PDA

View Full Version : Adunarea cetatenilor 30.11.2003


redneck
12-01-2003, 12:55 AM
www.basa.md

ADUNAREA CETĂȚENILOR CONVOCATĂ LA CHIȘINĂU DE CELE MAI IMPORTANTE PARTIDE CENTRISTE ȘI DE DREAPTA CONDAMNĂ EFECTELE GUVERNĂRII COMUNISTE

Câteva zeci de mii de persoane care participă la Adunarea cetățenilor convocată, de Comitetul pentru Apărarea Independenței și Constituției (CAIC) Republicii Moldova, cu autorizarea primăriei capitalei, condamnă efectele guvernării comuniste, anunțându-și atitudinea în lozincile și pancardele afișate, transmite corespondentul BASA-press.

Protestatarii reprezintă mai multe raioane, ale căror denumiri sunt afișate pe pancarde, alături de lozincile politice scrise în limbile română, engleză și rusă. În spatele tribunelor s-au adunat cei mai importanți lideri politici și ai mediilor intelectuale de la Chișinău, înregistrându-se, potrivit observatorilor locali, o comunitate inedită pentru ultimii ani.

În mulțime pot fi văzute lozinci executate prin metodă tipografică, banere executate cu utilizarea tehnologiilor moderne, dar și lozinci artizanale scrise cu cariocă. Participanții la Adunarea Cetățenilor poartă drapele naționale, ale Uniunii Europene și ale NATO. Lozincile condamnă în principal memorandumul rusesc privind federalizarea Moldovei, document care a servit drept motiv principal pentru convocarea Adunării cetățenilor, înainte de summit-ul OSCE de la Maastrcht programat pentru primele zile ale lunii decembrie.

"Maasticht 2003 no Munich 1939!". Această lozincă este adresată nu atât autorităților locale, cât marilor puteri occidentale, consideră persoana care o ține afișată, prezentându-se drept activist al Partidului Social Liberl. El spune că marile puteri sunt chemate să evite impunerea unui model pe care opoziția îl consideră periculos, deoarece federalizarea se va încheia cu constituirea unui stat nefuncțional folosit de Transnistria doar ca o fază de tranziție spre recunoașterea internațională.

Alte lozinici conțin sloganele "Moldova fără comuniști"; "Russian army go home"; "Jos dictatura Voronin"; "Cizma murdară afară din țară"; "Libertate lui Andrei Ivanțoc"; "Jos mâinile de pe limba română și istoria românilor"; "Locuri de muncă pentru toți"; "Locul lui Smirnov este în fața tribunalului de la Haga"; "Victorie prin unire "; "Pâine pentru toți"; "În Europa fără comuniști"; "Justiție independentă"; "Demisia guvernării"; "Moldove evropeiskoie budușceie"; "Comunism:teroare,dictatură, sărăcie"; "Transnistria is a party of Moldova"; "Afară armata de ocupație"; "Vrem în NATO".

Participanții la acțiunea din Piața Marii Adunări Naționale au ocupat aproape jumătate din spațiul pieței din fața sediului Guvernului, concentrându-se în bătaia difuzoarelor instalate pe podiumuri metalice. Jurnaliștii care urmăresc evenimentul operează cu evaluări diferite ale numărului de participanți - între 30 și 40 de mii de persoane, iar poliția afirmă că numărul participanților depășește cota de 15 mii de participanți.

Reporterii de la mai multe ediții au făcut schimb de informații care confirmă declarația de sâmbătă a organizatorilor mitingului privind măsurile administrative nelegitime luate de autorități pentru a zădărnici venirea oamenilor din provincie. Un reporter de la postul de Radio "Europa Liberă" a consemnat situația de la gara din orașul Fălești (centru raional situat la circa 140 km nord de Chișinău) unde mai mulți călători care aveau bilete cumpărate pentru autobuzele de rute spre Chișinău au rămas blocați în gară după ce cursele au fost contramandate. Alți reporteri care s-au aflat în unități de transport ce se deplasau spre Chișinău au consemnat că agenții de circulație opreau microbuzele cerându-le conducătorilor auto acte doveditoare că sunt angajați în curse ordinare și nu transportă participanți la mitingul de protest.

Mitingul poartă caracter pașnic. Organizatorii i-au îndemnat pe participanți să nu se lase atrași în cursă de eventuali provocatori infiltrați și să-i predea poliției sau patrulelor cu banderole la braț care asigură ordinea.

