte, un anume grad de izolare, receptarea atenuata a diverselor modele, perpetuarea structurilor traditionale si o mentalitate atasata de valorile autohtone. Pe de alta parte, dimpotriva, extraordinara combinatie de infuzii etnice si culturale venind din toate directiile. Romania este o tara care a asimilat, de la o epoca la alta, sau diferentiat in functie de regiuni, elemente turcesti si franceze, maghiare si ruse, grecesti si germane... Cu greu s-ar mai gasi in Europa un amestec atit de variat, o sinteza alcatuita din atitea culori diferite. Asezat la rascruce de drumuri si civilizatii, spatiul romanesc este prin excelenta deschis; l-a caracterizat o permanenta instabilitate si o neincetata miscare de oameni si valori. Exista in toate o masura. Depasirea masurii poate provoca reactii adverse. Receptiv la modelele straine, dar simtindu-se uneori covirsit de ele, romanul incearca in acelasi timp sa se apere, salvindu-si fondul autohton. Unii romani privesc spre Europa, altii nu vor sa priveasca in afara. Europenismul si autohtonismul ilustreaza o polarizare intelectuala tipica societatii romanesti. Ne deschidem catre ceilalti sau ne inchidem in noi insine? Confruntarea dintre aceste doua tendinte opuse a insotit procesul de modernizare a ultimelor doua secole. Evident, nu romanii au inventat dramatizarea raporturilor cu „ceilalti“: aceasta este o trasatura universala a imaginarului. Poate insa ca romanii dramatizeaza in mod deosebit, admirind sau respingind, preluind fara nuante sau refuzind din principiu. Este rezultatul contradictoriu al unei istorii contradictorii.
Sa mai spunem – complicind in continuare lucrurile – ca cele trei tari din care s-a alcatuit Romania moderna, se divid la rindul lor in mai multe regiuni. Tara Romaneasca este formata din Oltenia, Muntenia si Dobrogea; Moldova, din Moldova propriu-zisa, Basarabia si Bucovina; iar Transilvania (nume generic prin care se intelege teritoriul situat la apus de Carpati), din Transilvania propriu-zisa, Banat, Crisana si Maramures. Sint zece provincii care au avut, sau au capatat la un moment dat, in functie de evolutiile istorice, trasaturi proprii; ele se deosebesc unele de altele, intr-o masura mai mica sau mai mare (deseori atenuate in ultima jumatate de secol, dar inca perceptibile). Elementul de legatura l-a reprezentat prezenta aproape pretutindeni, ca populatie majoritara, a romanilor. Dar si intre romani exista deosebiri si, cu atit mai mult, in compozitia etnica generala a regiunilor sau in raporturile lor cu diverse alte spatii europene. Sint regiuni care au privit spre apus, altele spre Balcani, altele spre nord sau spre rasarit. Sint regiuni cu populatie aproape exclusiv romaneasca, altele in care, alaturi de romani, traiesc (si mai ales au trait) numeroase alte neamuri, ele insele de limbi, culturi si religii foarte diferite: turci si tatari, maghiari, germani, sirbi, rusi, ucrainieni, evrei... Aproape o sinteza a Europei!"