IndraLord
02-04-2003, 02:02 PM
În timp ce inimile se uscau sub arsita pustiitoare a ideilor care-l negau pe Cristos, într-un loc retras si linistit, un suflet simplu si iubitor de DUMNEZEU l-a întâlnit în focarul cel viu al inimii sale pe Iisus. Binecuvântatul era misticul Jakob Lorber din Graz. Ca si în cazul profetilor Vechiului Testament, prin el a vorbit Spiritul atotputernic al lui DUMNEZEU, pe care el l-a simtit si l-a auzit ca pe o tainică voce interioară.
Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era si capelmaistrul unei societati muzicale. Mama sa era o femeie pioasă si înteleaptă, care tinea toarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinerete foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor si a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicat preocupării sale preferate, muzica.
În cel de-al patruzecilea an al vietii sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai îsi făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată si pe neasteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vietii si creatiei sale de atunci înainte. În zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetului din Patmos, si lui o voce divină i-a poruncit: “Ia-ti acum condeiul si scrie!”
Si astfel el a asernut primele cuvinte inspirate de DUMNEZEU pe care i le dicta vocea: “Asa vorbeste acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; si aceasta este perfect adevărat, exact si clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine si când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se stie dinainte că numai cei curati si cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Si să nu uitati niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta si Mă iubeste cu o iubire mare si nesfărsită, precum iubeste o gingasă mireasa pe mirele ei, cu acela Eu voi merge brat la brat si îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate si Mă va privi atunci precum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat.”
Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber si-a subordonat întreaga sa personalitate îndeplinirii acesteia si de atunci înainte el a trăit mai mereu retras si în smerenie, acceptând să fie doar “scribul umil al lui DUMNEZEU”.
Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: “Începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineata, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el statea atunci la o masută, iarna, fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, miscând penita neîntrerupt si uniform, fără a face vreo pauză de găndire si fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul caruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi aparea de asemenea si imaginea celor auzite”.
Lorber însusi scria în anul 1858 unui prieten: “Referitor la vocea cea tainică interioară si la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos si pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe langă mine nu pot totusi auzi vreo voce. Dar să stii că pentru mine, aceasta voce binecuvântată sună mai luminos si mai clar decât orice alt sunet material”. (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931).
Lucrul cel mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea si harul clarviziunii, este minunată învatătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai întelepciunea atotcuprinzătoare si profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vietii văzute si nevăzute si poate lămuri numeroasele mistere ale gândirii omenesti dintr-un punct de vedere superior, spiritual.
Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârsită conceptia spirituală despre lume, explică lumea într-un mod spre care vor tinde în curând atât stiinta cât si intuitia omenirii după depăsirea materialismului, în toate domeniile cunoasterii.
Existenta profetică si plină de mistere de care au parte doar cei binecuvântati de DUMNEZEU, este în ultima instantă inefabilă si de aceea nu trebuie să ne mirăm, dacă în lucrările lui Lorber limbajul folosit este în deplină concordantă cu originalitatea spirituală a profetului - asa cum putem observa si la evanghelisti. Profetii Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, asa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor. La fel vom constata că vorbeste si misticul si profetul Jakob Lorber limbajul timpului său.
La fel noi putem spune acum si despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelatia divină s-a încheiat odată cu aparitia Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc actiunea lui DUMNEZEU. El se adresează în toate timpurile atât celor care îl iubesc cât si prietenilor săi, prin viziuni si revelatii si le comunică misterele sale. Iar misterele lui DUMNEZEU sunt în veci fără de sfârsit.
Să ne amintim în această directie că apostolul Ioan este cel care a scris: “Căci trebuie să stiti că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut si dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie.” (21 ,25).
Multi teologi faimosi (cum ar fi, de exemplu, preotul evanghelist Hermann Luger sau teologul reformat, profesorul Kurt Hutten) care au studiat cu atentie această nouă revelatie au ajuns în final la concluzia că aceasta reprezinta o revelatie autentică. Profesorul K. Hutten scrie:
“Această conceptie asupra lumii are fortă si profunzime; ea redă întreaga sa valoare istoriei pământului si istoriei mântuirii. Ea înscrie credinta în Dumnezeu într-o dimensiune cosmică în care lumea noastră si cea de dincolo sunt intim legate de microcosmos si macrocosmos si în care întreaga Creatie slăveste puterea iubirii divine; ea arată totodată omului drumul care îl conduce la desăvârsire.”
Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era si capelmaistrul unei societati muzicale. Mama sa era o femeie pioasă si înteleaptă, care tinea toarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinerete foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor si a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicat preocupării sale preferate, muzica.
În cel de-al patruzecilea an al vietii sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai îsi făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată si pe neasteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vietii si creatiei sale de atunci înainte. În zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetului din Patmos, si lui o voce divină i-a poruncit: “Ia-ti acum condeiul si scrie!”
Si astfel el a asernut primele cuvinte inspirate de DUMNEZEU pe care i le dicta vocea: “Asa vorbeste acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; si aceasta este perfect adevărat, exact si clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine si când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se stie dinainte că numai cei curati si cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Si să nu uitati niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta si Mă iubeste cu o iubire mare si nesfărsită, precum iubeste o gingasă mireasa pe mirele ei, cu acela Eu voi merge brat la brat si îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate si Mă va privi atunci precum Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat.”
Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber si-a subordonat întreaga sa personalitate îndeplinirii acesteia si de atunci înainte el a trăit mai mereu retras si în smerenie, acceptând să fie doar “scribul umil al lui DUMNEZEU”.
Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: “Începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineata, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el statea atunci la o masută, iarna, fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, miscând penita neîntrerupt si uniform, fără a face vreo pauză de găndire si fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul caruia i se dictează în taină ceva de către altcineva. În repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi aparea de asemenea si imaginea celor auzite”.
Lorber însusi scria în anul 1858 unui prieten: “Referitor la vocea cea tainică interioară si la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos si pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe langă mine nu pot totusi auzi vreo voce. Dar să stii că pentru mine, aceasta voce binecuvântată sună mai luminos si mai clar decât orice alt sunet material”. (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931).
Lucrul cel mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea si harul clarviziunii, este minunată învatătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai întelepciunea atotcuprinzătoare si profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vietii văzute si nevăzute si poate lămuri numeroasele mistere ale gândirii omenesti dintr-un punct de vedere superior, spiritual.
Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârsită conceptia spirituală despre lume, explică lumea într-un mod spre care vor tinde în curând atât stiinta cât si intuitia omenirii după depăsirea materialismului, în toate domeniile cunoasterii.
Existenta profetică si plină de mistere de care au parte doar cei binecuvântati de DUMNEZEU, este în ultima instantă inefabilă si de aceea nu trebuie să ne mirăm, dacă în lucrările lui Lorber limbajul folosit este în deplină concordantă cu originalitatea spirituală a profetului - asa cum putem observa si la evanghelisti. Profetii Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, asa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor. La fel vom constata că vorbeste si misticul si profetul Jakob Lorber limbajul timpului său.
La fel noi putem spune acum si despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelatia divină s-a încheiat odată cu aparitia Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc actiunea lui DUMNEZEU. El se adresează în toate timpurile atât celor care îl iubesc cât si prietenilor săi, prin viziuni si revelatii si le comunică misterele sale. Iar misterele lui DUMNEZEU sunt în veci fără de sfârsit.
Să ne amintim în această directie că apostolul Ioan este cel care a scris: “Căci trebuie să stiti că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut si dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie.” (21 ,25).
Multi teologi faimosi (cum ar fi, de exemplu, preotul evanghelist Hermann Luger sau teologul reformat, profesorul Kurt Hutten) care au studiat cu atentie această nouă revelatie au ajuns în final la concluzia că aceasta reprezinta o revelatie autentică. Profesorul K. Hutten scrie:
“Această conceptie asupra lumii are fortă si profunzime; ea redă întreaga sa valoare istoriei pământului si istoriei mântuirii. Ea înscrie credinta în Dumnezeu într-o dimensiune cosmică în care lumea noastră si cea de dincolo sunt intim legate de microcosmos si macrocosmos si în care întreaga Creatie slăveste puterea iubirii divine; ea arată totodată omului drumul care îl conduce la desăvârsire.”