Cordoane de polițiști fără echipamente speciale sunt plasate în fața sediului Guvernului împiedicându-i pe oameni să ajungă la o distanță mai apropiată de 50 de metri de sediul Executivului.

În știrile următoare vom prezenta secvențe din alocuțiunile rostite în cadrul acțiunii de protest.

redneck
12-01-2003, 01:02 AM
30 noiembrie 2003
Opozitia Unita va zadarnici tentativa de distrugere a statului Republica Moldova

Extrase din alocutiunile rostite de Iurie Rosca si Dumitru Braghis

http://inima.dnt.md/cgi/news/pr.cgi?month=noiembrie&year=2003&id=41.TXT

redneck
12-01-2003, 01:11 AM
30 noiembrie 2003
Rezolutia Adunarii Nationale a Cetatenilor pentru Apararea Independentei si Constitutiei

Noi, cetatenii Republicii Moldova, reuniti astazi, 30 noiembrie 2003, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, la apelul Comitetului pentru Apararea Independentei si Constitutiei, constituit din vointa comuna a tuturor partidelor parlamentare si extraparlamentare de orientare democratica si a celor mai active organizatii ale societatii civile din Republica Moldova, pentru a protesta impotriva tentativelor Memorandumului de federalizare propus de Federatia Rusa,

constatam urmatoarele: 1. Memorandumul de federalizare a Republicii Moldova, propus de Federatia Rusa, este un atentat direct la regimul constitutional, la independenta, suveranitatea si caracterul unitar al Republicii Moldova. Pe parcursul aflarii sale la guvernare, regimul comunist a urmarit in permanenta, prin legile adoptate, prin deciziile guvernamentale si administrative, lichidarea statului nostru.

2. Aceasta politica s-a manifestat prin depopularea teritoriului national, prin provocarea unor conditii de trai si a unui climat social sub limita saraciei, care au generat emigrarea masiva a populatiei bastinase.

3. Partidul Comunist submineaza toate cuceririle democratice si nationale obtinute din la 1989 pana in prezent, distruge sistemul de invatamant prin impunerea unei false istorii de factura sovietica si prin rusificarea scolilor romanesti, ucrainene, gagauze si bulgare. Guvernantii comunisti au restrans considerabil libertatile democratice asigurate de Constitutie si de conventiile internationale la care Republica Moldova este parte, au lichidat independenta puterii judecatoresti si autonomia puterii locale. Autoritatile comuniste au reinstaurat cenzura la posturile nationale de radio si televiziune. Ele au dezlantuit prin intermediul organelor de forta o teroare psihologica impotriva oponentilor politici si cetatenilor care nu impartasesc linia oficiala a puterii.

4. Comunistii promoveaza o politica externa care a inrautatit relatiile cu statele vecine, Romania si Ucraina, iar in ultimul timp si cu Federatia Rusa, precum si cu partenerii strategici ai Republicii Moldova, UE si SUA, cu structurile financiare internationale. Schimbarea vectorului politicii externe s-a produs prin promovarea unei diplomatii duplicitare in raport cu Uniunea Europeana si SUA si prin plasarea reala, definitiva si ireversibila a statului pe orbita politicii si intereselor geostrategice ale Federatiei Ruse.

5. Prin incalcarea grava a Constitutiei, Partidul Comunist a monopolizat puterile legislativa, executiva si judecatoreasca, instaurand un regim autoritar in persoana presedintelui Vladimir Voronin, care a transformat legislativul intr-o masina de vot, iar executivul intr-un guvern "de buzunar".

6. Guvernarea incompetenta a regimului comunist a culminat cu elaborarea si parafarea de catre presedintele Vladimir Voronin a Memorandumului propus de Federatia Rusa, care, in realitate, este un plan de lichidare a statului Republica Moldova. Aceste actiuni arata, o data in plus, esenta antidemocratica si antistatala a Partidului Comunistilor.

7. Partidul Comunistilor se manifesta ca un partid strain aspiratiilor democratice ale statului de drept, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta, in conformitate cu articolul 1 (3) din Constitutie, valori supreme si sunt garantate. Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a jurat, in temeiul articolului 79 din Constitutie, sa apere democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Republicii Moldova. Potrivit articolului 142 al Constitutiei, dreptul de a modifica caracterul independent si unitar al Statului ii apartine doar poporului suveran care il exercita in mod direct (articolul 2 din Constitutie). Astfel, presedintele Voronin si Partidul Comunist condus de el se fac vinovati de uzurparea puterii de stat, ceea ce constituie, conform articolului 2 (2) al Constitutiei, cea mai grava crima impotriva poporului.

In temeiul celor expuse, Adunarea Nationala a Cetatenilor pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova CERE:

Demisia presedintelui Vladimir Voronin si convocarea alegerilor parlamentare anticipate ca singura solutie de depasire a crizei politice din tara.

Reafirmam atasamentul nostru neconditionat fata de actele fundamentale ale statului - Declaratia de Independenta de la 27 august 1991 si Constitutia Tarii.

Ne angajam in fata intregii lumi, ca oameni cu sentimente patriotice profunde, responsabili de soarta Patriei noastre Republica Moldova, sa ne aparam Tara si drepturile fundamentale, calauzindu-ne in toate actiunile de normele democratice si interesele vitale ale poporului.

Respingem hotarat orice incercare de impunere a unor schimbari caracterului suveran si independent, unitar si indivizibil al Statului nostru prin ignorarea prevederilor constitutionale in vigoare si contrar vointei poporului. Declaram ca retragerea neintarziata si neconditionata a trupelor si arsenalului militar al Federatiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova in termenele stabilite de reuniunile OSCE de la Istanbul (1999) si Porto (2002) reprezinta prima conditie a solutionarii democratice a problemei transnistriene si a asigurarii independentei Republicii Moldova. Orice incercare de a impune o modificare a actualului regim constitutional prin constrangeri din exterior va fi lovita de nulitate juridica si va provoca o destabilizare de proportii, cu consecinte imprevizibile pentru aceasta parte a Europei.

Apelam la autoritatile Federatiei Ruse ca acestea sa adopte un comportament civilizat, sincer, respectuos si echitabil in relatiile cu Republica Moldova, neadmitand inrautatirea lor in functie de un proiect de document lansat de statul rus, cum ar fi Memorandumul din 15 noiembrie 2003, sau in alte situatii care nu intrunesc consensul.

DUMNEZEU SA OCROTEASCA REPUBLICA MOLDOVA ! Chisinau, 30 noiembrie 2003

redneck
12-01-2003, 01:12 AM
30 noiembrie 2003
APELUL Adunarii Nationale a Cetatenilor pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova

Catre participantii la Reuniunea de la Maastricht a Consiliului de Ministri ai afacerilor externe din tarile membre ale OSCE

Noi, participantii la Adunarea Nationala a Cetatenilor Republicii Moldova, intruniti la apelul Comitetului pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova, format de Opozitia democratica unita si de organizatiile societatii civile, solicitam Inaltului for al OSCE sa ia in considerare vointa noastra de a trai intr-un stat independent, liber si democratic si de a ne asigura un viitor european.

Aceasta perspectiva este primejduita de aflarea ilegala - si impotriva vointei OSCE - a trupelor straine si a autoritatilor, conduse de cetateni ai unei tari straine, care au acaparat puterea cu forta in partea de est a tarii noastre. Statul nostru are dreptul sa apeleze la OSCE - iar daca nu o face statul, o face societatea civila astazi - ca OSCE sa aplice propriul sau Cod al Conduitei vizand aspectele militaro-politice ale securitatii, adoptat si reconfirmat la Summit-urile OSCE de la Budapesta (1994) si, respectiv, de la Istanbul (1999). Aceste documente prevad consultari in cadrul OSCE, pentru examinarea actiunilor ce trebuie intreprinse, atunci cand un stat membru nu este in stare sa isi exercite puterea pe o parte a teritoriului sau, controlate de forte nesubordonate Puterii constitutionale.

Diferendul transnistrian din Republica Moldova nu are caracter etnic (desi are consecinte pe acest plan pentru majoritatea populatiei Transnistriei), dar are un evident caracter politic si geopolitic, victima sa fiind tara noastra. In paralel, regimul de la Tiraspol a transformat teritoriul controlat de el intr-o zona a traficului ilegal de toate tipurile si a criminalitatii organizate. Sprijinindu-se pe aparatul militar, politienesc si propagandistic, pe reprimarea expresiei libere a opiniilor si pe incalcarea brutala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, regimul de la Tiraspol este sustinut continuu - moral si material - de cercurile sovine ale clasei politice de la Moscova, care se opun retragerii militare ruse de pe teritoriul nostru. In zona transnistreana supramilitarizata are loc un proces evident de deznationalizare si de genocid etno-cultural, aplicat populatiei bastinase.

Noi ne pronuntam pentru o reglementare politica a conflictului si consideram ca sunt necesare eforturi sporite din partea comunitatii internationale pentru reglementarea situatiei din Transnistria. Totodata, societatea civila din Republica Moldova nu poate accepta o pretinsa federalizare cu un teritoriu controlat politic de un regim ilegal, sprijinit de forte militare straine, condus de cetatenii unei puteri straine si neavand nici unul din parametrii unui subiect al vreunei federatii.

Nu poate fi democratica o „federalizare" cu autoritati militaro-politiste-mafiotice, reprezentand o putere straina care s-a instalat cu forta pe o parte a teritoriului statului. A legifera puterea unei asemenea grupari in zona respectiva si a-i acorda acestei grupari o parte a guvernarii centrale, in timp ce trupele straine raman pe teritoriul tarii, ar insemna sfirsitul oricaror sperante de independenta, democratie si europenism pentru Republica Moldova.
De asemenea, nu poate fi pus un stat european sub „garantiile", adica supravegherea guvernelor Rusiei si Ucrainei, fara participarea directa a tarilor occidentale. O asemenea solutie nu exista nicaieri in Europa sau in lume, si n-ar fi acceptata de nici un guvern care isi respecta tara; cu atat mai putin de societatea civila care priveste hotarat spre Europa.
Orice referendum, desfasurat in conditiile monopolului comunist asupra radioteleviziunii publice in dreapta Nistrului si sub dictatura din stanga Nistrului, ar fi nedemocratic si nevalabil.
Iata de ce consideram ca diferendul transnistrian nicidecum nu poate fi solutionat doar prin aplicarea propusei formule de federalizare, care va conduce, practic, la disparitia Republicii Moldova ca stat, si scoaterea ei din Europa. Anume acest pericol il prezinta Proiectul "de la Kiev" din iulie 2002 - concretizat recent in propunerea celor trei mediatori - si Memorandumul propus de Federatia Rusa la 15 noiembrie 2003, prin acestea urmarindu-se transformarea statului nostru intr-un protectorat strain. In acest sens, exprimam vot de blam Puterii comuniste de la Chisinau pentru tentativele de distrugere a Republicii Moldova ca stat, prin acceptarea unor planuri impuse din afara, contrare Constitutiei, cu violarea principiilor democratice.
Experienta acumulata de-a lungul anilor a demonstrat ca actualul mecanism pentagonal de reglementare a situatiei din Transnistria, in care rolul principal ii revine Rusiei, nu poate oferi solutii echitabile si durabile.
In asemenea conditii, in deplina conformitate cu prevederile Cartei Securitatii Europene, adoptate de Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999), solicitam ajutorul membrilor Organizatiei pentru:

- Retragerea completa, neconditionata si in termen a arsenalului si contingentului militar rus de pe teritoriul Republicii Moldova, ca prima conditie pentru reglementarea transnistriana;

- Completarea actualului mecanism al medierii si al garantiilor, prin alaturarea Uniunii Europene, a SUA, precum si a Romaniei, care nu poate fi exclusa atata vreme cat cealalta vecina a noastra, Ucraina, face parte din mecanism; - Introducerea, in zona transnistriana necontrolata de Republica Moldova, a unei misiuni de consolidare a pacii, cu componente civile si militare, deja existenta in practica Uniunii Europene;

- Instituirea, in teritoriul Republicii Moldova din stanga Nistrului si in orasul Tighina (Bender), a unei administrari externe provizorii, care sa asigure - sub egida mecanismului de mediere reformat - solutionarea problemei in mod eficient, pasnic si democratic.

Reprezentantii societatii civile din Republica Moldova au propus o solutionare politica europeana pentru Transnistria. O numim strategia celor 3 D: demilitarizare, decriminalizare, democratizare. Propunem OSCE - conform mandatului sau democratic - sa intre imediat in consultari cu reprezentantii societatii civile, referitor la aplicarea strategiei celor 3 D in Transnistria.

Facem apel catre Inaltul for al OSCE sa ia in considerare faptul ca orice plan de reglementare a situatiei din Transnistria trebuie sa tina cont de normele si procedurile constitutionale in vigoare, de vointa poporului Republicii Moldova care doreste sa traiasca intr-un stat democratic, in familia popoarelor europene.
Chisinau, 30 noiembrie 2003

2008.